Nu cred că mai este nevoie să vă spunem despre Razer și produsele sale dedicate gamerilor pentru că știm cu toții cine sunt și că oferă produse variate de calitate. Razer a fost văzut întotdeauna ca un producător de produse de gaming premium care au încercat să ofere ce e mai bun jucătorilor și să evolueze pentru a fi mereu în pas cu tehnologia momentului, dar de această dată ne întoarcem puțin în timp și privim un pic lucrurile din punctul de vedere al unui gamer începător care-și dorește un echipament pentru început de drum.
Razer are ceva și pentru acest tip de clienți – gamerii începători – și anume, cel puțin când vine vorba de tastatură, are Razer Cynosa Lite – o tastatură care include strictul gameristic necesar, perfect pentru un început de drum în ale gaming-ului.
Pachet
Cutia este precum a celorlalte produs de acest gen și anume, pe lângă că este confecționată din carton tare, avem acea combinație de culori specifică celor trei șerpișori Razer, verdele și negru. Pe partea din față a cutiei avem o imagine generală cu Cyosa Lite, sticker-ul cu Razer Chroma, denumirea produsului și trei dintre caracteristicile principale, pe care le mai întâlnim și pe spatele, respectiv una din lateralele cutiei.
Pe lateralele cutiei avem informații despre conținutul ambalajului, specificații tehnice ale produsului, iar pe partea din spate avem o descriere a produsului și alte highlight-uri ale produsului.
Deschidem cutia și avem tastatura, într-o punguță, fixată într-un cofraj de carton. Sub tastatură avem acel mesaj din partea lui Min-Liang Tan – Co-Fondator Razer, CEO și Director de Creație, dar și un ghid de utilizare plus nelipsitul sticker cu Chroma și logo-ul Razer.
Aspect
La prima vedere Cynosa Lite nu impresionează având un aspect clasic fără nimic să iasă în evidență cu ceva. Forme normale, grosuță, confecționată dintr-un plastic cu o textură ușor grunjoasă. Ușoară, cu un fir moale (fără acoperire material textil) destul de lung nedetașabil, cu USB la capătul celălalt, Cynosa Lite se sprijină pe 4 piciorușe cauciucate, plus unul subțire pe mijloc, în partea din față și are două piciorușe rabatabile care ridică puțin partea din spate.
Pe spate se observă și orificii, probabil de scurgere în caz că verși lichide pe ea, pentru că este rezistentă la stropire, iar în partea din față, pe centru, sub taste, avem logo-ul Razer iluminat. Tastatura are 104 taste soft, este iluminată cu suport Chroma și include NumPad plus tasta FN care, în combinație cu tastele “F1-10”, execută comenzi noi, rapide. Cynosa Lite funcționează împreună cu aplicația Razer Synapse 3.
Tehnic
Având dimensiunile de 457 x 174 x 33mm și o greutate de 904gr, Cynosa Lite aduce acele taste soft, programabile (Macro), 10 key-uri roll-over cu tehnologia anti-ghosting și are un design gândit pentru vărsările accidentale de lichide.
Având suport Razer Chroma, iluminarea e capabilă de afișarea a 16,8 milioane de optiuni de culoare, iar controlul se face prin aplicația Razer Synapse 3.
Testare
Obișnuit fiind cu calitatea premium, am fost interesat să pot testa un produs, care, are ca target gamerii începători/amatori și eram curios de Cynosa Lite.
Confort și fiabilitate dovedită
În mână, la prima vadere, calitatea plasticului folosit pare… mai slabă, Razer optând pentru o textură ușor granulată a corpului tastaturii, butoanele având și ele un plastic tare, butucănos, pătrățoase ca formă. Pătrățoasă este întreaga tastatură, design-ul fiind destul de rudimentar, dar nu neapărat urât, iar conform Razer, Cynosa Lite a fost gândită să fie rezistentă în timp, să fie “fiabilă și confortabilă”.
Dimensiunile, comparabile cu o tastatură actuală, mecanică, sunt cam același, greutatea fiind mai mică, iar tastele au într-adevăr o apăsare lină, silențioasă, satisfăcătoare. Pentru mâinile mele e perfectă, și deși par că tastele sunt înghesuite, după puțin exercițiu de tastare, m-am obișnuit rapid. Fonturile sunt cam mici și doar ele sunt iluminate. În fața unui monitor, noaptea, iluminarea (dată la maximum posibil) este destul de ștearsă, logo-ul Razer fiind cel care se vede tot timpul cel mai bine.
Ai acele short-cut-uri pe care le faci cu ajutorul tastei FN și F-urile de sus, spre exemplu cu ele poți controla muzica, și în cazul nostru avem acces rapid la puterea de iluminare a tastaturii dar și shortcut rapid la profiluri pentru a le putea schimba rapid, direct din tastatură.
Tasta Win se poate bloca, să nu apeși din greșeală în timpul sesiunilor de jocuri, iar tastele se pot configura prin Macro, la fel și iluminarea, prin aplicația Razer Synapse 3. De acolo poți opta chiar și pentru câteva jocuri de lumini (Audio Meter, Breathing, Static, Spectrum Cycling) din secțiunea Chroma a aplicației.
Firul este destul de lung și de moale și pare bine înrădăcinat în tastatură, iar la capătul celălalt are mufă de conectare USB fiind compatibil cu Windows 11. Conectarea se face rapid, aplicația Synapse afișându-se atomat când e conectat Cynosa Lite și din câteva click-uri totul e gata. Lipsa unui cablu învelit în material textil (braided) te poate duce cu gândul că în timp pot interveni probleme, dar pot să spun că nu este cazul. Pot să fac acest lucru pentru că am un prieten care dețin tastatura de multă vreme și nu s-a întâmplat acest lucru, singura problemă întâmpinată fiind însă, cojirea tastelor, cel puțin W,A,S,D, Space, și Enter – cele mai utilizate.
O altă mențiune, nu neapărat negativă, ar fi dacă sunt ridicate piciorușele din spate, datorită greutății reduse, pe un birou, Cynosa Lite nu va sta tocmai bine fixată. Problema se rezolvă însă, dacă acele piciorușe nu sunt folosite, sau dacă folosiți tastatura și mouse-ul pe un PAD pentru birou.
Pentru a face experiența de joc cât mai… Razeristică, am pus ca mouse Razer Viper Mini, pe care l-am testat aici, dar și controller-ul Razer Wolverine v2 Chroma (am scris despre el aici) și am dat drumul la testele de jocuri!
Pentru început am dat drumul la Resident Evil Village, apoi am continuat cu Marvel’s Spider-Man: Miles Morales, The Witcher 3: Wild Hunt (Next-Gen Update), God of War, Uncharted și am pus la teste și Warcraft III Reforged și Diablo II Resurrected, cu short-cut-urile de rigoare pe Cynosa Lite. Tastatura este foarte ușor de utilizat, în același timp, nefiind zgomotoasă și apăsările foarte ușoare și moi. Bineînțeles, un pro va duce lipsa alegerii unui tip de switch-uri mecanice și a controlului forței de apăsare etc, dar nu despre ei este vorba aici!
Cynosa Lite a răspuns ireproșabil la toate jocurile testate, am testat chiar și prin GeForce NOW Ultimate câteva jocuri, să vedem cum se comportă, și poți foarte bine să-ți faci macro-urile preferate pentru ușurința în gameplay. Pe durată lungă de gameplay, Cyosa Lite, rămâne plăcută la utilizare și te obișnuiești repede cu ea.
Concluzie
Și ca să concluzionăm ce spune Razer despre Cynosa Lite, “confort și fiabilitate”, pot să confirm că la capitolul confort este adevărat, însă nu am cum să vă zic pe termen lung cum se comportă. Un lucru e cert, Cynosa Lite este tastatura perfectă pentru un gamer începător, în primul rând pentru că e confortabilă și simplu de utilizat și apoi că vorbim totuși aici de Razer.
Razer Cynosa Lite poate fi găsit în România în magazinele de specialitate la un PRP de 246 lei.