“Fiecare moment care nu era dedicat gaming-ului era constant invadat de gânduri despre Elden Ring.“

Gen: Acțiune, Aventură, ARPG

Lansare: 25 februarie 2022

Studio: FromSoftware

Distribuitor: BANDAI NAMCO Entertainment Inc.

Platforme: PlayStation 4, PlayStation 5, PC, Xbox Series S|X, Xbox One

Clasificare: 17+

Sinopsis:

Ordinul de Aur a fost încălcat. Ridică-te, Tarnished și fii ghidat de har pentru a amenința cu puterea Inelului Elden și a deveni un Lord Elden în Lands Between.

Elden Ring este un joc de aventură, acțiune-RPG, dezvoltat de FromSoftware Inc. și produs de BANDAI NAMCO Entertainment Inc. Acțiunea este amplasată într-un tărâm plin de amploare într-o istorie bogată și sângeroasă, realizată de Hidetaka Miyazaki – creatorul seriei de jocuri video DARK SOULS.

În Lands Between guvernate de Queen Marika the Eternal, Elden Ring, sursă Erdtree, a fost spulberat. Descendenții lui Marika, semizei toți, au revendicat rămășițele Elden Ring cunoscute sub numele de Great Runes, declanșându-se un război: The Shattering. Un război care a însemnat abandonul de Greater Will. Și acum îndrumarea harului va fi adusă de către cei Tarnished care au fost respinși de harul aurului și exilați din Lands Between. Voi, morți, care încă trăiți, grația voastră pierdută de mult, urmați calea către Lands Between pentru a stă în față Elden Ring. Și deveniți Elden Lord.

Călătoriți către Lands Between. Descoperiți misterele puterii Elden Ring. Întâlnește adversari cu trecut întunecat, personaje cu propriile motivații care te vor ajută sau îți vor împiedică progresul, și creaturi înfricoșătoare.

ELDEN RING prezintă peisaje fantastice vaste și temnițe sumbre și complexe care sunt conectate perfect. Parcurgeți lumea uluitoare pe jos sau călare, singur sau online cu alți jucători și scufundați-vă pe deplin în campiile ierboase, mlaștini sufocante, munți în spirală, castele prevestitoare și alte locuri de măreție într-un joc nemaivăzut până acum într-un nou titlu FromSoftware.

Creați-vă personajul în RPG-ul de acțiune al FromSoftware și definiți-vă stilul de joc experimentând o mare varietate de arme, abilități magice și abilități găsite în întreagă lume. Intră în luptă, ridică-i pe inamici unul câte unul folosind stealth sau chiar apelează la aliați pentru ajutor. Multe opțiuni va stau la dispoziție pe măsură ce decideți cum să abordați explorarea și lupta.

Recenzie:

De câteva săptămâni viaţa mea s-a transformat într-o obsesie pentru Elden Ring. Fiecare moment investit în gaming a fost de fapt îndreptat către acest nou Soulsborne de la FromSoftware. Fiecare moment care nu era dedicat gaming-ului era constant invadat de gânduri despre Elden Ring. Dar de ce? Care este explicaţia pentru această obsesie cu acest nou titlu? Motive sunt multe şi diverse, unele chiar nu se pot explica, însă voi face tot posibilul pentru a trece prin cele mai importante sau cel puţin cele ce pot se pot explica în cuvinte şi nu în sentimente şi zgomote care cuprind o gamă mult prea largă de emoţii şi stări.

Autor, autor

Se ştia dinainte de lansare ca Elden Ring va fi colaborarea între Miyazaki (Hidetaka, cel cu jocurile nu Hayao, cel cu desenele) creatorul jocurilor pe care astăzi le cunoaştem ca “Soulsborne” şi faimosul scriitor George R.R. Martin, omul din spatele seriei Cântec de Gheaţă şi Foc, mai comun cunoscută ca şi Game Of Thrones (Urzeala Tronurilor). Sunt tot felul de articole pe net şi se tot vorbeşte despre această colaborare însă nu este niciodată foarte clar unde se termină influenţa lui George şi unde începe cea a lui Miyazaki. Se discuta că George ar fi avut frâu liber să se ocupe de “Worldbuilding” ceea ce în scris, în special pentru Fantasy şi Science Fiction, este cunoscută ca partea aceea în care se creează o lume nouă, un mediu viu, care funcţionează pe proprile sale reguli.

