#TIFF2022 lansează apelul de înscrieri pentru platforma internațională de co-producții Transilvania Pitch Stop

0
383
Ascultă acest articol


Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) deschide perioada de înscrieri pentru Transilvania Pitch Stop (TPS), cea mai amplă platformă dedicată industriei de film la TIFF. Începând de astăzi, cineaștii din Ucraina, România, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Rusia, Moldova, Grecia, Turcia și Georgia își pot înscrie proiectele la cea de-a noua ediție a programului internațional de co-producții. Aplicațiile pot fi depuse online până pe 10 aprilie 2022, prin intermediul platformei eventival.eu: https://vp.eventival.com/tiff/2022

În cadrul programului TPS, juriul va selecta până la 10 proiecte în dezvoltare, aparținând unor cineaști aflați la debut sau la al doilea lungmetraj. Programul va include prezentarea proiectelor în fața potențialilor parteneri și finanțatori (producători, distribuitori, agenți de vânzări, reprezentanți ai fondurilor de film etc.), întâlniri individuale și discuții aplicate pe proiecte. Evenimentul va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 23-25 iunie.

Proiectele se pot afla în diferite stadii de dezvoltare, dar un prim draft de scenariu trebuie să fie disponibil în cazul unei selecții. Pentru a fi eligibil, fiecare proiect trebuie conceput, încă de la început, ca o coproducție europeană. Totodată, cel puțin 20% din bugetul filmului trebuie să fie asigurat deja. Programul se va desfășura în limba engleză.

Regulamentul poate fi consultat aici.

Peste 80 de proiecte au fost selectate de-a lungul primelor 8 ediții ale programului Transilvania Pitch Stop (platforma de co-producții și workshop). Printre acestea s-au numărat producții selecționate și premiate în cadrul marilor festivaluri, precum Apples, în regia lui Christos Nikou (Orizzonti – Veneția 2020, propunerea Greciei la Oscar), The Man Who Surprised Everyone, de Natasha Merkulova & Aleksey Chupov (premiat la Veneția, în secțiunea Orrizonti), Monștri., regizat de Marius Olteanu (Premiul Publicului Taggespiegel, secțiunea Forum a Festivalului de la Berlin, 2019), sau Soldații: Poveste din Ferentari, al Ivanei Mladenovic (Mențiune Specială, Locarno IFF 2017).

Premiile oferite anul acesta la TPS vor fi anunțate în perioada următoare.

Pentru alte detalii: tps@tiff.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.