Recrutul: Agent Special – “Spinoff-ul Recrutul cu și mai mult umor!”

"Cred că dacă-ți place The Rookie/Recrutul și ai ajuns până la sezonul 5, tot pe AXN, atunci merită și probabil vei fi atras să vezi și The Rookie: Feds/"Recrutul: Agentul Special" care aplică aceeași formulă parcă, cu un strop mai mult de umor."

0
808
Ascultă acest articol


Nu ai cum să nu-l îndrăgești pe John Nolan din serialul polițist The Rookie/ “Recrutul” pentru că Nathan Fillion face un personaj excelent din acesta, făcându-l “iubibil” prin umorul său și o intepretare perfectă. Succesul seriei a venit rapid și s-a menținut, dar și a crescut, Rectrutul ajugând la sezonul 6. Însă, în sezonul 5 avem o surpriză super-plăcută și anume apariția unei agente FBI – rookie și ea, de asemenea, Simone Clark, interpretată de Niecy Nash-Betts. Prezența lui Simone în The Rookie are să de-a drumul unei noi serii spin-off: The Rookie: Feds / “Recrutul: Agent Special” într-un cross-over care o aduce pe Simone în L.A. pentru a contribui la un caz important în care este implicat și Nolan.

The Rookie: Feds / “Recrutul: Agent Special” este creat de Alexi Hawley și Terence Paul Winter, serialul dezvăluie începuturile fascinante ale unei echipe de agenți federali proaspăt recrutați, într-o călătorie plină de provocări și descoperiri. Actorii Niecy Nash-Betts, Felix Solis, Frankie Faison, Britt Robertson, Kevin Zegers și James Lesure joacă rolurile principale.

Debutul primului episod, “Day One”, a avut loc la AXN, joi 7 martie, la ora 22:00, și noi l-am urmărit cu mare interes, pornind de la cross-over-ul din The Rookie și pășind în pilotul lui Simone pe care o vedem ca recrut FBI însoțită de Brendon Acres (Kevin Zegers), colegul său, agent FBI, care obișnuia să fie actor înainte de a-și schimba cariera. Aflăm în decursul episodului că Brendon intepreta rolul unui vampir într-un serial.

Solicitată de către poliția din Los Angeles, Simone se întoarce în Los Angeles, unde-l vom cunoaște și pe tatăl lui Simone, Christopher ‘Cutty’ Clark (Frankie Faison) și ne întâlnim cu Nolan care o preia de la aeroport. Fiind oficial o recrută, Simone speră ca la Biroul din L.A. să treacă la pasul de Agentă, însă are nevoie să-l convingă pe Matthew Garza (Felix Solis).

Simone va sta cu tatăl ei până când își găsește un loc al ei, iar Clark – adept al reformei poliției, se teme de cum va arăta să locuiască cu un agent FBI în casa sa existând posibilitatea de a-i afecta munca sa în comunitate.

Garza formează o nouă unitate, iar șefa sa Tracy Chiles (Courtney Ford ) nu este sigură că echipa pe care a ales-o va funcționa. În echipă se află Laura (Britt Robertson), un profilator, Carter Hope (James Lesure) și Brendon, cu Simone repartizată la unitatea de verificare a antecedentelor. Simone însă e pornită să-și dovedească iscusința și meritul de a face pasul cel mare de la recrut la agent și are ocazie odată cu sosirea unui nou caz.

Noul caz este repartizat unității lui Garza constă într-o intrare prin enfracție în casa Directorul Adjunct al Departamentului de Management al Clădirilor Federale care duce la uciderea sa. Este un caz important căci acesta se ocupa de supravegherea modernizările pentru toate clădirile federale, inclusiv Pentagonul și Casa Albă. Este momentul ca Simone să se strecoare cumva și o face, datorită ei găsindu-se un suspect în acest caz.

Cazul aduce echipa agentului Agela Lopez (din “The Rookie”) să se intersecteze cu unitatea lui Garza, iar interogarea unui suspect cade pe mâinile lui Simone acesta fiind posibilitatea să-și dovedească iscusința și meritul de a deveni agent. Astfel Simone apelează la cunoștințele sale anterioare, cel de consilier școlar și nu stă pe gânduri și-și folosește experiența.

se mizează parcă mai mult pe umor

Nathan Fillion și Niecy Nash-Betts

Îți dai seama încă de la primul episod că se mizează parcă mai mult pe umor decât o face serialul-mamă, The Rookie/”Recrutul” însă elementele “polițiste” și de investigații sunt la același nivel. Apariția lui Nolan și a echipei sale ne face să ne familiarizăm mai bine cu noua serie și știm că Nolan va mai avea apariții în spin-off, ceea ce e foarte bine. Dacă Niecy Nash-Betts va ajunge măcar atât de îndrăgită precum Nathan Fillion (cu care am avut plăcerea să și vorbim legat de sezonul 4 pentru Recrutul) atunci sigur totul va decurge bine.

Simone e genul acela de personaj cu o alură comică, băgăcioasă, isteață și curajoasă, iar tatăl ei participă și el la partea comedică, deși personajul său este unul patriotic, pro-comunitate. Brendon e interesant, dintr-un serial cu vampiri reprofilat în agent FBI are și el latura sa comedică deși se dorește un tip pus pe treabă și gata oricând de implicare în cazurile cele mai piperate. Deși Garza este cel care are grijă de unitate și este intepretat bine de către Felix Solis, Tracy își impune autoritatea, jocul lui Courtney Ford fiind unul foarte serios și implicat.

Regia pune camera să înțeleagă toată lume ce se întâmplă, nimic complicat și nici nu era nevoie, iar muzica se adaptează situațiilor din serial așa cum ar trebui, deci nimic de reproșat nici aici.

Atmosfera L.A.-ului nu are cum să nu “te prindă”, iar cel puțin primul caz este unul destul de serios, cu mici picanterii umoristice aruncate ici-colo, exact în stilul serialului original, ceea ce e foarte bine. Dacă a prins la The Rookie, de ce nu ar prinde “rețeta” și la spin-off-ul Feds?!

Cred că dacă-ți place The Rookie/”Recrutul” și ai ajuns până la sezonul 5, tot pe AXN, atunci merită și probabil vei fi atras să vezi și The Rookie: Feds/”Recrutul: Agentul Special” care aplică aceeași formulă parcă, cu un strop mai mult de umor.

The Rookie: Feds/”Recrutul: Agent Special” a debutat cu primul episod, joi, 7 martie, la ora 22:00 și în fiecare joi, de la această oră, vor fi transmise episoade noi la AXN România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.