Continuăm să testăm una dintre cele mai echilibrate serii de laptopuri de gaming de la Acer — Nitro. De această dată avem în față un model cu procesor AMD și GPU RTX 5060, Acer Nitro ANV16‑A71. Spun „echilibrat” pentru că, deși este orientat spre gaming, îl poți folosi la fel de bine în regim Office, în task-urile de zi cu zi, dar și în aplicații care cer putere serioasă de procesare.
Pachet
La fel ca celelalte modele din seria Nitro, ANV16‑A71 vine într-o cutie de carton prietenoasă cu mediul, pe care sunt imprimate logo-ul modelului, cel al brandului, iar pe exterior sunt lipite stickere cu codurile de bare și câteva informații despre specificațiile tehnice.
În interior găsim un compartiment cartonat în care sunt puse cablurile de alimentare, în variantele UK și EU, împreună cu alimentatorul. Laptopul este ambalat într-o pungă textilă și fixat între mai multe protecții din carton.
Aspect
Când vine vorba de design, modelele Acer Nitro V 16 sunt în mare parte asemănătoare ca aspect general, însă fiecare aduce mici modificări menite să facă produsul mai atrăgător. Griul și negrul domină carcasa din plastic, iar „N”-ul de pe capac iese în evidență și întărește identitatea gamei. Pe partea inferioară găsim piciorușe cauciucate lungi, stickerul cu informații tehnice — inclusiv cel pentru Windows — iar în zona superioară apare o secțiune cu striații care scoate în evidență textul „NITRO”. Spre partea frontală, la colțuri, se observă difuzoarele stereo.
La conectivitate, pe cele două laturi avem două porturi USB Type‑A și jack pentru căști și microfon, iar pe partea opusă se află portul de alimentare, LAN-ul, HDMI-ul și încă două porturi USB: unul Type‑C cu funcție de display și unul Type‑A cu funcție de încărcare. Tot aici sunt prezente și două LED-uri pentru starea bateriei și activitate.
Display-ul se poate rabata până la 180 de grade, iar pe rama subțire sunt integrate mici piciorușe de cauciuc. În partea de sus se află microfonul și camera, care poate fi ascunsă cu ajutorul unui slider. În partea de jos, pe centru, regăsim din nou simbolul „N” al seriei Nitro.
Deasupra tastaturii QWERTY, care include și NumPad, se află butonul de Turbo, iluminat cu LED, iar în dreapta este imprimat logo-ul DTS:X. Tastatura RGB iluminată pe zone include un buton dedicat pentru aplicația Nitro, precum și un buton pentru Copilot. Sub ea, ușor decalat spre stânga, se află un touchpad generos, iar sub zona NumPad se remarcă încă un „N” sculptat în plastic.
Tehnic
Luând în considerare specificațiile tehnice, ANV16‑A71 are dimensiuni reduse și nici greutatea nu este mare: măsoară 1.98 cm x 35.56 cm x 25.91 cm și cântărește 2.1 kg. Puterea de procesare este asigurată de un Ryzen 7 AI 450 Series, alături de GPU-ul NVIDIA RTX 5060 și grafica integrată AMD Radeon 860M. Stocarea internă este de 2 TB PCI Express NVMe 4.0, iar memoria RAM ajunge la 32 GB DDR5 SDRAM.
La capitolul conectivitate, avem port Gigabit Ethernet, Bluetooth 5.4, Wi‑Fi IEEE 802.11ax, HDMI, două porturi USB 3.2 Gen 1 Type‑A, un USB 3.2 Gen 2 Type‑A și un USB4 Type‑C. Laptopul include touchpad, tastatură RGB iluminată pe 4 zone, microfon încorporat, jack audio pentru căști și microfon, cameră web HD și două difuzoare stereo cu DTS:X.
Testare
Am stabilit deja că Acer Nitro 16 AI Copilot vine la pachet cu funcții AI care contribuie la imagini mai fluide, răcire avansată și un plus de productivitate și creativitate. Butonul dedicat pentru Copilot lansează instant aplicația care te ajută la nevoie. Integrarea AI-ului este binevenită, fiind gândită să înțeleagă modul de utilizare al laptopului și să gestioneze automat resursele în funcție de activitățile tale.
Laptopul, după cum spuneam, nu este mare și nici greu, iar alimentatorul are dimensiuni reduse, ceea ce îl face ușor de strecurat în rucsacul de călătorie. Aspectul este clar orientat spre gaming, datorită iluminării RGB și acelor mici elemente vizuale care trimit direct la această categorie.
Tastatura se remarcă prin iluminarea RGB pe 4 zone și prin experiența de tastare: tastele sunt plăcute la apăsat, silențioase și au un font futurist, foarte lizibil. Spațiul dintre taste este suficient cât să nu greșești apăsările atunci când tastezi rapid sau te joci. Touchpad-ul este generos și util atunci când nu folosești mouse-ul.
