Prima lună de primăvară aduce pe AXN România premierele unor seriale de top, consacrate la nivel mondial, dar și numeroase pelicule pline de emoție și adrenalină, care vor transforma fiecare seară într-un adevărat maraton de filme. FBI și The Rookie: Feds, două dintre cele mai apreciate producții americane de tip procedural drama își fac debutul pe AXN chiar în prima săptămână a lunii martie, iar serialele deja cunoscute de publicul român – CSI: Vegas și NCIS: Hawaii revin cu noi sezoane.
Nici serile de weekend nu sunt lipsite de acțiune, suspans și, pe alocuri, mister. Capodoperele hollywoodiene Misiune Imposibilă 2, Misiune Imposibilă 3, Vanilla Sky și Destroyer îi vor ține pe fanii genului thriller cu sufletul la gură, iar laureanți premiului Oscar – Tom Cruise, Nicole Kidman, Robert De Niro sau Morgan Freeman, le vor fi companie cinefililor în fiecare sfârșit de săptămână.
Unul dintre cele mai de succes seriale de tip procedural drama, FBI spune povestea activității Biroului Federal de Investigații din New York. Serialul se concentrează pe lupta neobosită a unei echipe de criminaliști, care își pun la bătaie talentul, inteligența și expertiza tehnică în cazuri de o importanță majoră pentru securitatea și liniștea Statelor Unite ale Americii. Primul sezon al serialului are premiera pe 4 martie, la ora 21:00 și va fi difuzat în fiecare luni seara, de la aceeași oră.
Și coasta de vest a Americii este tot pe mâinile unor agenții FBI, aflați de data aceasta în Orașul Îngerilor. Aici, agentul special Simone Clark, cea mai în vârstă începătoare din Academia FBI, este desemnată să sprijine biroul din Los Angeles. The Rookie: Feds este un serial de tip dramă polițienească procedurală și un spin-off al producției de televiziune The Rookie. Creat de Alexi Hawley și Terence Paul Winter, serialul dezvăluie începuturile fascinante ale unei echipe de agenți federali proaspăt recrutați, într-o călătorie plină de provocări și descoperiri. Actorii Niecy Nash-Betts, Felix Solis, Frankie Faison, Britt Robertson, Kevin Zegers și James Lesure joacă rolurile principale. The Rookie: Feds va avea premiera pe 7 martie, de la ora 22:00 și va fi difuzat în fiecare joi, de la aceeași oră.
De asemenea, două dintre serialele cunoscute și iubite deja de publicul din România se întorc primăvara aceasta pe AXN cu noi sezoane.
CSI: Vegas, continuarea fenomenului global CSI: Crime și Investigații, a fost reînnoit pentru sezoanele 2 și 3, tot în Orașul Păcatelor, locul în care a început vânătoarea celor mai temuți criminali ai Americii, acum mai bine de 20 de ani. În aceste noi episoade, Maxine Roby (Paula Newsome) își conduce echipa de anchetatori – Joshua Folsom (Matt Lauria), Allie Rajan (Mandeep Dhillon), detectivul Serena Chavez (Ariana Guerra), Chris Park (Jay Lee) și Beau Finado (Lex Medlin) – pe urmele celor mai periculoși răufăcători. Catherine Willows (Marg Helgenberger) se întoarce pentru a-i ajuta pe agenții CSI în lupta cu o mare amenințare care se abate asupra Las Vegasului. Premiera sezonului 2 va avea loc pe 4 martie, de la ora 22:00 și va fi difuzat în fiecare luni, de la aceeași oră.
Unul dintre cele mai de succes seriale de televiziune din lume continuă pe țărmurile fascinante ale statului Hawaii. Aici agentul special Jane Tennant (Vanessa Lachey), împreună cu echipa ei de criminaliști, investighează cele mai crude și bine planificate fărădelegi, care amenință securitatea națională și liniștea paradisiacei insule americane. În rolurile principale mai joacă actori precum Alex Tarrant, Noah Mills, Yasmine Al-Bustami, Jason Antoon și Tori Anderson. Premiera sezonului 2 are loc pe 6 martie, iar, în fiecare miercuri, de la ora 22:00 vor fi difuzate câte două episoade.
Publicul va avea ocazia să-și petreacă și serile de weekend vizionând cele mai apreciate capodopere cinematografice și în compania celor mai buni actori de la Hollywood. Weekend-ul 8-10 martie este unul special, atunci când laureații premiului Oscar Nicole Kidman, Robert De Niro, Morgan Freeman sau Matthew McConaughey vor fi eroii unor thrillere captivante și filme de acțiune precum Lincoln Lawyer (vineri de 23:00), Limitless (sâmbătă de la 21:00), Destroyer (sâmbătă de la 23:00) și The Comebak Trail (duminică de la 21:00).
Nu în ultimul rând, telespectatorii vor avea ocazia să îl vadă pe celebrul Tom Cruise în filmele care l-au consacrat. Sâmbătă, 22 martie și duminică, 23 martie, de la orele 21:00, Ethan Hunt, intepretat de Tom Cruise, pornește într-o misiune contracronometru pentru a salva lumea în Misiune Imposibilă 2 și Misiune Imposibilă 3. Weekendul continuă cu un thriller psihologic, unde realitatea se îmbină cu visele și nimic nu este ceea ce pare, în filmul Vanilla Sky, difuzat sâmbătă, 23 martie, de la ora 23:00.
O primăvară plină de acțiune, suspans, mister și emoție – asta îi așteaptă pe fanii AXN România în luna martie, o lună a premierelor celor mai bune seriale americane ale momentului.