Şi probabil că da, a avut ceva de a face pentru că lumea din Elden Ring este una destul de mare. Fără a avea în spate cărţi şi mitologie, precum The Witcher de exemplu, jocul este atât de creativ pe partea asta cu lumea că parcă majoritatea atenţiei s-a dus acolo. Şi cumva pe bună dreptate.

Jocurile astea de tip Soulsborne nu au fost ele niciodată cunoscute ca cele mai “story-driven” sau “quest-driven” din industria gaming-ului. Încă îmi aduc aminte de prima dată când am încercat Dark Souls (deşi înainte jucasem Demon’s Souls) şi după ce treci de partea tutorialului propriu zis ajungi la Firelink Shrine şi ţi se spune că sunt două clopote şi ţi se urează succes în viaţă. Elden Ring suferă de acelaşi sistem de făcut questuri sau misiuni, fie ele principale sau secundare ca în Dark Souls, criptice, misterioase şi fără nici un fel de marcator de obiective sau listă cu ce ai de făcut, ai făcut sau ai greşit. Însă, obiceiul este că lucrurile să fie clare şi probabil o să mai fac referire la Diablo 2 de câteva ori dar, pune-te în situaţia în care ai începe Diablo 2, în Rogue Encampent, cu un singur NPC care ţi-ar spune “Într-un loc sfânt picătura de apă s-a transformat în foc. Andariel te așteaptă acolo. Succes în viață” şi imediat cum ai ieşi din zona sigură ţi-ai lua automat bătaie de la un boss.

“De ce este povestea, din nou, atât de evazivă şi misterioasă în Elden Ring?” s-ar întreba cineva la punctul acesta. Există şi o explicaţie. Pentru Dark Souls, explicaţia este că “De, d-aia”. Pentru Elden Ring în schimb, fiind un adevărat joc de tip Open World încurajează explorarea. Mai multe lucruri, ca de exemplu bătaia cruntă de la un boss, bătaia cruntă de un inamic aparent slab, otrăvitul în mlaştină, otrăvitul în pădure, sângerare în pădure, giganţi, urşi giganţi, păsări cu săbii legate de picioare, păsări cu săbii legate de picioare care îţi aruncă butoaie explozive, Caelid şi aşa mai departe, sunt clare motive de explorare dar misiunile primare şi în special cele secundare, te obligă să o iei pe alte drumuri. Te obligă să te aventurezi pe harta enormă care dacă la început ţi se pare intimidantă să vezi când începe să se mărească de vreo trei ori şi jocul să tot meargă mai departe.

Aşa că, deşi există un story principal; cel în care tu, un tarnished (pătat, mânjit), un nimeni, trebuie să ajungi Elden Lord; este atât de împrăştiată povestea în mici fragmente care se pot pune cap la cap din conversaţii, din obiecte şi locuri pentru a avea o idee generală a lucrurilor. Povestea este secundară dacă nu chiar terțiară faţă de lumea creată pentru acest joc.

Soulsborne într-un Open World

Cu privinţă la mecanica jocului, el funcţionează pe acelaşi sistem cu care ne-am obişnuit în Demon’s Souls, Dark Souls, Bloodborne şi Sekiro. Cu câteva lucruri în plus. Elden Ring adoptă şi combină într-un sistem mai perfecţionat şi mai accesibil tot ce am învăţat până acum transformându-se în cel mai uşor şi greu în acelaşi timp joc de acest fel.

Zic asta pentru că, privind înapoi la ce am zis despre Sekiro la vremea lui, m-am uşor înşelat. Sekiro nu este cel mai uşor joc din serie pentru că nu poate fi “cheese”-uit. Ori înţelegi jocul şi cum funcţionează mecanica din el ori, shadows die twice, three times, seven times, a hundred times. E clar. Însă Elden Ring are aşa de multe lucruri mărunte care îţi permit să fi cel mai “cheeser” din curtea şcolii ca e clar conceput cu un alt public în gând. Da, or să existe “try hards” şi în Elden Ring, dar cei adevăraţi vor rămâne cei din Sekiro, cel puţin din punctul meu de vedere.

