“Am început cu Super Mario 3D World căci eram nerăbdător să retrăiesc acele momente din 2013, de pe Wii U, apoi Bowser’s Fury a venit la fix după – un model de joc un pic schimbat față de 3D World, ceea ce s-a simțit mai degrabă ca o alternativă a primului, decât a o continuare sau extensie, cel puțin așa cred eu.”

Gen: Acțiune, Platformer

Lansare: 12 februarie 2021

Studio: Nintendo

Distribuitor: CD Media

Platforme: Nintendo Switch, Nintendo Switch Lite

Clasificare: A.G.

Sinopsis:

Sări și urcă prin zeci de niveluri colorate! Mario (și prietenii săi) pot folosi power-up-uri precum Super Bell, care oferă abilități de pisică, cum ar fi cățărarea și zgârierea.

Lucrați împreună la nivel local sau online cu până la trei alți jucători pentru a atinge obiectivul… și pentru a vedea cine poate obține un scor mare.

Jocul Super Mario 3D World + Bowser’s Fury prezintă același joc cooperativ excelent, niveluri creative și power-up-uri ca și jocul original, dar și multe altele.

Recenzie:

Am avut ocazia să butonez Super Mario 3D World pe Wii U prin 2013 (dacă țin bine minte) și îmi amintesc cu plăcere acele câteva ore de fun petrecute în joc, Mario fiind printre cele mai îndrăgite platformere de mine și aș putea spune chiar și de întregul mapamond luând în considerarea popularitatea lui.

Mario pe Wii U avea să fie ceva extraordinar dar și revoluționar (?), căci proiectarea în 3D a lui Mario, a nivelurilor, inamicilor, schimbă complet perspectiva dar din fericire păstrează atmosfera. Pe lângă jocul clasic nemurior și Kart, Super Mario 3D World (încă nu am pus mâna pe Odyseey) rămâne printre favoritele mele din universul superb și colorat Mario. Sunt zeci de jocuri din acest univers, Super Mario 3D World fiind al 7-lea titlu Mario 3D și al 15-lea al seriei. Incredibil, nu?

Auzind vestea că, după aproape 8 ani de zile Nintendo îl va aduce pe Switch nu m-a luat prins suprindere că jocul în sine este creat pentru a fi jucat pe un astfel de device (inclusiv Lite) și m-am bucurat foarte mult. Timpul a sosit și am avut norocul să-l primim și noi în redacție și m-am și repezit să-l instalez pe Lite și să-i dau drumul la aventură.

Îmi place atât de mult Mario încât aș fi vrut să fac o paranteză să vă spun de ce-mi plac platformerele și de unde a pornit totul, inclusiv de ce Mario și de unde atâta entuziasm pentru el, dar nu vreau să lungim articolul mai mult decâte este nevoie, așa că hai să vă spun mai multe despre jocul de față.

Povestea

Ei bine, după cum bine știm acest gen nu se axează foarte mult pe poveste ci pe gameplay-ul în sine, dar cum și Mario original a avut o povestioară, 3D World păstrează aceeași rețetă.

În vestitul Mushroom Kingom, într-o seară frumoasă, cu artificii în jurul castelului lui Peach, Mario, Luigi, Princess Peach și Toad se plimbă și admiră cerul și întâlesc în drum o conductă stricată, pe care, bineînțeles se apucă să o repare când deodată iese din aceasta o Prințesă Sprixie care le povestește cum au fost răpite alte 6 prințese din specia lor de către villain-ul Bowser. Nici bine nu termină de povestit că apare Bowser, prinde într-o sticlă prințesa și dispare pe conductă, iar fără să stea pe gânduri cei patru eroi sar și ei. Cei patru ajung pe tărâmul Sprixie unde au de străbătut 6 lumi cu mai multe niveluri fiecare din care, bineînțeles, trebuie să salveze câte o prințesă, iar în ultimul nivel, Castelul lui Bowser, se vor confrunta cu acesta încercând să salveze și ultima prințesă (Red Sprixie Princess). Dar nu se termină aici căci Bowser revine, le capturează pe toate cele 7 prințese într-o sticlă uriașă și fuge cu ele într-un fel de parc de distracții modelat după Koopa King. Aici va avea loc bătălia finală.

