Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) a anunțat astăzi că EA SPORTS™, lider în industria jocurilor video sportive, a semnat un parteneriat cu dublul campion mondial în Formula 1®, Max Verstappen. Pilotul Oracle Red Bull Racing va colabora cu brandul pentru a crea conținut pentru portofoliul EA SPORTS. De asemenea, înțelegerea include și sponsorizarea lui Max Verstappen în sezonul 2023, brandingul EA SPORTS fiind inclus pe casca acestuia.
„Max este un concurent perseverent și un adevărat campion, care împărtășește pasiunea pentru jocuri cu noi,” spune Andrea Hopelain, SVP Brand pentru EA SPORTS & Racing. „Ne bucurăm să lucrăm cu el, chiar în timp ce scrie istorie în Formula 1, pentru că este unul din cei mai buni atleți din lume care poate aduce fanii împreună în experiențele EA SPORTS.”
„Fie că e vorba despre jocuri alături de prieteni sau de a rămâne în competiție și în afara pistei, EA SPORTS a însemnat mereu o mare parte a vieții mele,” spune Max Verstappen. „EA SPORTS e un brand emblematic pentru multe milioane de fani și mă bucur să-l reprezint în sezonul 2023.”
În ultimele două sezoane, Max Verstappen a devenit unul dintre cele mai cunoscute nume ale sportului. Max a câștigat primul Campionat Mondial FIA Formula 1 în ultima cursă a sezonului din 2021, iar în 2022 a dominat clasamentul, obținând titlul de Campion în cadrul Marelui Premiu al Japoniei, cu patru curse înainte de finalizarea sezonului.