Seria Note, de la Xiaomi a avansat foarte mult “legenda continuând” cu Note 9, respectiv, Note 9 Pro despre care am vorbit anterior și sperăm să atingă decada pentru că seria a fost și este într-o continuă creștere.
De această dată Xiaomi ne-au propus să testăm și Redmi Note 9 și am fost încântați căci fratele mai mare ne-a lăsat impresii bune, deci rândurile care urmează îi vor fi dedicate.
Pachet
Ambalajul nu este diferit față de cel al Pro-ului, fiind alcătuit dintr-o cutie de carton tare, albă, pe care avem imprimate imaginea produsului în două variante de culori, unde este menționat și modelui și avem logo-ul MI, pe lateriale sunt ștanțate cu gri, de asemenea, numele modelului și este menționat că are suport Google, iar pe una din laturile mici avem codurile de bare, detalii plus modelul inclus în pachet (în cazul nostru Redmi Note 9 Midnight Grey cu 4GB RAM și 128GB ROM).
Desfacem cutia și avem una mai mică pe care se află cheița pentru nano-SIM-uri, o husă din silicon, un ghid al utilizatorului și garanție, iar după ce dăm smartphone-ul cu folie deja aplicată pe display, avem încărcătorul cu cablul USB – USB-C care este folosit și pentru transferul de date. Culoare alb predomină și în interiorul cutiei, husa și smartphone-ul fiind singurele cu culori închise.
Aspect
În general prefer smartphone-urile de culoare neagră și am fost încântat la prima vedere de aspectul Redmi Note 9, Midnight Grey, care nu este negru, dar este un gri închis, lucios, care afișează o paletă extinsă de nuanțe în funcție de lumina din jur. Bineînțeles, se poate opta pentru culori deschise precum Polar White, Forrest Green sau există și Onyx Black – probabil o nuanță mai închisă decât Midnight Grey.
Oricum, Midnight Grey devine aroape negru când este aplicată husa din pachet care este de un negru transparent, cu un interior ușor texturat pentru a sta bine smartphone-ul în el. Husa are, la fel ca și în cazul 9 Pro, un mic căpăcel pentru portul USB-C, util având în vedere că niciunul dintre terminale nu are certificare pentru apă și praf, deși există în specificații ceva denumit “Splash-proof nano coating”. Pe una din lateralele husei este ștanțat, cu scris mic, “Designed by Redmi”.
Dacă tot am discutat despre culori să continuăm cu spatele care are, central, în partea de sus cele 4 camere, LED-ul Flash și senzorul de amprentă, în partea de jos fiind imprimată cu culoarea gri “Redmi”.
Interesant este că, partea din spate, capacul, nu se continuă până la display ci există un cadru care le unește, un cadru de plastic de culoare albastru deschis care îi cam strică continuetatea. Colțurile sunt rotunjite, iar pe latura stângă avem sertarul pentru nano-SIM-uri, iar pe cea din dreapta butonul de Power și cel de Volum +/-. Pe latura de sus avem un microfon și senzorul infraroșu, iar pe cea de jos difuzorul, portul USB-C, microfon și jack pentru căști.
Display-ul de 6.53″ are în partea de sus, pe centru, difuzorul, iar în partea stângă se află camera selfie.
Per total, la capitolul aspect Note 9 este plăcut la vedere, subțire, dar acea ramă care unește capacul de display mi se pare un pic inestetică (se rezolvă ușor dacă smartphone-ul este ținut în husă).
Tehnic
Xiaomi Redmi Note 9 are specificații un pic mai slabe decât Pro (dar mai bune decât S), dar chiar și așa are tot ce-i trebuie pentru a deveni companionul perfect în mai multe domenii. Iată detaliile tehnice.
Dimensiunile lui Note 9 sunt 162.3 x 77.2 x 8.9mm și are o greutate de 199g, iar display-ul DotDisplay are dimensiunea generoasă de 6.53″ suportând rezoluția maximă de 2340×1080 și este protejat de Corning Gorilla Glass 5. Densitatea pixelilor este de 395 ppi.
Procesorul este MTK Helio G85 cu 8 nuclee care pot atinge viteza maximă de 2.0Ghz, GPU-ul este ARM G52 MC2 (până la 1000MHz) și are suport MediaTek HyperEngine. Memoria RAM este de 4GB, iar cea internă de 128GB și rulează Android 10 cu MIUI 11 (care poate fi updatat la 12.0.1.).
