“Un film despre căderea lunii pe Pământ totuși pică la țanc să ne mai dezmorțească iarna asta.”

Regizor:

Scenariu: Roland Emmerich

Gen: Aventură, Acțiune, Sci-Fi

Lansare: 4.02.2022

Durata: 2h

Studio: Lionsgate

Clasificare: A.P.13

Distribuitor: Vertical Entertainment

Actori:

Halle Berry … Jocinda Fowl
Patrick Wilson … Brian Harper
Michael Peña … Tom Lopez
Donald Sutherland … Holdenfield
John Bradley … KC Houseman

Sinopsis:

În Moonfall, o forță misterioasă doboară Luna de pe orbită și o aruncă pe un curs de coliziune cu Pământul. Filmul spune povestea unei misiuni NASA, în care fostul astronaut Jocinda „Jo” Fowler trebuie să plece într-o misiune de salvare în spațiu și descoperă un secret incredibil despre singurul satelit „natural” al Pământului.

Recenzie:

Cred că a trecut ceva timp de când n-am mai văzut un disaster movie, nu prea ne-a ars oricum în ultimii doi ani să vedem o posibilă apocalipsă. Un film despre căderea lunii pe Pământ totuși pică la țanc să ne mai dezmorțească iarna asta.

Regizorul Roland Emmerich a spus într-un interviu cu Den of Geek că francizele cu supereroi ruinează industria de film. De fiecare dată când un regizor se plânge de dominația Disney la box office mă gândesc că sunt de fapt mai mulți factori la mijloc care încurajează această supradoză de adaptări după benzi desenate. Cred că dacă propui orice altceva trebuie să depui mai mult efort, nu este numai vina publicului care nu mai are răbdare să vadă ceva „nou” sau a megacorporațiilor care investesc în ce se vinde. De pildă, așa cum ziceam, un disaster movie reușit ar putea să ne dezmorțească.

Moonfall nu pare să aibă aspirații prea înalte și nici nu promite luna de pe cer. Emmerich propune un scenariu SF dramatic în care teoriile conspirației de care râdem pe Internet nu mai sunt atât de luat în râs. Guvernul american, ca deobicei în ultimii ani cinematografici, nu mai este de încredere, având ceva de ascuns spre binele populației, iar acum în pragul sfârșitului nici măcar NASA nu poate salva omenirea. Totul depinde de doi foști astronauți, dintre care unul e decăzut în ochii lumii, și de un conspiraționist.

Rezumată povestea așa, pare clișeică și ridicolă, însă regia te ține în priză, curios de ce se întâmplă. Traseul până la concluzie este palpitant. Prima jumătate a filmului ni-i prezintă pe fiecare dintre cei trei protagoniști acționând după propriile convingeri. Luna începe să se apropie de planetă și nimeni nu știe concret ce să facă, iar secretele urâte ies la iveală. În a doua jumătate a filmului evenimentele sunt din ce în ce mai spectaculoase, și sunt împărțite pe două planuri – unul în care familiile protagoniștilor încearcă să supraviețuiască cataclismelor naturale cauzate de apropierea lunii, și unul în care astronauții încearcă să ajungă pe lună pentru a-i repara intenția. Totul contra timp, deoarece guvernul are alt plan periculos în minte.

Să-l văd pe Patrick Wilson în alt rol în afara seriei The Conjuring mi se pare ciudat. Brian Harper este genul de erou neapreciat și ruinat care totuși este dispus să sacrifice totul pentru fiul său. Jo Fowler este jucată de o Halle Berry mai monotonă decât o știai, un fost astronaut promovat ca director NASA în aceste împrejurări catalismice datorită devotamentului ei de a afla adevărul.

KC Houseman este din punctul meu de vedere personajul care strălucește de fapt cel mai mult, intepretat de subapreciatul John Bradley. KC, chiar dacă râde lumea de el, este un personaj care merită să te inspire. Adevăratul erou neașteptat al poveștii. „Mama mi-a spus că este mai bine să ceri iertare decât să ceri voie” (posibil să fie puțin imprecis citatul, dar ai prins ideea) este o replică care te inspiră. Căci în ciuda piedicilor puse de alți oameni, KC dovedește că dacă crezi ceva cu tărie mai bine faci acel lucru – și dacă totuși nu iese bine sau nu aveai dreptate, mai bine repari decât să trăiești veșnic cu sentimentul că nu ai încercat. Faptele lui KC sunt singurele care chiar m-au inspirat și Moonfall are de la mine o notă mai mare decât merita per total datorită dezvoltării acestui personaj.

