ABIFF – Animation Bucharest International Film Festival #6, organizat de Mockra Productions, anunță deschiderea apelului internațional de contribuții pentru Conferința Academică Hibridă, organizată în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC).
Intitulată „Animation: Creativity, Practice, and Interdisciplinary Perspectives”, conferința face parte din programul ediției 2026 și marchează o extindere importantă a festivalului către zona de cercetare și reflecție academică.
Această inițiativă creează un spațiu de dialog între practicieni, cercetători, artiști și educatori, consolidând legătura dintre teorie și practică și poziționând ABIFF ca o platformă interdisciplinară de dezvoltare profesională și schimb de idei la nivel internațional.
„Simțeam de mult nevoia ca animația să fie discutată nu doar ca produs final, ci ca proces, ca cercetare și ca formă de gândire. Conferința vine din această nevoie – de a aduce împreună practicieni, studenți și cercetători într-un spațiu comun, în care întrebările sunt la fel de importante ca răspunsurile.” — Mirona Radu, director artistic ABIFF – Animation Bucharest International Film Festival #6
Detalii conferință
Data: 6 iunie 2026
Format: hibrid (București + online via Zoom)
Calendar apel contribuții
- Lansare apel: 30 aprilie 2026
- Deadline înscrieri: 24 mai 2026
- Notificare acceptare: 31 mai 2026
- Conferință: 6 iunie 2026
Tematici
Conferința încurajează contribuții dintr-o gamă largă de perspective, inclusiv:
- animația ca practică artistică, narativă și experimentală
- procese de producție și metodologii creative
- intersecții între film, arte vizuale, performance și studii media
- educație și pedagogii în artele audiovizuale
- reprezentare, identitate și abordări critice
- autorat colaborativ și practici colective
- tehnologii emergente, AI și instrumente digitale
- etică, sustenabilitate și transformări în industrie
- cultura filmului de animație și forme de receptare
Formatul participării
Fiecare prezentare selectată va avea o durată de 15 minute, urmată de sesiuni de întrebări și discuții. Participarea este posibilă atât fizic, în București, cât și online.
Înscriere
Propunerile se trimit prin formularul:
https://forms.gle/yUJQBsLcfqy5LoDZ6
Dosarul trebuie să includă:
- titlul prezentării
- abstract (300 de cuvinte)
- scurtă biografie (250 de cuvinte)
- 5–10 cuvinte cheie
Toate materialele trebuie redactate în limba engleză.
Selecție și publicare
Contribuțiile vor fi evaluate prin peer review de către comitetul conferinței. Lucrările selectate vor fi incluse într-un Book of Abstracts, care va documenta și arhiva cercetările prezentate în cadrul ediției.
Context
Conferința academică reprezintă una dintre noutățile majore ale ediției ABIFF #6, completând programul festivalului alături de proiecții, ateliere, masterclass-uri și pitch-ul internațional, și contribuind la dezvoltarea unui cadru coerent de dialog între industrie, educație și cercetare.
Despre ABIFF:
De 6 ani, ABIFF aduce animația mai aproape de publicul din România și internațional, promovând producțiile românești și internaționale, stimulând creativitatea și oferind tinerilor artiști oportunități de mentorat și vizibilitate. Festivalul combină proiecțiile tradiționale cu evenimente hibride și online, contribuind la dezvoltarea culturală și educațională a comunităților implicate.
ABIFF – Animation Bucharest International Film Festival #6 este un proiect cultural produs de Mockra Productions și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.













































