Având la bază romanul scris de Simon Stålenhag, perechea Russo (Anthony și Joe), vin cu o propunere foarte interesantă de adaptare pentru micul (Netflix) și marele ecran (limitat) aducând o poveste incitantă care are loc într-o versiune alternativă, retrofuturistă a anilor ’90.
Da, pe Anthony și Joe Russo îi știi probabil de la cârma altor filme de pe Netflix, dar probabil cel mai popular rămâne Avengers: Endgame, iar aici, pentru The Electric State, primește ajutorul pionierilor în efecte speciale, Industrial Light & Magic (ILM) deci automat, ne vom aștepta la un “festin vizual“.
Cei doi Russo au rol și de producători alături de Mike Larocca, Angela Russo-Otstot, Chris Castaldi și Patrick Newal, iar ca producători executivi îi are pe Christopher Markus, Stephen McFeely, Tim Connors, Nick van Dyk, Jake Aust, Geoffrey Haley, Jeffrey Ford, Simon Stålenhag, Julia Angelin, Russell Ackerman, John Schoenfelder, Anthony Muschietti și Barbara Muschietti și co-producători pe Anthony J. Vorhies, Joseph Micucci și Murtaza Kathawala.
Desigur, distribuția, parcă din oficiu o avem pe Millie Bobby Brown – zic asta pentru că de la succesul Stranger Things, gigantul de streaming video o tot pune pe în roluri principale în producțiile sale (Enola Holmes, Damsel), și foarte multe surprize – nume sonore precum Chris Pratt, Ke Huy Quan, Jason Alexander, Woody Norman, cu Giancarlo Esposito și Stanley Tucci alături de talentele vocale ale actorilor Woody Harrelson, Anthony Mackie, Brian Cox, Jenny Slate, Hank Azaria, Colman Domingo și Alan Tudyk.
Așadar avem o adaptare după o carte scifi cu un subiect cel puțin interesant, efecte speciale făcute de cei mai buni din domeniu, doi regizori foarte cunoscuți și nu în cele din urmă o echipă de actori excelenți – rețeta succesului, nu-i așa? Păi… haideți să o luăm pe rând.
A fost o dată ca niciodată într-o versiune alternativă, retrofuturistă a anilor ’90…
Vă zic din start că nu am citit cartea lui Simon Stålenhag, deci părerea mea este strict despre film, iar aici avem o poveste care sună cam așa: Anii ’90 – înainte de război – o avem pe Michelle (Millie Bobby Brown) – o adolescentă orfană, care trăiește, alături de Christopher (Woody Norman) – fratele ei cu sclipiri de geniu, într-o societate alături de mascote și roboți cu înfățișare de personaje din desene animate. Până aici totul foarte frumos reprezentată acea perioadă retrofuturistă anilor ’90 care vă vor duce, probabil, cu gândul la cea din Fallout (joc și serial), dar într-o manieră mai înspre tehnologie și I.A. (Inteligență Artificială) – ca exemple putem lua Terminator, I, Robot și Artificial Intelligence.
Robots Rights
Timpul trece și se iscă o revoltă a acestor roboți (da, exact ca în franciza Terminator), și pornește un război între “mașini și oameni” care se încheie cu mașinăriile-problemă închise într-un spațiu îngrădit denumit Zona de Excludere a Roboților (Exclusion Zone, pe scurt, EX). Perioada este prezentată, cumva, pe repede-înainte într-o manieră foarte OK ca montaj, și camerele se opresc acum în 1994, după război care a fost încheiat datorită înființării sistemului Sentre – condus de Ethan Skate (Stanley Tucci) și a diviziei Robot Deactivation Task Force cu Colonel Bradbury / The Marshall (Giancarlo Esposito) ca șef de divizie. Apariția lui Cosmo Kid – unul dintre acele mascote-robot cu înfățișare de personaje de desene animate și favoritul lui Christopher, apare pe nepusă masă și o asaltează pe Michelle. Cosmo îi spune acesteia, cu greu, că de fapt el e “condus” de către fratele ei, dispărut în perioada războiului și că trebuie să-l urmeze pentru a ajunge la el.
Așa începe aventura care o va duce pe Michelle și pe Cosmo înăuntrul EX pentru a-și recupera fratele, însă în aventura sa i se alătură Keats (Chris Pratt, Guardians of the Galaxy, Jurassic World), un contrabandist de mâna a doua, și cu partenerul lui haios, robotul Herman (vocea lui Anthony Mackie).
Sentre a înființat Neurocaster – un fel de cască virtuală prin care poți conduce propriul robot (cum am văzut, spre exemplu în Avatar). Porți acea cască și robotul tău face treaba. Neurocaster a devenit atât de popular încât toată lumea are acces la el, e folosit chiar și învățământ, așa că nimeni nu prea mai face nimic. Porți casca și robotul rău face tot ce e nevoie.
Revenind la Michelle și Cosmo, respectiv Keats și Herman, aceștia intră în Zona de Excludere a Roboților – un colț izolat din deșert rezervat acum roboților, unde găsesc un grup bizar și colorat de noi aliați animatronici și încep să descopere că forțele din spatele dispariției lui Christopher sunt mai sinistre decât se așteptau (după cum spune și în sinopsisul oficial). Descoperirile celor 4 vor duce la declașarea unui război – mașini (și oameni) versus mașini și oameni… răi!
