Codemasters® și Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) au confirmat faptul că EA SPORTS F1® 22 va fi cea mai interactivă versiune F1® de până acum, prin introducerea în joc a opțiunii cross-play care conectează mai mulți jucători din întreaga lume. Înainte de integrarea completă, ce va avea loc la sfârșitul lunii august, jucătorii pot concura împotriva prietenilor pe PlayStation®5, Xbox Series X|S, PlayStation®4, Xbox One, și PC (Steam & Origin) în doua sesiuni de trial diferite ce au loc între 5-7 și 12-14 august în modurile Social Race și Two-Player Career.

“Opțiunea de Cross-Play aduce toți jucătorii împreună și le permite să decidă cine este cel mai bun pilot, indiferent de platformă.” spune Lee Mather, F1® Senior Creative Director în cadrul Codemasters. “Opțiunea de Cross-Play oferă oportunități mai bune de matchmaking, astfel încât jucătorii să poată concura împotriva piloților rivali cu atribute similare.”

Fiind o funcție cerută de comunitate, integrarea opțiunii Cross-Play va îmbunătăți repartizarea jucătorilor și le va permite fanilor să se joace împreună indiferent de platformă. De asemenea, există și posibilitatea de a dezactiva modul Cross-play pentru cei ce își doresc să concureze exclusiv împotriva competitorilor ce utilizează același tip de consolă. Gazdele unei sesiuni de joc își pot invita prietenii de pe alte platforme prin opțiunea “Invite Friends” din lobby-ul jocului. Jucătorii pot vedea cererile și le pot accepta în timpul jocului punând pauză și vizitând secțiunea „Invites and Requests”. Mai multe detalii despre Cross-Play aici.

De asemenea, F1® 22 include F1® Life, un nou social hub personalizabil care permite jucătorilor să își etaleze colecțiile de supercaruri, fashion, accesorii și trofee.. Cele opt supercaruri de colecție pot fi conduse pe pistă cu funcția Pirelli Hot Lap, ce reproduce partea de început a weekend-ului de cursă. Jocul include funcția MyTeam, care revine în joc pentru această ediție, cu trei niveluri de start,  dar și modul popular 10-year Career cu funcționalități two-player, multiplayer și offline split-screen. Mai mult opțiunea de VR debutează pe PC, oferind cea mai realistă experiență de pe pista F1® de până acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.