Filmele TIFF.22 se văd în toată țara, pe TIFF Unlimited

0
331
Ascultă acest articol


O parte dintre filmele aflate în selecția TIFF.22 se vor putea urmări online din toată țara, pe platforma TIFF Unlimited, între 9 și 18 iunie 2023, simultan cu festivalul de la Cluj-Napoca. Printre titluri se numără filme din Competiția Oficială, din competiția What’s Up, Doc?, dar și din secțiunea Supernova, care include filme premiate și foarte așteptate de public.

Filmele vor fi disponibile în platformă începând cu 9 iunie. Prețul unui bilet individual este de 20 de lei. După achiziționarea biletului, fiecare film este disponibil pentru vizionare timp de trei zile. La finalul festivalului, selecția va fi disponibilă doar pentru abonații platformei – https://unlimited.tiff.ro/

Din Competiția Oficială TIFF.22, spectatorii de acasă vor putea urmări două filme pe muchie de cuțit: Unchiul (The Uncle, r. David Kapac și Andrija Mardesic, Croația), la fel de provocator și inconfortabil ca Funny Games (r. Michael Haneke), despre o familie captivă forțată să însceneze Crăciunul perfect, și Noemie zice da (Noémie dit oui, r. Geneviève Albert, Canada), despre deriva unei adolescente rebele evadată dintr-un centru de plasament și intrată într-o rețea de prostituție.

Propunerile din competiția What’s Up, Doc? sunt:

  • Catedrala (The Cathedral, r. Denis Dobrovoda, Slovacia, Marele Premiu la Cracovia), povestea unui geniu grandoman care timp de 60 de ani a construit de unul singur, fără cunoștințe în arhitectură, o catedrală gigantică din material reciclat și gunoaie.
  • Insula (Like an Islandr. Tizian Büchi, Marele Premiu la festivalul Visions du Réel), în care realismul magic punctează viața dintr-un cartier liniștit din Lausanne, în viziunea mucalită a doi paznici imigranți.
  • Insula lui Knit (Knit’s Islandr. Ekiem BarbierGuilhem Causse și Quentin L’Helgouac’h), o producție inedită și spectaculoasă vizual, în care avatarurile regizorilor petrec mii de ore în spațiul virtual al unui joc video de tip survival pentru a câștiga încrederea utilizatorilor.
  • Din secțiunea Supernova, care include hituri festivaliere și operele unor regizori consacrați, pe platformă vor fi disponibile Pedeapsa (The Punishment, r. Matias Bize, Chile / Argentina), povestea tensionată a unei crize de cuplu, filmată dintr-un singur cadru, drama Cel mai fericit om din lume (The Happiest Man In The World, r. Teona Strugar Mitevska, Macedonia / Bosnia) și Frumoasa Elena (Beautiful Helen, r. George Ovashvili, Georgia), o mică bijuterie despre aventura sinuoasă a scrierii și facerii unui film.

Selecția TIFF Unlimited mai include titluri din următoarele secțiuni:

  • Film FoodChef-A (She Chef, r. Melanie Liebheit & Gereon Wetzel (Germania, Austria), Steaua (Stella, r. Tyler Doehring, SUA) și La Huella, povestea unui bar pe plajă (La Huella, The Story Of A Beach Bar Resto, r. Alessio Rigo De Righi).
  • Fără Limită – Regula 34 (Rule 34, r. Julia Murat, Brazilia / Franța), distins cu Leopardul de Aur la Locarno anul trecut, și comedia neagră Grand Prix (rJan Prušinovský,  Cehia /  Slovacia);
  • Lună PlinăCina în familie (Family Dinner, r. Peter Hengl, Austria) și Somnambulul (Nightman, r. Mélanie Delloye, Belgia);
  •  EducaTIFF – Regula dintâi (First Rule, r. Massimiliano D’epiro, Italia) și Platon cel tânăr (Young Plato, r. Neasa Ní Chainaín, Declan Mcgrath, Irlanda, Belgia, Franța);
  • Focus NordicLa drum cu mama (Driving Mum, r. Hilmar Oddsson, Islanda, Estonia).
  • Smart 7India (r. Telmo Churro, Portugalia).

 În perioada festivalului, TIFF Unlimited desfășoară și o campanie de reduceri pentru abonamentele din platformă. Astfel, spectatorii pot avea acces, de oriunde de pe teritoriul României, la o selecție de peste 250 de filme premiate din toată lumea, la un preț promoțional. Detalii aici – https://tiff.ro/unlimited

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.