“Enola Holmes este un film plăcut de urmărit pentru toate vârstele, dar și pentru fanii Holmes.”
Regizor: Harry Bradbeer
Scenariu: Jack Thorne
Lansare: 23.09.2020
Durata: 2h 3min
Studio: Netflix
Distribuitor: Netflix
Clasificare: A.P.13
Actori:
Millie Bobby Brown … Enola Holmes
Henry Cavill … Sherlock Holmes
Sam Claflin … Mycroft Holmes
Helena Bonham Carter … Mrs. Holmes
Sinopsis:
În anul 1884, Anglia este o lume în pragul schimbării. În dimineața zilei în care urmează să împlinească 16 ani, Enola Holmes (Millie Bobby Brown) descoperă că mama ei (Helena Bonham Carter) a dispărut, lăsând în urmă o mulțime de cadouri, dar niciun indiciu referitor la destinația sau motivul plecării. După o copilărie nonconformistă, Enola se trezește deodată în grija fraților ei, Sherlock (Henry Cavill) și Mycroft (Sam Claflin), amândoi hotărâți să o trimită la un pension pentru tinere domnișoare manierate. Refuzând să se supună dorinței celor doi, Enola fuge la Londra pentru a-și căuta mama. De-a lungul călătoriei, ajunge să fie implicată într-un mister care are legătură cu un tânăr lord (Louis Partridge) fugit de acasă și devine ea însăși o superdetectivă, depășindu-și celebrul frate, pe măsură ce descoperă o conspirație care amenință să schimbe cursul istoriei. Bazat pe îndrăgita serie de cărți semnată de Nancy Springer, ENOLA HOLMES este un film de mister și aventură, în care cel mai mare detectiv al lumii își întâlnește cel mai aprig competitor: propria soră adolescentă. Zarurile au fost aruncate!
Recenzie:
Toată lumea a auzit de faimosul detectiv englez Sherlock Holmes care a avut multe cărți, filme și seriale, dar în Enola Holmes el nu este în rolul principal și are la bază romanul lui Nancy Springer care ne aduce în prim plan un personaj poate la fel de interesant ca și marele Sherlock. Este vorba de sora lui mai mică, Enola care-i seamănă din multe priviri și acțiunea se îndreaptă oarecum asupra mamei lor, Eudoria Holmes. Bineînțeles, că nu va lipsi din poveste nici fratele lor, Mycroft Holmes, iar împreună vor forma în Enola Holmes o familie disfuncțională în care misterul și rezolvarea puzzle-urilor este ceva natural.
După cum observăm și din trailer, Enola discută în mod aproape frecvent cu camera, parcă adresându-se telespectatorilor și ține cumva și rol de povestitor. Prin această comunicare cu noi, aflăm și mai ușor ce gândește Enola, pe lângă ce vedem că face pe micul ecran. În acest fel personajul prinde mai mult contur și atrage empatia bingiuitorilor.
Începem Enola Holmes prin a afla pe repede înainte despre copilăria lui Sherlock, Mycroft și Enola și cum drumurile acestora s-au despărțit când încă Enola era mică, frații săi plecând de acasă și luându-și în piept propriul destin. Enola a rămas la reședința Holmes alături de mama ei, Mr. Holmes care s-a ocupat îndeaproape de ea învățând-o de mică, trucuri și rezolvarea puzzle-urilor – preferatul mamei fiind cel al literelor și cuvintelor și acest lucru se vede chiar din numele dat lui Enola (citit invers: Alone).
După ce Enola o surprinde la un moment dat pe mama ei participând în secret la un fel de consiliu unde erau numai femei, la vârsta de 16 ani, Eudoria… dispare subit de acasă lăsând în urma s-a mici indicii pe care Enola trebuie să le descopere. Dispariția Eudoriei îi va aduce pe frații Enolei, Sherlock și Mycroft acasă, aceștia fiind porniți să o trimită pe Enola la școală, dar și să descopere ce s-a întâmplat cu mama lor.
