3 FACES, în regia lui Jafar Panahi, câștigător al Premiului pentru Cel mai bun scenariu la Cannes 2018, a fost prezentat în premieră în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, luni, 6 august, la Sfântu Gheorghe.
Festivalul a debutat cu Gala de Deschidere prezentată de actorul Dragoș Olaru. Intervențiile serii au venit din partea lui Ionuț Mareș, selectorul Competiției de Scurtmetraj, Ludmilei Cvikova, selectorul Competiției de Lungmetraj, și a Mirunei Berescu, Directorului Festivalului. „Atunci când iți dorești să pui bazele a ceva ce, iată, peste 15 ani să arate așa, e nevoie de multă consecvență și răbdare. De-a lungul celor 15 ediții, am primit adevărate lecții de modestie de la invitații speciali ai festivalului, cu privire la aprecierea propriilor filme, dar și la felul în care interacționează cu publicul. Anul acesta va fi alături de noi regizorul Emir Baigazin, care va primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale”, a precizat Miruna Berescu. Despre ediția aniversară a vorbit și Ludmila Cvikova, selectorul Competiției de Lungmetraj: „Am fost extrem de încântată de acest loc încă de la prima vizită. Dar pe lângă frumusețea acestor locuri, cel mai grozav lucru este publicul”.
Gala de Deschidere a fost urmată de filmul 3 FACES al cunoscutului regizor iranian Jafar Panahi, câștigător al Ursului de Aur la Berlin în 2015 pentru filmul TAXI și a mai multor premii la Cannes și la alte festivaluri importante. Aflat în arest la domiciliu din cauza regimului politic din Iran, regizorul nu a putut să se afle la Cannes anul acesta să își ridice Premiul pentru scenariu, pe care l-a ridicat fiica lui, într-un moment emoționant.
A urmat proiecția „ÎMI ESTE INDIFERENT DACĂ ÎN ISTORIE VOM INTRA CA BARBARI”, în regia lui Radu Jude, prezentat în avanpremieră națională și într-o primă vizionare de public la festival. Filmul a fost prezentat în premieră mondială în Competiția Oficială a Festivalului de film de la Karlovy Vary și a câștigat Globul de Cristal, fiind primul film românesc care câștigă acest premiu în istoria de 53 de ediții ale Festivalului. Proiecția a fost precedată de o discuție cu actorii Ioana Iacob și Șerban Pavlu și producătorul Ada Solomon, împreună cu Miruna Berescu, Directorul Festivalului. „ÎMI ESTE INDIFERENT DACĂ ÎN ISTORIE VOM INTRA CA BARBARI” va intra în cinematografele din România din 28 septembrie.
Seara s-a încheiat cu proiecția primului film din Competiția de Lungmetraj ANONIMUL 15- NERVOUS TRANSLATION, în regia filipinezei Shireen Seno.
Seara Filmului Românesc la ANONIMUL, seara de marți, 7 august, debutează cu proiecția filmului MEDA SAU PARTEA NU PREA FERICITĂ A LUCRURILOR, în regia lui Emanuel Pârvu, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Sarajevo anul trecut, unde a și câștigat Premiul pentru regie- Emanuel Pârvu și Premiul pentru Cel mai bun actor- Șerban Pavlu.
ANONIMUL 15 se desfășoară în perioada 6- 12 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.