Difuzoarele nu sunt cele mai puternice, însă se aud clar, iar tehnologia DTS:X își face simțită prezența. Dacă vrei mai multă performanță audio, poți conecta un sistem extern sau căști profesionale, fie prin Bluetooth, fie prin portul jack.
Comunicarea în jocuri, fie în coop, fie prin aplicații de videoconferință, este susținută de camera web — care poate fi acoperită cu slider-ul dedicat — de microfonul încorporat și de difuzoare. Desigur, poți opta oricând pentru căști cu microfon, mai ales dacă ești în public și nu vrei să deranjezi.
Pentru jocuri online, streaming și comunicare, ai nevoie de o conexiune stabilă, iar laptopul stă bine la acest capitol: dispune de LAN Gigabit și Wi‑Fi performant. Am testat conexiunea wireless la aproximativ 2 metri de un router cu internet de 1 Gbps:
Display-ul IPS oferă unghiuri largi de vizualizare, astfel că îl poți rabata până la 180 de grade în funcție de poziția ta. Culorile sunt plăcute, cu un echilibru bun între contrast și luminozitate. Rata de reîmprospătare de 180 Hz aduce fluiditate în conținutul video și, bineînțeles, în jocuri.
ANV16‑A71 se descurcă excelent în Office și în aplicații de editare video/audio datorită puterii de procesare, dar este la fel de potrivit și pentru entertainment. Streaming-ul video funcționează impecabil — ajutat de vitezele de transfer și de SSD — astfel că te poți bucura fără probleme de Netflix, HBO Max sau Disney+.
Aplicația Nitro este centrul de control al laptopului: de aici poți monitoriza temperaturile, vitezele de rulare, poți face un tuning fin de overclocking și ai la dispoziție moduri de funcționare predefinite, în funcție de activitățile tale. Butonul Turbo de pe tastatură comută rapid între aceste moduri, fiecare având propria culoare vizibilă în momentul schimbării.
În activități ușoare, laptopul folosește GPU-ul integrat AMD Radeon 860M, iar când treci la sarcini mai serioase se activează NVIDIA RTX 5060. Este important să menții driverele actualizate prin AMD Adrenalin și NVIDIA Experience, pentru a evita probleme, mai ales în jocuri.
Când vine vorba de gaming, seria RTX 50 fiind cea mai nouă de la NVIDIA, ai suport DLSS 4 și o accelerare excelentă, ajutată de AI. RTX 5060 are suficientă putere pentru a rula cele mai noi titluri. Am testat Diablo IV (ultimul Act), Cyberpunk 2077 — inclusiv benchmark-ul intern — Forza Horizon 6 și DOOM: Dark Ages, iar toate au rulat în Full HD la cel puțin 60 fps.
Înainte de benchmark-uri, iată câteva informații despre laptop obținute prin aplicațiile dedicate:
Și iată cum arată și rezultatele benchmark-urilor:
Bateria poate fi gestionată ușor în funcție de activități, având o autonomie acceptabilă în utilizarea Office, cu setarea Windows pe „Balanced” și luminozitatea la aproximativ jumătate — în acest regim a rezistat puțin peste 3 ore. În gaming sau atunci când se activează GPU-ul NVIDIA, autonomia scade considerabil. Evident, grijile dispar atunci când îl conectezi la priză, iar bateria se încarcă și destul de rapid.
Ca un rezumat, Nitro 16 ANV16‑A71 oferă putere solidă prin Ryzen 7 AI 450 și RTX 5060, plus stocare rapidă de 2 TB și 32 GB RAM, iar tastatura și touchpad-ul oferă o experiență plăcută. Display-ul IPS de 180 Hz aduce fluiditate în jocuri și conținut multimedia, iar conectivitatea este completă, cu LAN Gigabit, Wi‑Fi rapid și porturi variate. Difuzoarele sunt decente, îmbunătățite de DTS:X, iar camera cu slider și microfonul susțin comunicarea în jocuri și conferințe. Aplicația Nitro și butonul Turbo permit control rapid al performanței, iar AI-ul contribuie la optimizare și răcire. Laptopul rulează bine jocurile moderne în Full HD la peste 60 fps și se descurcă excelent în Office, editare și streaming. Autonomia este modestă în gaming, dar acceptabilă în utilizare ușoară, iar încărcarea bateriei este rapidă.
Concluzie
Acer Nitro 16 ANV16‑A71 livrează fix ce promite: putere serioasă în Full HD, un display rapid de 180 Hz, AI care optimizează tot ce mișcă și un design clar de gaming. E compact, rapid, bine conectat și gata să ducă atât task-uri grele de zi cu zi, cât și sesiuni lungi de joc.









































































