Marți, 29 iunie, Gala Premiilor Gopo sărbătorește cele mai importante realizări ale cinematografiei românești ale anului 2020, desfășurat sub semnul pandemiei de coronavirus. În ciuda dificultăților cu care s-au confruntat, câteva din filmele lansate în cursul anului trecut au avut parte de întâlniri cu spectatorii români, participări la festivaluri de top, nominalizări și premii importante.
Cea de-a XV-a ediție a Galei Premiilor Gopo, al cărei amfitrion este anul acesta actorul Adrian Nicolae, e un prilej de întâlnire și respiro pentru profesioniștii din industrie, care se vor revedea la acest eveniment, desfășurat în aer liber, cu multe emoții pentru toți cei nominalizați.
De la 19.30, pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro, îi veți putea vedea pe nominalizații Premiilor Gopo pășind pe covorul roșu alături de profesioniști din industrie, invitați și omagiați în cadrul acestui eveniment, într-un moment special prezentat de vedeta PRO TV Amalia Enache.
Adrian Nicolae, actor de teatru și film, dramaturg, scenarist, MC și talent coach, va fi amfitrionul ceremoniei de decernare a premiilor, care va începe la 20:30. O serie de actori și tineri cineaști au pregătit două parodii regizate de Gabriel Achim și Andrei Huțuleac, la realizarea cărora au contribuit 10 actori, printre care Alex Bogdan și Adrian Nicolae, Gheorghe Ifrim, Cezar Grumăzescu, Diana Cavallioti, Ana Covalciuc și Carmen Florescu.
Prima dintre acestea îi prezintă pe Alex Bogdan și Adrian Nicolae:
În cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Gopo vor putea fi urmărite trei momente muzicale speciale pregătite de trupa OM LA LUNĂ, muzicianul și culegătorul de folclor Bogdan M. Simion și violoncelistul Andrei Cavassi.
Printre cei care vor urca pe scenă pentru a acorda premiile celor 21 de categorii de nominalizări la Premiile Gopo 2021 se află actrițele Andreea Grămoșteanu, Cecilia Bârbora, Carmen Ungureanu, Crina Matei, Ioana Pavelescu, Ilinca Hărnuț, Maria Dinulescu, Manuela Hărăbor, Meda Victor, Rodica Lazăr și Roxana Lupu, actorii Alin Panc, Alexandru Pop (Văru Săndel), Bogdan Farcaș, Cosmin Seleși, Eduard Trifa, Lari Giorgescu, Iulian Postelnicu și muzicianul Damian Drăghici.
Cunoscutul actor Costel Constantin va fi distins, în cadrul celei de-a 15-a ediții a Galei Premiilor Gopo, cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, oferit de Apa Nova o companie Veolia, iar apreciata scenografă și realizatoare de costume Doina Levintza va fi omagiată cu Premiul pentru Întreaga Activitate, oferit de Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte. Două premii speciale pentru carierele lor deopotrivă excepționale și îndelungate vor fi acordate criticului de film Magda Mihăilescu și sculptorului machetist Enache Hărăbor.
16 producții românești lansate în cinematografe sau pe platforme VOD în 2020 au fost nominalizate la 21 de categorii, filmele cu cele mai multe nominalizări fiind: „Urma” (12 nominalizări), „Ivana cea groaznică” (12 nominalizări), „Tipografic majuscul” (10 nominalizări), „Acasă” (7 nominalizări) și „5 minute” (7 nominalizări).
Două lungmetraje de ficțiune – „Ivana cea groaznică” (producători: Ada Solomon, Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (producător: Ada Solomon) – și două documentare – „Acasă” (producători: Monica Lăzurean-Gorgan, Ümit Uludağ, Hanka Kastelicova, Ari Matikainen) și „colectiv” (producători: Alexander Nanau, Bianca Oana, Bernard Michaux, Hanka Kastelicova) pentru trofeul acordat celui mai bun film de lungmetraj.
Alexander Nanau („colectiv”), Ivana Mladenovic („Ivana cea groaznică”), Radu Ciorniciuc („Acasă”) și Radu Jude („Tipografic majuscul”) sunt nominalizații categoriei Cea mai bună regie, pentru care premiul va fi oferit de Banca Transilvania.
La categoria Cea mai bună actriță într-un rol principal, la care premiul este oferit de Aqua Carpatica, nominalizatele sunt: Diana Cavallioti („5 minute”), Ivana Mladenovic („Ivana cea groaznică”) și Irina Rădulescu („Urma”). Igor Babiac („Dragoste 2. America”), Mihai Călin („5 minute”), Șerban Lazarovici („Tipografic majuscul”) și Teodor Corban („Urma”) concurează la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal.
Dorian Boguță și Loredana Novak („Urma”), Ivana Mladenovic și Adrian Șchiop („Ivana cea groaznică”), Radu Jude și Gianina Cărbunariu („Tipografic majuscul”) sunt nominalizații categoriei Cel mai bun scenariu, la care premiul este oferit de Dacin Sara.
„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „Lemn” (r. Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger), „Superhombre” (r. Lucian Mircu, Mircea Gherase) și „Totul nu va fi bine” (r. Adrian Pîrvu, Helena Maksyom) concurează pentru Cel mai bun film documentar, premiu oferit de Enel România.
CELLINI – experții în diamante, bijuterii și ceasuri – vor oferi Premiul Gopo pentru Cele mai bune costume, pentru care sunt nominalizați Adina Bucur („5 Minute”), Dorin Negrău („Tipografic Majuscul”), Iulia Popescu („Ivana cea Groaznică”) și Mălina Ionescu („Urma”).
Procesul de votare, care implică peste 600 de profesioniști din industria cinematografică, se desfășoară până pe 29 iunie, pe platforma pusă la dispoziție de organizatori, alături de partenerul principal PwC.
Premiul Publicului pentru filmul cu cel mai mare succes de box office va merge anul acesta către „Miami Bici”, regizat de Jesus del Cerro (553.941 spectatori și încasări de 11.610.679 lei).
Gala Premiilor Gopo 2021 va fi transmisă LIVE pe 29 iunie 2021, de la 19:30, pe VOYO, premiilegopo.ro și unlimited.tiff.ro, iar înregistrarea va fi difuzată pe 1 iulie, de la ora 20.30 pe PRO Cinema.
Desfășurarea Galei pe data de 29 iunie implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii, în conformitate cu normele în vigoare.
Gala Premiilor Gopo 2021 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara și Babel Communications, în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte.