“Obsesia Hollywoodului pentru conectivitate, provocată de succesul Universului cinematografic Marvel, a otrăvit definitiv franciza Bond? Eventual.”

Regizor: Cary Joji Fukunaga

Scenariu: Neal Purvis, Robert Wade, Cary Joji Fukunaga, Phoebe Waller-Bridge

Gen: Acțiune Aventură, Thriller

Lansare: 1.10.2021

Durata: 163 min.

Studio: Metro-Goldwyn Mayer

Clasificare: A.P.13

Distribuitor: Forum Film

Actori:

Daniel Craig … James Bond
Léa Seydoux … Madeleine
Rami Malek … Lyutsifer Safin
Lashana Lynch … Nomi
Ralph Fiennes … M
Ben Whishaw … Q
Naomie Harris … Moneypenny
Jeffrey Wright … Felix Leiter
Christoph Waltz … Blofeld
Ana de Armas … Paloma

Sinopsis:

Acțiunea din No Time to Die/”Nu e vreme de murit” are loc la cinci ani după “Spectre”, premisa de la care pornește noul film din seria 007 fiind că super agentul s-a retras din viața agitată. Însă, clipele sale de liniște sunt brusc întrerupte când Felix Leiter, un vechi prieten din CIA, apare în peisaj și îi cere ajutorul. Deodată, o misiune aparent simplă, de extragere a unui om de știință răpit, se transformă într-una cu mult mai periculoasă decât era de așteptat și îl poartă pe Bond pe urma unui răufăcător misterios care e înarmat cu o nouă tehnologie de luptă ce poate avea efecte devastatoare asupra omenirii.

Recenzie

Cary Joji Fukunaga a realizat un film de acțiune zdrobitor cu No Time to Die – este doar păcat că trebuia să fie un film Bond. Pentru toate întârzierile, zvonurile legate de plecarea lui Danny Boyle, lunile petrecute în construirea ultimului rămas bun al lui Daniel Craig în rolul lui James Bond, ceea ce este cel mai dezamăgitor în acest film este cât de ciudat și de anti-climatic se simte totul.

Filmul este filmat integral cu camere IMAX, și experiența este cât de cât imersivă, deși nu înțeleg de ce s-a optat și pentru versiunea 3D. Nu este, în opinia mea, un film care ar fi trebuit scos așa, nu este atât de spectaculos. Coloana sonoră îi aparține lui Hans Zimmer, iar tema principală este atribuită lui Billie Eilish, care sună foarte bine.

Ar trebui să mai spun aici că, tot din punctul meu de vedere, echipa de creație care a realizat genericul filmului a făcut unul din cele mai bune generice din toată seria (cel puțin la filmele din ultimii ani). Este fresh, imersiv, spectaculos, și măcar pentru asta merită să vezi filmul.

Și acum să discutăm despre film!

Premisa esențială, cu un scenariu parțial creditat obișnuiților Bond, Neal Purvis și Robert Wade, este pur și simplu o idee generică de spionaj: o armă biologică de distrugere în masă cunoscută doar sub numele de “Heracles”, un avantaj tehnologic pentru MI6, a fost furată dintr-un laborator secret de către SPECTRE. Bond-ul lui Craig, care se ascunde și se retrage pe o insulă tropicală îndepărtată, arătând la fel de zgârcit ca Tom Hanks în Castaway, este inevitabil atras în luptă.

Omul din spatele cortinei, ticălosul facturat al filmului, este Lyutsifer Safin (Rami Malek), care este într-adevăr doar un amalgam de trăsături de caracter extrase din cartea de joc a ticălosului din seria de filme Bond. Bârlogul, bărbații, vendetta personală, toate sunt aceleași idei reciclate fără prea mult fler. Malek însuși nu dă aproape nimic rolului dincolo de accent și de cicatricile false pe care le poartă.

Va reuși franciza Bond să treacă vreodată peste tropul dăunător al asocierii desfigurărilor faciale cu ticăloșia?

Unele încuviințări către trecut sunt mai binevenite decât altele. James Bond, încă de la început, repetă cuvintele lui George Lazenby din „On Her Majesty’s Secret Service”, spus în timp ce ridica în brațe cadavrul soției sale Tracy (Diana Rigg): „Avem tot timpul din lume”.

Când Craig spune aceeași frază, încep și acordurile celebrei melodii „We Have All the Time in the World” în fundal, și din păcate capătă un nou sens. Ironia nu este atât de pregnantă încât fericitul sfârșit fericit promis la sfârșitul filmului Spectre, în timp ce Bond fuge în brațele lui Madeleine Swann (Léa Seydoux), nu este construit pentru a dura. Craig însuși știe că este timpul pentru el să-și ia rămas bun de la rol. No Time to Die este cel mai bun moment pentru Daniel Craig să tragă cortina la final cu grație, cu stil, permițându-i să părăsească franciza nu numai cu demnitate, ci și cu un memento important.

James Bond, de data asta, are suflet, dar nu vă spun foarte multe, rămânând să descoperiți de ce. În această situație, pot spune că filmul are câteva momente în care ajungi să empatizezi cu personajul lui Craig, care până la acest ultim zvâc în rolul celui mai important spion britanic, era rece, calculat, impenetrabil. Deși dialogurile mi s-au părut fade, fără viață, în majoritatea lor, momentele de suflet ale personajului nostru ne-au dat clipe de neuitat.

Și totuși Craig este strălucit în No Time to Die, într-un mod care depășește tot ceea ce îl înconjoară. Trăsăturile sale sculptate în granit se prăbușesc în așa fel, întotdeauna la momentul potrivit Bond-ul său conține un ocean de emoții bătute care încearcă să ajungă la suprafață.

Și va fi amintit ca o vedetă de acțiune desăvârșită, de când a apărut prima dată în Casino Royale din 2006. No Time to Die este cel mai bun moment când Fukunaga are libertatea de a se potrivi cu acea energie. Regizorul și-a luat toată experiența în televiziune de prestigiu, inclusiv munca sa la True Detective și Maniac, și a livrat un Bond atât de palpitant de tensionat, încât se transformă în ceva apropiat de groază.

Există scene în No Time to Die care sugerează că acest lucru ar putea fi Infernul lui Dante al francizei, indiferent dacă 007 merge într-o pădure europeană înfundată de ceață sau într-o petrecere bachanaliană într-un conac cubanez prăbușit.

Este surprinzător de grotesc. Și, ocazional, aproape poetic. Dar viziunea mai radicală a lui Fukunaga despre Bond este trecătoare. Este un film bun care a fost forțat să zgâlțâie universul Bond.

Obsesia Hollywoodului pentru conectivitate, provocată de succesul Universului cinematografic Marvel, a otrăvit definitiv franciza Bond? Eventual.

Era să uit ceva… Cary Joji Fukunaga a reușit să mai facă ceva în acest film, ceea ce predecesorii săi nu au reușit. Este vorba de acea tensiune în așteptare. Sunt convins că nu înțelegeți, așa că vă explic. Dacă în toate celelalte filme Bond știam aproape de la început cine este the villan, în cazul lui No Time to Die, Fukunaga a reușit să ne facă să așteptăm cu ardoare apariția personajului negativ, jucat de Rami Malek, dar, din păcate doar atât. Așa cum spuneam mai devreme, deși aveam așteptări, Malek nu a adus nimic în plus personajului său, și asta este dezamăgitor.

Filmul se transformă rapid într-un spectacol rotativ de personaje vechi și momente de complot deja folosite.

Blofeld (Christoph Waltz), acum închis, are o apariție obedientă. La fel ca agentul CIA al lui Jeffrey Wright, Felix Leiter. Moneypenny (Naomie Harris), Q (Ben Whishaw) și M (Ralph Fiennes) plimbă toate lucrurie pe margine, niciodată în centrul acțiunii. Acestea sunt fire, personaje și idei care au fost strânse fără prea multă gândire. Sunt aici pentru că se pare că ar trebui să fie, pentru a-i oferi lui Craig ultima sa zvâcnire.

Un alt aspect este că franciza încă nu poate trece de la cât de perfectă era ca fată Bond Eva Green, în Casino Royale, iar Léa Seydoux este forțată să se lupte cu acest fapt, mai exact cu cinci filme.

Și, în ciuda contribuțiilor mult mediatizate aduse de Phoebe Waller-Bridge la scenariul filmului, No Time to Die se simte cu greu ca rescrierea feministă radicală care ni s-a promis. Spre cinstea ei, femeile creionate de Bridge (minus personajul lui Seydoux, care este mereu supărat) se distrează în loc să se prindă pur și simplu ca niște femei competente.

Paloma, agenta jucată de Ana de Armas, se simte ca la o audiție pentru viitorul ei rol din biopul lui Marilyn Monroe, iar Lashana Lynch, ca rivală 00, este o forță dar, dacă mă întrebați pe mine, fără carisma unui viitor agent 007, cu atât mai mult un înlocuitor al personajului nostru, deși viitorul francizei se pare că pe acest drum va merge, cu Lynch în prim plan.

Dar, dincolo de orice potențial pentru apariții viitoare, ele servesc doar ca accesorii pentru un film care nu știe foarte bine ce să facă sau ce este, știe doar că Daniel Craig se află chiar în centrul acestuia.

Filmul, deși se dorea a fi un succes, poate, dar nu la nivelul lui Spectre (acesta fiind filmul cu cele mai multe încasări din toată seria de filme Bond), este de fapt modul de milioane de dolari de a-l scoate cu capul sus pe Daniel Craig din serie. Modul cum s-a reușit asta (vezi finalul filmului), elimină orice viitoare speculații și, da, îl umanizează pe calculatul, impenetrabilul Bond… James Bond.

Rămâne, așadar, să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. Filmul No Time to Die/”Nu e vreme de murit” rulează din 1 octombrie la cinematografele din România și este distribuit de Forum Film.

Galerie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.