Dar fără să mai deviez mult de la idee, Elden Ring introduce două lucruri noi, necesare unui open world de asemenea calibru: săritura şi un cal (care are double jump). Săritura dă o dinamică luptelor care până acum nu exista în celelalte vechi, care erau DPD (Dodge, Parry or Die). Eşti mai rapid, eşti mai eficient în luptă, poţi să fugi, să sari şi să te urci în tot felul de poziţii de tip “High Ground”, să încerci cel puţin să cheese-uiești orice luptă care îţi permite asemenea strategii. Nimeni nu te va judeca, cu toţi trebuie să facem ceea ce este necesar pentru a merge înainte în această lume în care chiar şi berbecii vor să te omoare. Cel de-al doilea ajutor este calul, cu care vei traversa imensă hartă, care te va ajuta să ajungi în locuri înalte sau să cobori din locuri înalte şi care câteodată îţi va aduce aminte de Skyrim. Cei care au jucat, sigur ştiu despre ce vorbesc. Dubla săritură a calului împreună cu faptul că poţi să lupţi de pe el, loveşti stânga, loveşti dreapta, sunt şi ele strategii viabile în zonele în care îl poţi folosi, contra inamicilor ori foarte puternici ori în grupuri mari. Dai şi fugi.

Pe lângă aceste două principale lucruri, din punct de vedere mecanic şi fără să intru din nou în detalii despre cum funcţionează jocul la nivelul lui de bază, atacuri grele, atacuri uşoare şi auto targeting, pentru că avem deja o grămadă de titluri care folosesc acest sistem, trebuie să menţionez încă câteva: Ashes Of War care este un item, dacă-l pot numi aşa, care dă armelor abilităţi speciale. Pierzi puţin damage la armă, dar primeşti o abilitate interesantă, specială care consumă FP, la fel ca abilitatea iniţială pe care o aveai, ca de exemplu în cazul meu, uchigatana avea unsheathe ca abiliate normală, dar după ce am folosit Ashes of War: Bloody Slash abilitatea s-a transformat într-o lovitură puternică cu un range mai mare şi mai mult damage. Nu doar Ashes of War vine în ajutorul jucătorului ci şi nişte summons. Invocările sunt de două feluri, prima care poate chema NPCs numai la puncte fixe, ca de exemplu boss fights şi cealaltă oriunde ţi se perminte pe hartă, poţi invoca dacă deţii tot felul de soldaţi, lupi şi alte creaturi ca să lupte alături de tine. Multe dintre luptele cu boși dau voie să invoci orice preferi, o singură dată şi de multe ori la fantasticul preţ de tot FP-ul, adică mana. Unele summon-uri sunt mai folositoare ca altele, revenind un pic la primul boss, Margit, dacă ajungi la el şi ai lupii şi meduza, de exemplu meduza este mai eficientă pentru că dă bleed damage. Pe parcursul jocului vei descoperi tot felul de invocări care îţi vor folosii mai mult sau mai puţin în situaţii depinzând în principal de ce vrei tu să faci în luptă.

Nu totul e atât de sumbru

Dar toţi vor să te omoare. Este forţa cu care merg înainte în aceste jocuri. Elden Ring nu este un joc atât de sumbru, cel puţin în anumite zone, însă vizual îţi oferă acel sentiment de singurătate şi aventură într-o lume nu neparat plăcută. Deşi verde şi constant iluminată de un copac magnific, fiecare loc pe care îl întâlneşti, fiecare zonă în care ajungi, nu pare atât de primitoare. Chiar și Academia Raya Lucaria care este un fel de Hogwarts ceva wow, magic, vrea să te omoare. Leyndell este un Anor Londo mai stufos pe timp de toamnă, care vrea să te omoare și Farum Azula, nici nu ştiu cu ce să îl compar, dar oricum vrea să te omoare.

Multe voci critice au sărit pe faptul că jocul nu arată suficient de next-gen şi nu sunt de acord cu aşa ceva. Adică, da, nu arată top next gen, nu este Horizon Forbidden West din punct de vedere vizual și să-i vedem pufuleţul de pe fața Generalului Radahn în timp ce ne bate de parcă îi datorăm bani cu dobândă, dar sunt mici detalii, care din nou, multe au legătură cu lumea, care fac jocul şi mai premium decât tot ce am avut până acum, Bloodborne fiind pentru mine highlight-ul vizual adevărat al acestor jocuri, pentru că era un fel de Victorian London care vrea să te omoare. Săli, păduri, arhitectură, tot ce ţine de lumea din Elden Ring a primit o atenţie deosebit de sporită pe două linii de timp diferite. Ce a fost înainte şi ce este acum. Se vede clar că cineva, un grup de oameni, vizual, a stat şi a gândit cum arată lumea în momentul X şi ce s-ar întâmpla dacă Y, ca să ajungă la ce avem acum, adică Z. Există o poveste în spatele poveştii pe care nu am primit-o, dar este în capul celor care s-au ocupat de joc şi se vede în calitatea jocului, cu oraşe distruse, zone deloc primitoare, da, Caelid, chiar zona din nord, cea îngheţată care are copacii fantomă. Copaci fantomă. Totul pare să aibă o poveste, în timp ce unele îţi sunt cumva explicate pe alocuri, ca de exemplu bisericile ridicate pentru Marika, iar alte clădiri te lasă pe tine să îţi imaginezi ce s-a întâmplat acolo de au ajuns aşa.

Un joc nu este doar grafică ridicată la nivel cât mai aproape de realitate, un joc trebuie să conţină mult mai multe lucruri mărunte care să îl facă interesant şi distractiv, care să te uimească. Elden Ring reuşeşte asta prin lumea construită şi dacă pe mine mă bucura să văd că se murdăreşte calul pe copite de noroi roşu dacă trec printr-o mlaştină roşie, consider că indiferent de cum arăta jocul cineva a fost atent la detalii.

Batem toba de război

Dacă în general sunetele sunt cam pe acolo cu cele din Dark Souls (dacă nu chiar reused assests (?)) au şi ele funcţia de a fi familiare celui care joacă. Nu excelează pe partea asta mai mult decât a făcut-o până acum, dar pe celelalte două fronturi cu siguranţă da, mă refer aici la voice acting şi muzică.

Voice acting-ul, ca şi până acum, a fost decent, bun pentru câte linii de dialog existau în unele din jocurile astea, în Elden Ring parcă au dat mâna, sau gura, liberă actorilor să ducă unele personaje la un alt nivel. Dialogul tot este rar şi în Elden Ring, nu e ca şi cum ai o grămdă dar când apare, este clar comportament anime în engleză și împreună cu chestiile nebuneşti care se întâmplă pe ecran eşti într-un fantasy anime cum nu s-a mai văzut până acum. Voice acting-ul este excepţional de clar şi artistic, câteodată aş putea spune chiar poetic. Accente diferite pentru personaje diferite. Voci plăcute ca cea a Roderikei sau a Fiei între voci aspre şi urlete şi ţipete dau o nouă dimensiune personajelor dar şi lumii.

Cel mai mult contribuie la toate, muzica. Fenomenal, efectiv. Recent două coloane sonore mi-au plăcut enorm, una este cea de la The Batman, şi nu mă refer la faptul că au folosit Nirvana, ci muzica compusă pentru film şi cea de a doua este Elden Ring. Da, melodia de la sfârşitul lui Dark Souls a fost memorabilă, dar Elden Ring oferă non stop câte ceva care se potriveşte la fix cu locul în care eşti sau cu boss-ul cu care te lupţi şi elevează experienţa pe fiecare simţ în parte. Nu pot să spun care sunt preferatele mele fără să fac spoilere însă este de urmărit cu atenţie acest aspect al jocului, muzica.

Tot fără fecioare şi vorbind deschis

Mă întorc la punctul de la început în care vreau să vorbesc deschis despre Elden Ring şi obsesia mea cu el. Nu cred că mi s-a mai întâmplat niciodată să mă obsedeze un joc în aşa fel, să mă gandesc non-stop la el şi să nu vreau decât să avansez încă puţin, încă puţin, zi de zi. Pentru cineva care consumă ori Dota 2 ori Rainbow Six Siege de mii de ore deja, faptul că un nou titlu a reuşit să mă îndepărteze de obiceiurile mele şi de rutina mea este uimitor, dar motivul nu atât de mult.

Cât se poate de obiectiv, că aşa vreau eu să cred; dar cu siguranţă cineva m-ar contrazice (deja a făcut-o cineva şi m-a acuzat de Fanboyism) şi ar zice că este total subiectiv; jocul este un 10/10. Cel puţin pentru mine fără dar şi poate, dar asta nu înseamnă că nu am problemele mele cu el. Asta nu înseamnă că nu m-a chinuit, eu fiind victima voluntară la tortură, sau m-a frustrat mai mult decât m-a bucurat. Sentimentul plăcut al unui joc nou, a unei lumii incredibile şi a experienţei pe care o oferă Elden Ring este şi v-a fi intodeauna survolată de un nor întunecat care a început cu Demon’s Souls: dificultatea. Nu este cel mai dificil dintre ele, după cum am spus, chiar deloc, cumva este foarte accesibil. Dar felul în care este tratat, datorită open world-ului, îmi dă nişte valori şi principii dobândinte în ani de gaming peste cap şi mă obligă să îmi schimb tot circuitul în cap. De la cum funcţionează armele, la cum funcţionează punctele, la tot. Efectiv e prietena ta de ani de zile care dintr-o dată, după un anumit eveniment, e complet altă persoană, cu alte gusturi, cu alte principii şi alte cunoştinţe, vorbeşte câteodată parcă şi altă limbă. Nu vreau să zic că prietena ta s-a lovit la cap şi acum e moldoveancă, însă imaginează-ţi că după ce ai auzit-o vorbind cu accent de Timişoara şi avea valori vestice, deodată e din Chişinău şi îţi zice “Trăiască România Mare!”. Nu ştiu. Nu pot să mă dezobisinuiesc cu ce înţeleg eu prin RPG-uri. Nu e doar Diablo 2, sunt multe și după vine Elden Ring şi îţi arată că şi el are aceleaşi lucruri doar ca la el funcţionează altfel şi tu nu ştii să le foloseşti.