Pe nepusă masă, Enola decide să urmeze indiciile descoperite și să plece fără știrea și voia fraților către Londra unde se presupune că e mama ei. Dar până la Londra e cale lungă și aventura începe. În tren Enola îl va cunoaște pe Tewksbury care este pus pe fugă și urmărit de necruțătorul Linthorn. Cei doi formează (un fel de) cuplu și sunt obligați să sară din tren ca să scape și să continue traseul către Londra. De cealaltă parte, Sherlock începe și el să descifreze mesajele lăsate de Eudora Enolei, iar Mycroft are propriul plan.
Ajunși într-un sfârșit la Londra, Enola și Tewksbury despre care aflăm că e de viță nobilă, se despart, Enola continuând să descifreze mesajele mamei ei. Drumul o va duce către un grup de luptătoare și apoi vom afla mai multe despre Tewksbury și familia sa nobilă. Ucigașul este pe urme lor deci trebuie să rezolve cumva problema, iar mama va ajunge pe plan secund. Aventura va fi întreruptă de frații Enolei care o vor duce înapoi acasă și interna într-o școală, dar nu va zăbovi prea mult că va scăpa și împreună cu Lord-ul Tewksbury vor merge să înfrunte pericolul și să scoată adevărul la iveală chiar în gura lupului la castelul familiei Tewksbury.
“Sometimes you must dangle your feet in the water, in order to attract the Sharks”
Povestea se va întoarce într-un final la cursul inițial și anume găsirea Eudorei Holmes, iar aici vom lua parte de un twist și vom încheia filmul cu acel sentiment că povestea Enolei va continua.
Enola Holmes este un film de aventură care nu te lasă să te plictisești nici o clipă și este îmbibat de mistere pe care abia aștepți să le descoperi pe parcurs. Muzica, atmosfera, costumațiile, personajele și accentul englezesc timpuriu sunt o plăcere de urmărit, iar puzzle-urile aduc și mai multă greutate filmului. Nu, nu înseamnă că este un film greu de urmărit ci din contră, este acel gen de film pe care-l urmărești cu plăcere și empatizezi cu Enola, iar admirația doamnelor se vor îndrepta probabil către Sherlock – personaj căruia i se potrivește perfect Henry Cavill.
Pentru că tot am pomenit de jocul actoricesc, Enola Holmes e plin de personaje interesante și populare din seria Holmes și nu e populat numai de cei 3 frați și Lordul și Linthorn ci îl vom întâlni și pe inspectorul Lestrade și membrii familiei Tewksbury fiecare dintre actori interpretând perfect personajele sale. Nu vedeam pe nimeni mai potrivit ca Millie Bobby Brown în rolul Enolei Holmes pe care-l joacă plin de viață și energie. Micuța din Stranger Things, este acum în floarea vârstei și joacă foarte bine și nu m-aș mira să auzim mai des de ea în distribuții de film. Am zis că ochii vor fi ațintiți de doamne și domnișoare (și nu numai) către Henry Cavill (Man of Steel, Batman v Superman: Dawn of Justice) căruia i se potrivește perfect rolul de Sherlock fiind depășit, în unele scene, de către Sam Claflin care face din Mycroft Holmes acel personaj antipatic dar și isteț – cu metode proprii de rezolvarea problemelor/misterelor. Helena Bonham Carter (Alice in Wonderland) are un screen time mai redus, dar chimia dintre personajul ei și al Enolei se simte natural.
Enola Holmes este un film plăcut de urmărit pentru toate vârstele, dar și pentru fanii Holmes. Avem mistere de rezolvat și indicii de urmat, avem aventură și personaje jucate bine de o mână de actori cunoscuți și talentați și nu în ultimul rând, avem atmosferă și sfârșitul aduce un mic twist și ne lasă cu speranțe.
Rămâne, așadar, să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. Enola Holmes va fi disponibil din 23 septembrie pe Netflix.
Poster:
Trailer: