Sam Raimi este recunoscut pentru producțiile de tip horror, unele dintre ele devenite clasice ale genului între timp. Dar, iată-l revenind în 2026 cu un nou film în care-și păstrează tendințele de până acum, dar poate ceva mai ușurel. Dacă ești cinefil, și mai ales fan al acestui regizor, știi deja că filmul a avut ieri premiera mondială și consensul inițial este foarte pozitiv.
Send Help/”Ajutor!” este primul film al lui Raimi clasificat R (IM-18 – Interzis Minorilor) în peste 25 de ani. Este promovat ca o întoarcere la rădăcinile sale în realizarea de filme de genul de film violent și plin de sânge pe care Raimi nu ni l-a mai oferit din 2008, de la „Drag Me to Hell”, fiind defapt un hibrid de comedie, aventură și horror care o are în centrul atenției pe Linda, interpretată de Rachel McAdams, o angajată, și pe șeful ei iritant, Bradley, jucat de Dylan O’Brien, al căror avion se prăbușește pe o insulă, doar ei doi reușind să scape cu viață. Linda are abilități serioase de supraviețuire, ceea ce înseamnă că ea este singura speranță a lui Bradley de a rămâne în viață, dar totul o va lua razna într-un final.
Sam Raimi revine la nișa sa de comedie horror
După un deceniu și jumătate de muncă în domeniul proprietății intelectuale, Sam Raimi revine la nișa sa de comedie horror, de data aceasta cu acest, să-i zicem, thriller de supraviețuire. Deși, aparent, începe greu, filmul ne propune și câteva pilde de-a lungul minutelor desfășurate pe marele ecran, iar unele dintre ele, pe cât de comune par a fi, pe-atât sunt foarte bine accentuate. Nu intru în detalii, și vă las să le descoperiți.
Ceea ce trebuie, însă, să povestesc, este că filmul (cu mici fracturi¸vorba unui amic cu care m-am întâlnit la vizionare), ne dă exact ceea ce ne așteptăm. Comedie, și chiar s-a râs la câteva scene, acțiune, mai ales după naufragiul celor doi, câteva elemente de horror, și un joc bun al celor doi protagoniști. Filmul nu reinventează roata, nici în genul horror, și nici în ceea ce privește actorii, dar poate o fi o variantă pentru 18+ dacă vrei o seară la film cu prietenii.
Din punct de vedere vizual, filmul arată bine, iar efectele vizuale nu sunt exagerate, și sunt conforme cu direcția acțiunilor. Sunetul este unul bun, dar ceea ce nu am înțeles, și nu este wow, este de ce a ales Raimi să-l filmeze în 3D (noi așa l-am vizionat). Nu te dau pe spate efectele în 3D, deci… nu prea își avea rostul.
În ceea ce-i privește pe cei doi, în cazul actriței Rachel McAdams, i se potrivește rolul de nerdy-psicho pe care-l joacă, și da, dă exact ceea ce trebuie. De cealaltă parte, cunoscut pentru seria Labirint, Dylan O’Brien are o partitură bună, fiind și generator de râsete în sală, dar nu putem spune că are prea multă greutate. În viziunea regizorului, reflectoarele sunt mult doar pe Linda, iar cel jucat de Dylan O’Brien cumva în planul doi, undeva până spre jumătatea filmului.
Indiferent că ești fan sau nu al celebrului regizor Sam Raimi, filmul e bun, merită văzut. Așa că, dacă nu ai ce face, merită să dai banii pe biletul de intrare.
Send Help/”Ajutor!” rulează din 28 ianuarie pe marile ecrane din România și este distribuit de Forum Film.
- Gen: Horror, Thriller
- Regie: Sam Raimi
- Scenariu: Damian Shannon, Mark Swift
- Durată: 1h 53m
- Clasificare: IM-18 – Interzis Minorilor
- Distribuitor: Forum Film
- Studio: 20th Century Studios
- Lansare: 28 ianuarie 2026
- Distribuție: Rachel McAdams – Linda Liddle
Dylan O’Brien – Bradley Preston
- Sinopsis: “Doi colegi rămân blocați pe o insulă pustie, singurii supraviețuitori ai unui accident aviatic. Pe insulă, ei trebuie să depășească neînțelegeri din trecut și să colaboreze pentru a supraviețui. În cele din urmă, doar voința și inteligența îi vor scăpa cu viață.”















