E greu să te ajustezi din mers când nu trăieşti şi respiri aceste jocuri şi să vrei să şi avansezi când jocul tot ce face este să îţi dea o palmă peste faţă şi să te trimită în altă direcţie. Unde? Oriunde. Crezi că acolo o să faci faţă? Pobabil că nu. Aşa că iar trebuie să te duci în altă parte. De fiecare dată când am simţit că am prins ceva impuls, avânt, să fac progrese, jocul îmi punea piedică şi îmi dădea un şut în fund să mă car de acolo că nu e de mine. Până când revenea ore mai târziu şi treceam pe acolo ca prin unt cu o sabie în flăcări. Dar de ce a nu pot să progresez încet şi sigur? De ce e nevoie de lovitul de perete ca după să revin şi să îl dau jos dintr-un picior? Unii oameni cu siguranţă nu au problema asta, unii oameni sunt obişnuiţi cu backtracking-ul fără problemă, lucru care îl înţeleg în anumite jocuri şi e în regulă, dar ăsta nici măcar nu e backtracking este du-te şi fă altceva şi estimează de unu singur dacă eşti sau nu în stare să treci de punctul ăsta, dar vezi că mai trebuie să faci chestia asta de încă zece ori.

Asta este doar frustrarea mea personală care probabil a cauzat obsesia. Motivul pentru care am făcut tot efortul de a împinge înainte totul din nou şi din nou, ca în mitul lui Sisif. Tot jocul Dark Souls este Mitul Lui Sisif reinterpretat, în schimb Elden Ring face asta o parte din dinamica jocului. Şi când ajungi să treci mai departe, cel puţin eu, nu mai simţeam satisfacţia aia că am reuşit ceva care acum câteva ore mi se părea imposibil, ci doar că vreau să merg mai departe. Doar mi-am luat o povară de pe cârcă, dar tot nu respir uşor. Că e doar una. Mai sunt altele. Urmează altele.

10/10

Dar nu pentru că eu am acest sentiment, care oricum este masochist, nu înseamnă că jocul merită mai puţin de 10. Este 10 din 10 peste tot şi nu cred că m-ar convinge cineva să schimb asta. Poate un alt joc m-ar face privesc altfel Elden Ring dacă modificările şi schimbările ar fi suficient de impactante cum a fost de la Sekiro sau Bloodborne la Elden Ring și nici atunci nu aş schimba nota sau gândul, doar mi-ar da o altă perspectivă asupra jocului. Cum s-a întâmplat cu Sekiro de exemplu. Acelaşi prieten care m-a acuzat de fanboyism mi-a zis ceva care şi eu la rândul meu îl voi transmite mai departe legat de seria asta de jocuri şi o să îl citez pentru că merită. “Totul este facultativ în jocurile astea, mai puţin regulile după care funcționează” și poate asta este cheia cu care să iau Elden Ring de la început şi să mă bucur altfel de el, nu doar să mă chinui până la victorie. Abordarea mea generală a jocurilor e foarte serioasă de multe ori şi poate am lăsat ca Elden Ring să îmi intre sub piele mult mai mult decât era nevoie ca să obţin experiența adevărată și să nu mai stau 50 de minute la un boss care nici măcar nu era din categoria de principali sau secundari.

Așa că, băieti, ridicați-vă din tarnished și dați o tură prin lumea din Elden Ring ca să vă găsiti fecioara!

Elden Ring e disponibil din 25 februarie pe PC, Xbox Series S|X, Xbox One, PlayStation 4 și PlayStation 5.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.