Dog Man este rezultatul combinației dintre un om (polițistul cam nătărău, dar bine intenționat, Knight) și capul câinelui său remarcabil de inteligent, Greg. Sper că nu sesizați detalii despre cum ar putea fi posibil lucrul ăsta cu ambele entități păstrându-și conștiința și amintirile, în contextul în care doar creierul cățelului e păstrat – filmul adresează problema printr-un mic schimb de replici auto-ironic, care face părtaș și publicul la convenția că ce se petrece pe ecran e totuși o lume fictivă, cu propriile reguli și realități. Ca să nu spun că cel de-al ”patrulea perete” e destul de des ignorat și publicul e tratat mai degrabă ca un prieten căruia îi povestești aventurile pe care le ai și care îți înțelege toate expresiile și semnele subtile, făcând ca experiența să fie aproape interactivă.
Încă de dinainte transformării, nemesis-ul ambilor este motanul Petey (voce Pete Davidson): al polițistului pentru că felina e un infractor cu ștate vechi care vrea să cucerească lumea, ca orice antagonist care se respectă, iar al cățelului… logic, pentru că e motan.
Prin rapiditatea și atributele de supererou, Dog Man îi cam stă în coastă șefului poliției, care dacă inițial avea probleme cu incompetența subalternului, acum are cu supracalificarea lui, pentru că, prin comparație, îl poate arăta incapabil de orice promovare ulterioară în ochii lumii, și mai ales ai primăriței.
De aici pornesc aventurile tuturor, pentru că avem și o reporteră ambițioasă, niște infractori un pic mai înceți la minte, dar mai ales și niște evoluții de personaje surprinzător de bine adresate într-o ora jumate de animație. Protagonistul e totuși un hibrid condus în principal de creierul canin, și de aici multe situații amuzante în care fiind tratat ca om, se comportă fix ca prietenul lui cel mai bun – vezi spiritul de joacă permanent, alergatul după veverițe, dar și venit și alintat la cineva care trece printr-un moment mai greu, oferindu-și blând capul spre mângâiere și consolare.
În încercarea lui de a cuceri și domina total lumea, motanul Petey evident că se confruntă cu niște urmări neașteptate ale deciziilor lui (”socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”) și din aproape în aproape, confruntarea clasică dintre bine și rău ajunge să aibă efecte de o amplitudine nebănuită. Și poate nici măcar Petey nu era cel mai rău dintre toți, și adevărata amenințare stă în altă parte…
Atunci când am ajuns în sală nu știam decât titlul, că e vorba de o animație, și că Pete Davidson e “ăla rău”. Umorul filmului – conștient de toate limitările și disclaimer-ele posibile – m-a prins instant.
Bazat pe o serie extrem de cunoscută și iubită de cărți de Dav Pilkey, foarte populară la vârstele 6-9, filmul combină conținut din volumele 1, 2, 3 și 7 (din cele 13 publicate până în prezent). Absolut toată distribuția și cei care au colaborat la producția filmului vorbesc în termeni elogioși despre cărți pentru că multora le-au făcut copilăria mai frumoasă, fie lor personal sau copiilor din viețile lor. Dacă pe alocuri umorul poate fi considerat imatur, sau de-a dreptul infantil, este vorba de ceva intenționat, pentru că perspectiva din care sunt desenate aceste romane grafice este cea a unui copil, astfel ajungând la noi o lumă foarte inocentă și plină de lucrurile care ți se par esențiale la vârstele mici. Până la Dog Man nu auzisem nici de autor nici de seria cărților, dar mi-e destul de clar că o să încerc măcar să le citesc, dacă nu să le am în biblioteca proprie – și filmul cred că e un indicator bun pentru cât de mult or să-mi placă.
Deși unele din vocile din film îmi sunt mult prea cunoscute și câteodată nu mi ”se pupa” imaginea lui Ricky Gervais, de exemplu, cu cea a unui pește malefic, interpretarea și nuanțarea fiecărui personaj au fost exemplare – la fiecare pas ți se creează impresia că figurile de pe ecran erau de fapt 3D și foarte realiste. Asta în ciuda stilului de animație pe care Hastings și echipa l-au denumit (și aici e propria traducere și adaptare) ”artizanal sofisticat” (high-end handmade). Soundtrack-ul e și el perfect ales, combinându-se în mod ideal cu gag-urile vizuale – nu știam că o să apreciez atât de mult un robot petrecăreț pe ritmuri house, dar uite că s-a-ntâmplat.