Poate sună pompos dar povestea e destul de drăguță și face gameplay-ul în sine să capete sens și să te ambiționeze să-l parcurgi pe tot.

Versiunea de Switch vine și cu… să-i zicem extensie de sine stătătoare, Bowser’s Fury, care practic este o alternativă a jocului de bază, cu destule modificări care să-l facă interesant, dar prea mic să poată fi lansat ca un joc standalone. Decizia mi se pare perfectă de a le pune pe amândouă la pachet.

Povestea din Bowser’s Fury este și ea asemănătoare 3D World, Mario plimbându-se pe lângă castelui lui Peach dă de o pată neagră, ca un fel de smoală și cumva se deschide un portal în care cade Mario și ajunge într-o lume complet nouă: Lake Lapcat. Lake Lapcat e plin de pisicuțe drăgălașe care devin rele atunci când Bowser își arată mânia și vremea devine rea.

Aici Bowser are dimensiuni uriașe și-l vom întâlni sub forma de Fury Bowser care este pus pe rele să aducă tărâmul în întuneric, dar există câteva faruri care nu-i dau voie să facă asta. Încercând să scape de acestea, Fury Bowser aruncă cu “smoală” pe ele și când și când atacă Lake Lapcat cu flăcări și lavă. Mario are misiunea să adune Cat Shines și să elibereze acele faruri cu ajutorul cărora îl poate învinge pe F.B, iar alături de el va fi… Bowser Jr.! Cu ajutorul unor clopote imense, Mario se poate mări de mai multe ori putând să lupte de la egal la egal cu uriașul Fury Bowser.

Gameplay

Primul gând după ce am instalat jocul pe Switch Lite și i-am dat drumul a fost că jocul e făcut pentru pentru astfel de device, Switch. Apoi am intrat în meniul de bază de unde poți începe să te joci ori Super Mario 3D World ori Bowser’s Fury, având posibilitatea să-ți alegi dintre Mario, Luigi, Princess Peach și Toad și putând să joci jocul în coop prin Nintendo Online.

Fiecare dintre personaje (Mario, Luigi, Princess Peach și Toad și Bowser Jr. în Bowser’s Fury) au anumite “puteri” și stilul lor unic de gameplay, iar obiecte speciale îți pot permite să te transformi în oricare dintre personaje, în funcție de necesitățile pe care le ai. În Bowser Fury te ajută Bowser Jr., al cărui control poate fi preluat de un al doilea jucător, online și parcurgeți jocul împreună. Situația e similară și în cazul World 3D. Un nou personaj jucabil se va alătura celor existente, dar un pic mai târziu în joc: Rosalina.

E bine de știut că oricând e nevoie, poți accesa meniul și salva, având câteva sloturi libere care, dacă le ocupi cu salvări, va trebui să salvezi peste pe parcurs.

Pe ecran vezi dacă te poți transforma în alt personaj, numărul de monede strânse – care la 100 îți vor da o viață în plus -, numărul de steluțe verzi adunate – care-ți vor debloca acces la niveluri -, numărul de vieți, timpul rămas și punctele adunate. Lumile sunt 6 la număr plus una de final, iar acolo vezi afișate, de asemenea, numărul de vieți, steluțele verzi adunate, monede și upgrade-uri disponibile. În cazul Bowser’s Fury, are loc într-o singură lume, am putea să-i spunem open-world, care se va extinde pe parcurs ce joci.

Lumile se parcurg pe rând, prin rezolvarea unor subniveluri câștigi steluțe verzi necesare deblocării altor subniveluri, iar când din acestea aduni anumite puncte poți debloca castelul din acea lumea unde este câte o prințesă de eliberat din sticlă. Prin fiecare lume sunt și anumite niveluri bonus, sau steluțe ascunse de găsit. Odată salvată prințesa, printr-un sistem de tuburi vei fi transferat în următoarea lume. Fiecare lume are câte o temă, la fel și subnivelurile, cu inamici noi și structuri altfel ale nivelurilor.

Controlul se face cu joystick-ul din stânga, cu cel din dreapta putând să schimbi ușor perspectiva, iar cu butonul A respectiv B sari, butonul A fiind folosit și pentru a interacționa cu ceva. Y este pentru atac, + pentru a intra în submeniu (unde sunt salvările, opțiunile și ghiduri). Cu săgeată jos intri în Snapshot Mode unde poți adăuga stickere, filtre și ștampile și-ți găsești cea mai bună poziție de pozat, iar cu săgeata sus se activează un meniu mic de unde-ți poți alege în ce personaj poți să te transformi, în funcție de disponibilitate.

Dacă ți apăsat ZL și direcțiile, te furișezi, la fel și cu ZR, acesta putând fi folosit și să execuți un Leap din săritură, sau să cobori pe conducte. Cu – în lumi poți vedea harta Prixie Kingdom și cu ajutorul butoanelor L și R poți naviga mai departe pentru a vedea ecranul cu Course List, respectiv Colecția de ștampile – pe care le găsești prin toate lumile.

Cam singurul moment în care vei folosi touch-ul va fi atunci când găsești niște “?” care destăinuie câte ceva atunci când sunt atinse cu degetul, iar pe harta lumilor afișează informații despre subniveluri.

Subnivelurile din World 3D sunt contra timp, în unele cazuri fiind nevoie să găsești niște cesulețe pentru a mai prelungi acel timp, iar personajele alese fac în mare parte ce ne-a obișnuit universul Mario. Să sară și să calce inamici (sau să-i distrugă cu bile de foc, gheare sau boomerang-uri), să se cațere, să planeze, sau pur și simplu să se ferească de belele precum nivelurile cu Toad unde este important să te folosești de perspectivă. Subnivelurile variază ca aspect și tematică, dar și ca structură. Întotdeauna ai ceva nou de făcut, într-o formă sau alta și trebuie să-ți creezi drum prin mlaștini, caverne, tuburi, prin căldură sau prin zăpadă, prin aer, pe apă sau pe sub ea.

În World 3D și Bowser’s Fury avem parte de multă diversitate. La un moment dat personajul se poate multiplica și-i conduci pe toți, ca un întreg, te poți da cu o patină sau poți călări un plesiosaur (Dorrie/Nessie), urmărești un vehicol cu Bowser în el, sau trebuie să mergi repede pe un tren în mișcare. Ai de făcut și puzzle-uri fie pentru deblocarea unui subnivel, sau pentru a obține un bonus sau steluță. Surprize se ascund și în mediul înconjurător în copaci, în subteran în locuri secrete, în cutii de lemn sau în popularele cuburi de cărămizi sau de aur (?) pe care trebuie să le lovești cu capul. Sunt atât de multe chestii de făcut și atât de diverse că pur și simplu nu te plictisești niciodată.

Inamicii sunt adunați de prin toate jocurile și-i vei recunoaște imediat, plus alții noi. Fiecare dintre ei au atacurile lor specifice și întâlnim destul de des boși sau mini-challenge-uri din care trebuie să scăpăm cu bine. Și în cazul inamicilor avem diversitate mare, dar Bowser este întotdeauna boss-ul cel mare, fie că e vorba de World 3D fie că e vorba de Bowser’s Fury și este plin de surprize și un inamic vechi și poate cel mai bun de luptat Mario cu el.

Elementele amuzante le întâlnim la tot pasul îsuși stilul artistic al jocurilor, dar și zgomotele și muzica, dar atunci când te afli într-o confruntare și pierzi vieți pe bandă rulantă, nu le vei mai simți ca la începutul jocurilor. După cum spuneam, subnivelurile sunt contratimp și au câteodată și check point-uri, dar dacă ești omorât, pierzi o viață și te întorci fie început de subnivel fie la check-point. În general o viață se pierde complet după ce ești atins de inamic de 3 ori (în cazul în care ești în pielea altui personaj prin power-up). Adică, dacă ești, spre exemplu Mario-pisicuță, dacă un inimic te atinge, te transformi în Mario mare, apoi dacă te atingi iar, în Mario mic și apoi, a treia oară, vei pierde viața.

Atunci când pierzi toate viețile ești întrebat dacă vrei să mai continui. Poți alege “da” și continui aventura, sau poți alege “nu” și pierzi tot parcursul făcut și începi de la zero. Atunci când jocul observă că pierzi multe vieți undeva, îți va apărea un power-up care te va face invincibil la atacul inamicilor, în sperața că te va ajuta să avansezi, dar când e vorba de o situație de sărit (sunt foarte multe) în care, dacă nu reușești, cazi în gol și mori… nu prea ai ce să faci decât să mori, să revi și să încerci iar și iar până reușești. Întotdeauna e bine să strângi bănuți (câte 100 pentru o viață în plus) și să cauți vieți adiționale căci la un moment dat vei avea nevoie de ele.

Tehnic

Super Mario 3D World + Bowser’s Fury arată mult mai bine decât în 2013, animațiile fiind mult mai multe și mai fluente, efecte speciale și de vreme care arată spectaculos, la fel și focul și apa, perspectiva ne permite să intrăm parcă și mai adânc în Sprixie Kingdom și Lake Lapcat. Animațiile sunt caraghioase, la fel și sunetele, iar muzica diferă ca ritmuri în funcție de mediu, nivel și ce se întâmplă în acel moment. Întreg motorul grafic funcționează și arată amuzant și atrăgător folosindu-se un stil grafic aparte, varietatea de culori și contrastul acestora fiind o plăcere (nevinovată ?) vizuală.

Bowser’s Fury cu acel moment când se supără Fury Bowser și se întunecă deodată totul și vin ploile, cad meteoriți și F.B. suflă flăcări este un moment vizual-auditiv deosebit și parcă impresionează o leacă mai mult decât cele mai interesante momente din 3D World.

Concluzie

M-am dat de gol încă de la începutul articolului că-s fan Mario și are un loc aparte în preferințele mele gamericești, deci nu am cum să spun ceva negativ de această pereche de jocuri din acest univers superb. Am început cu Super Mario 3D World căci eram nerăbdător să retrăiesc acele momente din 2013, de pe Wii U, apoi Bowser’s Fury a venit la fix după – un model de joc un pic schimbat față de 3D World, ceea ce s-a simțit mai degrabă ca o alternativă a primului, decât a o continuare sau extensie, cel puțin așa cred eu.

Bowser arată mai bine ca niciodată și este Joker-ul lui Batman sau Thanos-ul Avengerilor, dacă înțelegeți ce vreau să zic – este inamicul perfect și oferă tot ceea ce trebuie pentru un joc ca să te atragă să-l înfrunți, iar motorul grafic, efectele speciale video/audio și muzica practic completează un gameplay care a scris istorie și care stă la baza genului Platformer.

Super Mario 3D World + Bowser’s Fury e cuplul perfect de jocuri pentru Nintendo Switch/Lite pentru că-ți poți lua aventura cu tine oriunde și te poți bucura de ea online alături de prieteni. Controlul e perfect, perspectiva te aduce și mai aproape de joc și dovedește încă o dată că Mario e nemuritor, e un clasic care e aici să rămână și că mai are multe de dovedit pe viitor.

Super Mario 3D World + Bowser’s Fury îl găsești din 12 februarie atât retail cât și online pentru Nintendo Switch și Nintendo Switch Lite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.