Alți aproximativ 700 de elevi și profesori au participat la orele de istorie interactive organizate în cadrul Caravanei Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. Timp de trei zile, în perioada 5-7 octombrie 2022, au avut loc întâlniri cinematografice în Bistrița-Năsăud, Cluj-Napoca, Turda, Gherla și Dej, localități vizitate de Familia Regală în România Întregită (1919-1927). Proiectul este organizat de Asociația Artis din Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, sub auspiciile Familiei Regale a României. 

Miercuri, 5 octombrie, a avut loc prima oprire care a amintit de periplul regal din Transilvania. Caravana Centenarul Încoronării a poposit la Bistrița-Năsăud. Casa Argintarului, construită în a doua jumătate a secolului al XVI – lea, un etalon pentru arhitectura renascentistă, a fost gazda evenimentului care a marcat împlinirea celor 100 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. 

 Florean Sorin Filip, inspector școlar disciplina istorie:Nicolae Iorga spunea că «un popor care nu își cunoaște trecutul este ca un copil care nu își cunoaște părinții». Noi nu vrem să fim orfani vizavi de trecutul nostru, vizavi de rădăcinile noastre”.

A fost despre tineri dornici să-și cunoască rădăcinile, profesori care îi îndrumă și locuri în care s-a scris istorie.

Victor Moldovan, memorii în Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud: „În ziua de 26 mai 1919, Regele şi Regina, însoţiţi de o mare suită de miniştri şi generali, fac o vizită la Bistriţa. Sunt primiţi într-un mod deosebit de înălţător de către toată intelectualitatea şi întreg poporul bistriţean în frunte cu prefectul Tripon. Participă şi năsăudenii cu plutonul de grăniceri veteran cu steagul lor ciuruit de gloanţe”.

În timpul vizitei în Transilvania, Cuplul Regal (Regele Ferdinand I și Regina Maria) a poposit la Cluj-Napoca, iar apoi s-a îndreptat spre Turda. În 2022, la 100 de ani de la Încoronare, Caravana organizată sub auspiciile Familiei Regale a început ziua de joi, 6 octombrie, cu o lecție de istorie la Cluj-Napoca, iar apoi a poposit la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda. 

Primul eveniment din ziua respectivă a avut loc în Capela Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca. Istoria prezentată în Via Regis (regia Alexandru Solomon, Radu Igaszag) s-a auzit, parcă, în tot municipiul din inima României. 

 Hadrian Arion, inspector școlar:Poate este important ca generația de astăzi să știe că noi, poporul, avem o tradiție monarhică și nu republicană, cum ne-am pomenit azi printr-un accident al istoriei. Cred că este important să ne aplecăm mai mult asupra cunoașterii Monarhiei. Momentele de film de astăzi au arătat câtă importanță a avut Monarhia în istoria României. Istoria a fost vitregită în școlile noastre (…) suntem țara din Europa cu cele mai puține ore de istorie. Evenimentele precum este cel de astăzi vin să completeze niște goluri pe care nu le poate umple istoria cu școala”.

 Turda nu putea lipsi de pe harta Caravanei Centenarul Încoronării. Maria-Inima României (regia Trevor Poots) a rulat pe marele ecran în fața căruia s-au așezat elevii Colegiului Național „Mihai Viteazul” Turda, fostul Liceu „Regele Ferdinand”. 

 Prof. Călin Felezeu ne-a vorbit despre legătura Familiei Regale cu municipiul Turda. Și ne-am amintit de cuvintele rostite de Regele Ferdinand la Prefectura din Turda, în 27 mai 1919: „Am venit între voi, aici la Turda, şi în mândrele plaiuri ale acestui district. Mi-am spus că pentru mine este o datorie patriotică de a le vedea (…)”. 

A fost lecția de istorie cu numărul 21.  Și a adus în fața elevilor din Turda 5 minute de istorie (emisiunile realizate de ambasadorul și istoricul Adrian Cioroianu) și expoziția 

  1. Anul Încoronării (curator Nicolae Pepene). 

Traseul Caravanei Centenarul Încoronării a continuat și în următoarea zi. Vineri, 7 octombrie, evenimentele din cadrul proiectului au început la Cinema Pacea din Gherla, cu o sală arhiplină de tineri curioși, dornici să aibă acces la cultură și profesori implicați. 

Mara Monoșes, elevă:Și acum, dar și atunci, se săvârșea o călătorie simbolică menită să evidențieze devotamentul coroanei față de unitatea și trezirea conștiinței naționale. Vizita regală reprezentând nu doar eliberarea de sub asupririle austro-ungare, ci și începutul unei noi ere în care România Mare, unită sub însemnul regal, avea să prospere. Pe parcursul celor 100 de ani de la memorabila Încoronare, realizată în stil napoleonian, la Alba Iulia, ne-am întrebat adesea: de ce Gherla, acest oraș transilvănean aparent lipsit de importanță? La 1922 Gherla, orașul armean de pe Valea Someșului era principalul sediu episcopal greco-catolic, fiind considerat o vatră a culturii, a educației și a renașterii spiritului românesc în Transilvania.

În încheiere, aceasta a adăugat cu emoție în fața colegilor și profesorilor: „Acum este rândul nostru să păstrăm vie flacăra românismului și să aducem un omagiu peste timp maiestăților lor care ne-au lăsat moștenire o Românie Mare, modernă și prosperă.

23 de opriri a avut până acum Caravana Centenarul Încoronării. Ultima dintre acestea a marcat pe harta României Regale un nou punct important: Dej.  

Documentarul Ora Regelui – Inima României (realizat de Camelia Csiki) ia ținut pe elevii și profesorii prezenți în sala Muzeului Municipal Dej cu ochii pe marele ecran și cu gândul la cuplul regal (Regele Ferdinand I și Regina Maria). 

Expoziția 1922. Anul Încoronării (curator Nicolae Pepene) a readus în sălile Muzeului din Dej chipuri și momente importante din istoria regală a țării. 

Intrarea la toate evenimentele a fost liberă. 

Proiectul Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria a fost inițiat în luna mai la Iași și îi are ca ambasadori pe: Irina-Margareta Nistor (Ambasador Cinema), Adrian Cioroianu (Istoric, Ambasador), Nicolae Pepene (Istoric, Ambasador), Mioara Anton (Cercetător științific, Ambasador), Daniel Șandru (Politolog, Ambasador) și Alexandru Muraru (Istoric, Ambasador).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.