Unele voci vor spune că Moonfall va încuraja și mai mult teoriile conspirației care circulă despre lună și multe altele. Este important totuși să rămânem cu picioarele pe Pământ și să tratăm filmul acesta exact ce este: un film spectaculos și distractiv care să ne țină de cald două ore lângă o pungă generoasă de popcorn. Dar hei, trebuie să reconosc: ce-ar fi dacă o teorie aparent ridicolă ar fi adevărată? Merită să ne gândim la asta fără să ne certăm. Abia aștept să facă cineva un film despre faptul că porumbeii nu există. Undeva la un studio, la ora asta, este un regizor al generației Z care propune asta într-o sală de ședințe.

Pe întreaga durată a filmului ai parte de efecte speciale senzaționale și apocaliptice pe Pământ și captivante vizual în spațiu și pe Lună. Oricât de înfiorător era ce se întâmplă, de nenumărate ori încercam să-mi imaginez cum ar fi fost să văd cu ochii mei apele care iau cu asalt orașul, gravitația modificată sau bucățelele de lună care brăzdează cerul. Aș căsca probabil gura și aș fugi prea târziu. Valabil și pentru scenele din spațiu fascinante. Ceva îmi spune că dacă studiam cu mai mult interes fizica m-aș bucura mai greu de astfel de filme. Din fericire sunt un filolog care se poate distra la un SF apocaliptic. Sunt convins că unele explicații știițifice sunt paralele cu logica însă realismul trebuie dozat cu atenție într-un disaster movie și Moonfall o face bine: prea mult realism ar fi plictisitor, dar ignorarea completă ar fi dus scenariul în ridicol infantil. Sunetul asociat distrugerilor se aude grozav într-o sală de cinema, însă muzica folosită mi-a dat constant un sentiment de deja vu.

Moonfall nu este original. Ideile principale par împrumutate din diverse locuri dar îmbinate într-un mecanism eficient. M-am distrat datorită spectacolului vizual și a ritmului accelerat al scenariului. În cele 2 ore pare că se întâmplă atât de multe și am simțit că trece mai mult timp în sensul bun. Interpretarea personajelor secundare este adesea generică și s-ar putea să vrei să fi fost mai scurte scenele în care acțiunea se întoarce pe Pământ și urmărim supraviețuirea familiilor Fowler și Harper. Personal am apreciat schimbarea de peisaj echilibrată, mai ales pentru că, dacă ar fi fost dusă prea departe dezvăluirea de la final ar fi stricat din savoarea apocaliptică. Unele interacțiuni dintre membrii de familie mi s-au părut puțin trase de păr în contextul în care mai toată lumea din filmul acesta este despărțită și eventual recăsătorită. Mesajul ar fi poate acela că indiferent de relații, copiii tăi sunt viitorul și trebuie să protejezi cu orice preț atât viața lor cât și lumea în care îți dorești ca ei să crească.

În ciuda interpretării nu mereu strălucite și a unui scenariu cu potențial de a diviza păreri, Moonfall oferă un spectacol ce merită gustat în sala de cinema și cred că este exact ce aveam nevoie în această perioadă oarecum seacă până revenim la programul obișnuit de filme cu supereroi. Dacă nu va reuși să aducă încasări spectaculoase, cred că o vină ar trebui adusă și campaniei de marketing aproape inexistente. Pentru genul său, Moonfall oferă destule cât să fie considerat un disaster movie mai mult decât decent cu tot cu idei SF interesante. Însă prevăd de pe acum că nu va satisface pe toată lumea.

Rămâne, așadar, să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. Filmul Moonfall va fi disponibil din 4 februarie la cinema și este distribuit în România de Vertical Entertainment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.