Huawei Consumer BG continuă să ofere prețuri avantajoase pentru cele mai populare modele din familia de laptopuri MateBook, până pe 26 septembrie. Aceste dispozitive au autonomie de până la 13 ore, iar 30 de minute de alimentare pot încărca bateria la 50% din capacitate, sporind astfel gradul de portabilitate al dispozitivelor. Astfel, utilizatorii laptop-urilor Huawei MateBook nu-și fac probleme în cazul în care își uită acasă sau la birou încărcătorul. Până pe 26 septembrie, în cadrul ofertei Back to School, laptop-urile beneficiază de reduceri de până la 2.000 de lei, 3 ani de garanție și upgrade prioritar la Windows 11.

Noua serie de HUAWEI MateBook ajută utilizatorii să facă față tuturor provocărilor zilnice cu ajutorul caracteristicilor acestora performante. De la activități de birou, la studiu și divertisment, seria Huawei MateBook are câte un laptop perfect pentru toate nevoie consumatorilor, în fiecare scenariu posibil, pentru a duce conceptul de „eficiență” la nivelul următor.

„Faptul că lucrăm într-un mod hibrid, de acasă, de la birou, de pe drum sau din cu totul alt loc decât cel obișnuit, ne oferă acea libertate de a alege ceea ce este mai bine pentru noi. Prin urmare, fiecare dintre noi căutăm instrumentele de lucru și de divertisment care să țină pasul cu ritmul nostru și care să ne ajute să ne îndeplinim sarcinile de zi cu zi.”, spune Sabina Știrb, Marketing Director Huawei Cosumer BG. „Noile laptopuri din familia MateBook au acest potențial: să ajute consumatorul în orice moment și de oriunde să se conecteze la activitățile zilnice și să își finalizeze obiectivele cu ușurință.”, continuă aceasta.

Baterie cu autonomie mare pentru treburile zilnice

Una dintre cele mai importate caracteristici ale seriei MateBook este că laptopurile au încorporate o baterie cu durată lungă de viață, care permite utilizatorilor să facă față chiar și celor mai neașteptate situații.

Fie că este vorba despre sarcinile de la locul de muncă, învățarea de la distanță sau despre momente de relaxare, bateria cu care sunt echipate laptopurile Huawei susține toate activitățile cu brio. În cazul activităților de divertisment cum ar fi vizionarea filmelor, participarea la un atelier de artă online sau verificarea unei serii video nou lansate, MateBook X Pro vine cu o baterie imensă de 56Wh ambalată în corpul său subțire și oferă până la 13 ore de redare video la o singură încărcare.

De asemenea, nici MateBook D14 și MateBook D15 nu vor dezamăgi utilizatorii, fiind însoțite de un încărcător portabil, multifuncțional USB-C de 65W și un cablu USB-C la USB-C potrivit pentru toate smartphone-urile și tabletele Huawei echipate cu un port USB-C. În plus, oferă protecție la supraîncălzire, oprind automat procesul de încărcare odată ce temperatura trece pragul de siguranță.
Cel mai nou model relansat de cei de la Huawei, MateBook 13 a fost dotat cu o baterie de mare capacitate și funcție de încărcare rapidă, ce încarcă bateria până la 50%, după numai 30 de minute petrecute conectat la priză. De asemenea, încărcătorul laptopului suportă și funcția de încărcare HUAWEI SuperCharge pentru anumite smartphone-uri Huawei.

Alimentat oricând

Dispozitivele din seria Huawei MateBook permit activarea a trei moduri de utilizare pentru a optimiza durata de viață a bateriei. În funcție de nevoi, utilizatorii pot alege cel mai potrivit mod, asigurându-se că bateria este întotdeauna încărcată și protejată corespunzător. Tot ce trebuie să facă este să deschidă aplicația PC Manager și să ajusteze setările bateriei în funcție de consumul prevăzut.

Modul Familie este perfect în cazul în care dispozitivul va fi încărcat pentru o lungă perioadă de timp, astfel când este încărcat în acest mod, laptopul începe automat încărcarea atunci când nivelul bateriei este mai mic de 40% și se va opri automat atunci când nivelul bateriei atinge 70%. Pentru a conecta sau deconecta încărcătorul ori de câte ori se dorește, se poate selecta Modul Office care începe încărcarea atunci când nivelul bateriei este mai mic de 70%, și se oprește atunci când nivelul său ajunge la 90%. Și, în cele din urmă, modul Travel – indispensabil pentru momentele când o priză de alimentare este indisponibilă pentru o perioadă lungă de timp și începe să se încarce atunci când bateria scade sub 95%.

Rapid și eficient cu Huawei

Pentru a optimiza activitățile de zi cu zi, laptopurile pot fi conectate la instrumente adecvate și utile, cum ar fi Huawei MateDock 2 (de pus link de pe e-shop), un ajutor în ceea ce privește gestionarea mai multor ieșiri pe un singur dispozitiv. Ieșirea de andocare suportă HDMI, VGA, USB-A și USB-C pentru a satisface nevoile de transmisie a datelor, proiecție, încărcare și alte nevoi multi-dispozitiv. Datorită designului elegant și subțire oricare dintre laptop-urile din gama MateBook este ușor de transportat oriunde.

Mai mult decât atât, echipate cu un încărcător ultra-ușor de buzunar 65W, laptopurile Huawei, tabletele și telefoanele mobile care suportă interfața USB-C pot fi încărcate rapid, astfel încât nu este nevoie de mai multe încărcătoare pentru diferite dispozitive.

Până pe data de 26 septambrie, seria Huawei MateBook poate fi găsită la ofertă în cadrul magazinului online Huawei Store. Laptopurile sunt disponibile la prețuri atractive pentru consumatori cu reduceri de până la 2.000 lei, beneficiază de 3 ani de garanție și upgrade prioritar la Windows 11, alături de alte beneficii ale magazinului Huaweistore.ro, cum ar fi plata ramburs sau în rate fără dobândă sau livrarea gratuită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.