Peter Hastings poartă multe pălării pentru producția asta – în primul rând regizor și co-scenarist (alături de Dav Pilkey), și mai întrupează și vocea a mai multor personaje. El activează demult în domeniul animației, fiind producător și scenarist la multe titluri cunoscute, ca Animaniacs (1993), Pinky and the Brain (1995), Kung Fu Panda: Legends of Awesomeness (2011), având până acum în palmares 6 premii Emmy și un Peabody. A fost membru al trupei teatrului de improvizație și comedie Groundlings, loc prin care s-au perindat nu numai mulți actori faimoși, dar și ulteriori ”grei” ai echipei SNL (Saturday Night Live), inclusiv Laraine Newman, parte din cei care au fondat trupa – și care își face și ea apariția (vocală) în Dog Man. Hastings e de altfel la cel de-al doilea lung metraj realizat, primul titlu fiind The Country Bears (2002), în care cel puțin din trailer văd că e abordată și acolo tema ”celuilalt”, al unui inadecvat și defavorizat într-un anumit context social – cum e și aici, Dog Man.
Analizând filmul, și bazându-mă și pe reacțiile spectatorilor din sală (majoritate copii, cu niște completări și de adolescenți și câțiva adulți ”aparținători”), am concluzionat că toată lumea poate să găsească ceva de interes în el. Poantele (nu numai) vizuale care recomandă și vizionări repetate, jocuri de cuvinte care nu sunt prinse neapărat de anumite vârste și ca să fie și alte registre: ADHD, familii disfuncționale și familia ”aleasă” (your tribe, your fam), traumă generațională, pierdere, alegeri și consecințele lor, discriminare, poluare, AI, corporații, corupție, sunt doar câteva din multele teme măcar ”atinse” în film, dacă nu și abordate nuanțat și cu empatie, și constituie tot atâtea prilejuri de discuții pe baza filmului. Din punctul meu de vedere cel puțin, lista enumerată anterior conține tot atâtea motive care pot să recomande cu succes filmul nu doar unei audiențe aflată la maxim vârstă (biologic) adolescentă. Sau cum zicea Hastings într-un interviu, nu l-a gândit ca ceva ”să placă la copii sau părinți”, ci pur și simplu oamenilor, cu o gamă variată de tipuri de umor.
Având în vedere că, de la zero cunoștințe despre tot universul Dog Man, filmul ăsta m-a făcut să vreau să citesc cărțile, să mai văd animații bazate pe cărțile lui Dav Pilkey și per total chiar să revăd filmul, cred că asta adaugă încă niște confirmări că regia și viziunea lui Peter Hastings sunt demne de toată lauda. De-abia aștept să vedeți în număr cât mai mare acest film absolut minunat și, de ce nu, să discutăm pe baza lui.
RECENZIE DE ANA BARBU
Dog Man/”Dog Man: Filmul” din 31 ianuarie 2025 la cinema prin ROIMAGE.
- Regizor: Peter Hastings
- Scenariu: Peter Hastings, Dav Pilkey
- Gen: Animație, Aventură, Comedie
- Lansare: 31.01.2025
- Durata: 1 oră 29 minute
- Studio: DreamWorks Animation, Treehouse Comix, Universal Pictures
- Clasificare: AP-12 – Acordul Părinţilor 12
- Distribuitor: ROIMAGE
- Actori: Pete Davidson … Petey (voce)
Poppy Liu … Butler (voce)
Lil Rel Howery … Chief (voce)
Isla Fisher … Sarah Hatoff (voce)
Billy Boyd … Seamus (voce)
Rahnuma Panthaky … Doctor (voce)
Maggie Wheeler … Nurse (voce)
Peter Hastings … Dog Man / Officer Knight / Harold’s House (voce) - Sinopsis: “Dog Man – jumătate câine, jumătate om, a jurat să protejeze și să servească în timp ce îl urmărește neobosit pe super-răufăcătoarea felină, Petey Pisica.”