Bateria este, de asemenea, generoasă și anume este de 5020mAh cu suport pentru încărcare fast charge 18W, iar camera selfie e de 13MP (f/2.25), iar cele principale sunt de 48MP AI Quad (f/1.79), 8MP ultra wide-angle (f/2.2), 2MP Macro (f/2.4) și 2MP depth (f/2.4), capabile să filmeze la maxim Full HD @ 30fps.
La conectivitate avem Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth 5.0, NFC, A-GPS, GLONASS, GALILEO, BDS și port IR, iar la senzori avem de amprentă, accelerometru, gyroscop, proximitate și compas.
Avem, după cum vedeți, cam tot ce este standard pentru un smartphone mid-range, când vine vorba de specificații tehnice, dar hai să intrăm la teste să vedem cum se comportă în mâna utilizatorului.
Teste
Xiaomi Redmi Note 9 pare să aibă tot ce îi trebuie pentru a fi folosit atât ca device multimedia cât și pentru la școală sau la birou, pentru că aspectul și specificațiile dau de înțeles acest lucru.
În mână, fără husă, mi-am exprimat părerea, îmi displace rama de plastic, dar cu husa pusă, culoarea se schimbă (spre negru în cazul nostru) și se simte mai bine în mână, nu mai e așa alunecos. Husa aduce și protecție pentru portul USB-C, dar și pentru camera principală care nu mai e punctul de sprijin principal atunci când telefonul e așezat pe ceva.
Dimensiunile mari ale display-ului fac din Note 9 un device perfect pentru social media și browsing-ul este o plăcere, la fel și vizualizarea de filme și clipuri via YouTube, Netflix, Hbo Go, oferind spațiu mare de vizualizare, dar din păcate un sunet doar pe un difuzor (cel de joc, de lângă portul USB-C). Experiența audio devine mai bună atunci când montezi o pereche de căști bune, fie prin portul jack, fie prin Bluetooth. Muzica din Spotify se aude excelent (bineînțeles, contează mult și ce căști folosești), și streamul nu a pus nici o problemă.
Conexiunea la internet este rapidă, atât prin 4G cât și în rețea, cel puțin în jocurile online și descărcarea de fișiere descurcându-se respectabil. Am testat jocurile Fortnite (încă mai era disponibil în magazinul de aplicații în momentul testării), Call of Duty Mobile și cel mai nou titlu al seriei Asphalt. Experiența de joc a fost plăcută, fără întreruperi sau sacadări, dar am observat că terminalul s-a încălzit puțin.

Am avut plăcerea să prind exact când a devenit disponibil MIUI 12, deci am putut testa puțin și noua interfață Xiaomi, care devine din ce în ce mai rapidă, simplă, dar în același timp arătoasă. Cel mai bine vedeți în clipul de mai jos, respectiv într-o serie de capturi pe care le-am făcut, despre ce este vorba:
Am lăsat, ca deobicei, camera la urmă, a cărei aplicație nu a primit schimbări față de ce v-am relatat la recenzia la Note 9 Pro, dar în acest caz menționez de modul de fotografiere 48MP, cu AI-ul pus la treabă în celelalte moduri și am testat, de asemenea și fotografia pe timp de noapte, ultra-wide și cu zoom maxim, de aproape (macro), panoramic și o filmare simplă în Full HD.
*Ca de obicei, vreau să precizez că atât dimensiunile cât și 10% din calitatea imaginii pozelor au fost reduse intenționat pentru a le putea posta aici, dar veți putea clar să vă faceți o idee despre rezultatul original.
Testele executate le-am făcut cu bateria 100% și seara, înainte de mers la culcare încă avea destulă energie. A doua zi am izbutit să ajung până la prânz cu bateria, cu mențiunea că a utilizat Note 9 mai puțin (wi-fi, 4G, browsing și social media). Deci aproape 2 zile de utilizare, prima zi fiind una destul de grea pentru device, deci bateria merită lăudată și chiar dacă ajungi în ipostaza să nu mai ai baterie, odată pus la încărcat în două ore + ești gata să te întorci la activități cu el.
Concluzie
Xiaomi Redmi Note 9 s-a dovedit a fi o opțiune potrivită pentru orice utilizator care preferă să-l folosească fie pentru multimedia, fie pentru școală sau business, pentru că dispune de o baterie bună, un sistem de operare rapid, arătos și simplu de utilizat și oferă o imagine și un sunet pe căști destul de bune.
Xiaomi Redmi Note 9 se poate comercializa în România, atât din magazine retail la un preț de aproximativ 1000 lei, cât și prin abonament la operatorii de telefonie.

















































