Timp de 10 zile, orașul Iași a devenit gazda unui eveniment unic în România. Trei scene, amplasate în locații istorice ale Iașiului, găzduiesc artiști, speakeri și peste 700 de jucători profesioniști de CS:GO, DOTA 2, PUBG Mobile, Mobile Legends, Tekken 7 și eFootball din 111 de țări. De asemenea, în cadrul evenimentului s-a desfășurat și primul Comic Con din Iași, unde publicul a avut ocazia să interacționeze cu artiști și actori internaționali.
Astfel, mediul online a fost luat cu asalt de jucătorii interesați de meciurile Campionatului desfășurate la Iași. La o simplă căutare IESF (Federația Internaționala de Esports) pe YouTube, folosind filtrul în ultimele 7 zile și ordonarea după vizualizări, identificăm peste o sută de clipuri live, ori înregistrate ce însumează aproximativ 5 milioane de vizualizări în doar 5 zile. Cu siguranță, cifrele vor crește pe termen lung, dar și pe termen scurt, campionatul fiind abia la jumătate, urmând meciurile importante de sferturi, semifinale și finale pentru fiecare joc. Interesul crescând, odată cu performanța.
Teaserul video digital throne 2023 a inregistrat, și el, pe YouTube 1.3 milioane de vizualizări.
De asemenea, conform LiquidPedia, pe Twitch, meciurile din Campionat au fost transmise în peste 15 limbi străine, însumând peste 1 milion de vizualizări, majoritatea fiind live deoarece Twitch este o platformă de streaming. Cel mai lung stream Twitch a durat 14 ore și a transmis live playoff-ul CS:GO.
Și platforma de socializare Facebook încearcă să intre pe zona de gaming, meciurile din Campionat însumând și acolo peste 1 milion de vizualizări.
Printre jocurile cele mai populare din Campionat vizionate se regăsesc CS:GO, Dota 2 dar și Mobile Legends: Bang Bang, un joc multiplayer online, lansat în 2016; fiind cel mai proeminent titlu în Asia de Sud-Est. Jocul a depășit peste 1 miliard de descărcări în 2020, iar zilnic îl joacă 5 milioane de oameni.
Supriza evenimentului o constă mesajul pe care il primesc zilnic 5 milioane de jucători Mobile Legends: Bang Bang când intră în joc, respectiv invitația de a vizita offline ediția a 15-a a Campionatului Mondial de Esports ce se desfășoară la Iași, în zona Palas.
Competiția este în toi, iar cu siguranță interesul va crește și se vor aduna vizualizări în jurul a zeci de milioane cu ajutorul meciurilor de semifinale și finale pentru fiecare joc în parte. Asta și datorită faptului că Federația Internațională de Sporturi Electronice este o organizație globală, ediția a 15a fiind desfășurată la Iași, iar cel mai popular clip IESF de pe YouTube însumând 1.7 mililoane (finala 2022 la MLBB). Cu siguranță, cifrele vor fi mai mari în final, organizatorii contorizând oficial fiecare afișare din toate mediile distribuite.
La final, ediția IESF cu numărul 15 se va încheia cu 3 zile de concerte (1-3 septembrie), unde ne vom întâlni cu Armin van Buuren, Lost Frequencies, Tom Odell, JP Cooper, B.U.G. Mafia, Delia, Deliric și Connect-R și mulți alții.