Regizorul chinez Sean Wang și actorul Ștefan Gota, la Moldova Film Festival

Surprize cinematografice premiate internațional, dezbateri și invitați de excepție, la festivalul de film al Romanian Creative Week

0
467
Ascultă acest articol


Cea de-a treia ediție a Moldova Film Festival, parte a secțiunii Content Creation a Romanian Creative Week (RCW), va aduce la Iași opt filme artistice și documentare premiate internațional, precum și invitați de excepție. Festivalul, care va avea loc în perioada 19 – 27 mai, în Sala Voievozilor a Palatului Culturii, va marca o serie de premiere.

În 19 mai, la proiecția de deschidere, drama cinematografică Here, va fi prezent Ștefan Gota, actor de origine română stabilit în Belgia. Artistul va veni la Iași atât pentru proiecția Here, care a câștigat, în februarie, competiția Encounters din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, cât și pentru a vorbi despre experiența alături de Teo Corban, care a jucat ultimul său rol în această producție. 

Moldova Film Festival va avea, de altfel, un moment comemorativ pentru Teo Corban, la care se vor alătura fiica artistului, actrița Ioana Corban, și colegi de-ai săi de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Festivalul de film din cadrul RCW 2023 va marca, totodată, și prezența consistentă a comunității de refugiați ucraineni de la Iași, prin proiecția filmului Hamlet Syndrome

Ultima seară a festivalului va fi dedicată A marble travelogue, care a câștigat anul trecut premiul pentru Cel mai bun documentar internațional, la Duhok International Film Festival. Surpriza va fi prezența la Moldova Film Festival a lui Sean Wang, regizorul documentarului, aflat pentru prima oară în România. După vizionare, festivalul se va încheia cu o discuție cu tânărul regizor chinez apreciat pe plan internațional, moderată de Anda Zota, redactor-șef al revistei igloo.

„Selecția de filme alese anul acesta se conturează în jurul conceptului #TheSenseOfWonder. Lucrările cinematografice vor veni în întâmpinarea ideii de conservare a sentimentului de uimire și de admirație față de lumea naturală, exterioară, și cea intelectuală, interioară. În mijlocul culturii noastre hiper-tehnico-științifice, pare cu atât mai urgent să ne amintim ceea ce se pierde prea des și prețul pe care îl plătim pentru această pierdere”, a explicat Caterina Pruteanu, curatoarea evenimentului. 

Cele opt filme care vor putea fi văzute în cadrul Moldova Film Festival: 

Secțiunea Special Screening va inagura, în 19 mai, Moldova Film Festival, prin drama Here (Belgia, 2023). Here spune povestea lui Ștefan, un muncitor român în construcții care trăiește în Bruxelles și care este pe cale să se mute înapoi acasă. În semn de rămas bun, gătește o oală de supă cu resturile din frigider, pentru a o împărți cu apropiații. În mijlocul pregătirilor de plecare, întâlnește o tânără de origine chinezo-belgiană care îl oprește, însă, din drum. 

Ghost Tropic (Belgia, Țările de Jos – 2019), în regia lui Bas Devos, va putea fi urmărit în 20 mai. Khadija, o femeie de serviciu maghrebiană, adoarme în ultimul metrou după o seară lungă la muncă. Se trezește la capătul liniei și nu are de ales decât să se îndrepte spre casă pe jos, în timp ce Bruxelles-ul doarme, ceea ce îi oferă ocazia de a admira îndeaproape frumusețea orașului pe care îl numește acum acasă.

Hellhole (dramă, Belgia, Țările de Jos – 2019), în regia lui Bas Devos, va fi proiectat în 21 mai. Hellhole este ​​​​un experiment artistic exigent despre alienarea resimțită în spațiul urban, portretul unui oraș răvășit în imagini enigmatice: în miezul său se află Bruxelles-ul și poveștile obsedante ale celor rătăciți în acest oraș.

Drama fantasy Piaffe (Germania, 2022), în regia lui Ann Oren, va putea fi urmărită, în 22 mai, în cadrul secțiunii Contemporay Masters. Filmul este povestea Evei, o artistă introvertită care se străduiește să creeze sunete pentru o reclamă în care apare un cal. Cuprinsă de energia unei cozi de cal care îi crește din propriul corp, ea seduce un botanist într-o aventură neobișnuită.

The cloud in her room (dramă, Hong Kong, China – 2020), în regia lui Zheng Lu Xinyuan, va fi proiectat în 23 mai. „Oniric”, „tranzitoriu”, „confuz în mod conștient” – aceștia sunt termenii folosiții de critici pentru a descrie filmul de debut al regizorului Zheng Lu Xinyuan, care o urmărește pe Muzi, o tânără care se întoarce în orașul natal Hangzhou, din China, al cărui peisaj s-a schimbat aproape complet.  

Secțiunea Books on Film aduce, în 24 mai, documentarul Hamlet Syndrome (Polonia, Germania – 2022), regizat de Elwira Niewiera și Piotr Rosolowski. Cu câteva luni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, în 24 februarie 2022, cinci tineri participă la o punere în scenă unică, ce își propune să traseze paralele între experiențele lor de război și Hamlet, piesa lui Shakespeare.

Drama Losing Ground (SUA, 1982), în regia lui Kathleen Collins, este una dintre primele lungmetraje realizate de o femeie afro-americană. Filmul, care va fi proiectat în 25 mai, este unic din multe puncte de vedere, dar mai ales pentru reprezentarea burgheziei afro-americaneLosing Ground este un exemplu rar de film feminist centrat în jurul unei protagoniste feminine de culoare, cu un comportament complex, intelectual și discret.  

Ultima proiecție, din 27 mai, va fi tot sub umbrela Special Screening: documentarul A marble travelogue (Țările de Jos, Hong Kong, Grecia), în regia lui Sean Wang. Cu o abordare blândă și un umor ironic, documentarul chinezo-olandez prezintă un proces care merge de la obținerea marmurei la producție, vânzare și consumator. Filmul face conexiuni complexe și evidențiază aspirațiile europene ale clasei de mijloc chineze într-un stil discret, dar care seduce din punct de vedere vizual.

Accesul la filmele din cadrul Moldova Film Festival se face pe bază de bilete, care pot fi achiziționate, contra sumei de 10 lei/bucata, de aici: https://m.iabilet.ro/bilete-Romanian-Creative-Week/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.