Metal and Meat Together!
Poate că nu sună chiar așa original și se vede clar că împrumută idei din alte filme, iar povestea nu e tocmai extraordinară – acum nu știu cum se poziționează aceasta vis-a-vis de carte – iar asta nu e neapărat un lucru (foarte rău).
Surprizele actorilor prezenți în distribuție cât și în dublaj vocal sunt foarte bine primite, însă o parte din ei au poate câteva secunde sau două-trei replici de spus și cam atât. Millie o interpretează pe Michelle “ca la carte”, iar Chris Pratt s-a simțit mai degrabă ca o umplutură. Ce a ieșit un pic în evidență sunt personajele animatronice și nici măcar Tucci (unul din actorii mei preferați) nu a putut face mare lucru. Robotul Herman (vocea lui Anthony Mackie) este, cum se zice pe-americănește M.V.P.-ul filmului, el fiind și prezența umoristică, iar lui i se alătură Mr. Peanut (Woody Harrelson). Plăcut a fost și robotul “condus” de Esposito care este un fel de T-1000 din Terminator 2 – mereu periculos și pus pe urmele celor patru.
Printre micile pasaje amuzante (da, sunt câteva) sunt și apariția lui Jason Alexander (Constanza din Jerry Seinfeld), și trebuie să fii foarte atent să-i detectezi vizual și auditiv pe ceilalți cunoscuți din distribuție.
Partea de efecte speciale audio/video nu ai cum să spui ceva “de rău” pentru că sunt aproape perfecte și completate de muzica lui Alan Silvestri și avem chiar și câteva porțiuni de soundtrack care marchează plăcut momentul lor și se asortează cu perioada anilor ’90. Este vorba de piesele: Tom Petty cu Mary Jane’s Last Dance, Danzing cu Mother, Marky Mark cu Good Vibration, Judas Priest cu Breaking the Law sau Flaming Lips cu Yoshimi Battles the Pink Robots, Pt.1.
Chris e caraghios costumat și părul ăla și mustața pur și simplu nu-i vin bine deloc, dar în rest apreciez atmosfera retrofuturistă cu tot cu vestimentații și elemente specifice acelei decade.
Dacă d.p.d.v. tehnic nu ai ce-i reproșa și o regie care poate nu excelează dar surpinde momentele în mod direct, scenariul, dialogurile și lipsa unor momente care să-l facă memorabil sau cel puțin să te atragă să-l revezi sau poate chiar să devină un clasic, lipsesc ceea ce e un mare deserviciu.
The Electric State va sosi din 14 aprilie, începând cu ora 10, la Netflix.
- Regizor: Anthony Russo, Joe Russo
- Scenariu: Christopher Markus, Stephen McFeely, Simon Stålenhag
- Gen: Acțiune, Aventură, SciFi
- Lansare: 14.03.2025
- Durata: 2h 08m
- Producători: Skybound Entertainment
- Distribuitor: Netflix
- Clasificare: AP-12 – Acordul Părinţilor 12
- Distribuție: Woody Norman … Christopher
Millie Bobby Brown … Michelle
Alan Tudyk … Cosmo (voce)
Holly Hunter … Madeline Vance
Stanley Tucci … Ethan Skate
Woody Harrelson … Mr. Peanut (voce)
Chris Pratt … Keats
Giancarlo Esposito … Colonel Bradbury / The Marshall
Jason Alexander … Ted
Ke Huy Quan … Dr. Amherst / P.C. (voce)
Colman Domingo … Wolfe
Anthony Mackie … Herman (voce)
Hank Azaria … Perplexo (voce)
Brian Cox … Pop Fly (voce) - Sinopsis: “The Electric State este o aventură spectaculoasă, semnată de regizorii producției Avengers: Endgame, cu acțiunea plasată într-o versiune alternativă, retrofuturistă a anilor ’90. Millie Bobby Brown (Stranger Things, Enola Holmes, Damsel) interpretează rolul lui Michelle, o adolescentă orfană, care trăiește într-o societate alături de mascote și roboți cu înfățișare de personaje din desene animate. Aflați cândva în serviciul oamenilor, aceștia sunt acum exilați din cauza unei revolte eșuate. Tot ceea ce Michelle crede că știe despre lume este dat peste cap într-o seară, în urma vizitei lui Cosmo, un misterios robot pașnic, care pare a fi controlat de Christopher, genialul frate mai mic al lui Michelle, despre care ea credea că murise. Hotărâtă să-și găsească iubitul frate pe care îl credea pierdut, ea pornește într-un periplu prin sud-estul Americii împreună cu Cosmo. În scurt timp, deși cu inima îndoită, Michelle își unește forțele cu Keats (Chris Pratt, Guardians of the Galaxy, Jurassic World), un contrabandist de mâna a doua, și cu partenerul lui haios, robotul Herman (vocea lui Anthony Mackie). Intrând în Zona de Excludere a Roboților, un colț izolat din deșert rezervat acum roboților, Keats și Michelle găsesc un grup bizar și colorat de noi aliați animatronici și încep să descopere că forțele din spatele dispariției lui Christopher sunt mai sinistre decât se așteptau. Regizat de Anthony și Joe Russo.” – Netflix
O altă tentativă Netflix de a aduce o carte populară în atenția abonaților, dar prost înțeleasă, deși echipa din spatele producției vine cu așteptări mari. Păcat, putea fi ceva bun!