Dacă ar fi să bag o din asta cocălărească, de genul “nu fugi, că nu te poți ascunde de fugă”, în Moroi aș face o românească macabră, de genul: “Nu alerga, nu te feri de moaca ta, ești o armă putrezită într-o lume fantezistă. Lupii, bă!”
Lansat miercuri, 30 aprilie 2025, și dezvoltat de enigmaticul studio Violet Saint, Moroi este publicat de Good Shepherd Entertainment, cunoscuți pentru titluri indie cu identitate puternică. Am observat că și Devolver Digital i-a făcut reclamă, jocul este disponibil pe Steam – însă, oricât de portabil ar părea, Moroi nu e o aventură de metrou sau de duminică dimineața. Este o experiență care cere un stomac tare și o minte pregătită să se destrame. Adică ce vreau eu să spun este că veți avea de-a face cu o ciudățenie de joc, de tipul proverbului: Cine seamănă vânt, culege furtună. Ar mai fi alea cu așa, așa, vremea trece, capul plecat, sabia nu-l taie.
O condamnare într-un mecanism kafkian
Fără introducere clasică, fără tutoriale călduțe, așa și începe jocul Moroi. Îmi place mult Moroi. Conform Mitologiei Române, capodopera lui Romulus Vulcănescu, moroiul se crede că ar proveni de obicei dintr-un prunc mort înainte de a fi botezat, ucis sau înmormântat de viu, sau dintr-un mort neputrezit, căruia nu i s-a făcut slujba religioasă. Se crede că moroii plâng noaptea și își cer botezul. Strigoii ar fi spiritele rele ale morților, de fapt. Cred că mergea și Strigoi. Ești aruncat direct în Cosmic Engine – un angrenaj muribund, o lume fracturată în care logica e o glumă și moralitatea un virus uitat. Tu ești condamnatul. Un criminal? Un martir? Nu contează. Ești vinovat. Singura cale e înainte, iar înainte e doar mai rău. Alții ar spune că înainte era mai bine. Era pe dracu… #@!$ you dracu, cum e trupa aia de punk de pe Litoral.
Încerc să-i dau o explicație jocului, nici măcar nu e lovecraftian, e mai degrabă o ciudățenie kafkiană. Dacă Kafka s-ar fi jucat cu conceptul de metroidvania și ar fi scris pe absint, Moroi ar fi fost manuscrisul său pierdut sau varianta horror.
Niște lupte din astea de Hotline Miami
Combatul e visceral. Armele sunt extensii ale corpului – din lanțuri încleștate în carnea ta până la un tun bio-mecanic implantat în braț. Inamicii? Nici nu știi dacă-i lovești sau doar îi eliberezi. Fiecare puzzle implică decizii corporale: regurgitezi sânge pentru a activa structuri organice, te hrănești cu fobii pentru a deschide porți de carne.
Combatul din Moroi este visceral, dar nu întotdeauna satisfăcător. Pe hârtie, luptele sunt brutale, inventive, iar arsenalul – un hibrid între carne, metal și coșmaruri – oferă o paletă bizarră de instrumente. În practică însă, senzația resimțită în timpul luptelor este uneori inconsistentă: loviturile nu au întotdeauna greutate, hitbox-urile sunt vagi, iar animațiile par uneori ezitante, ca și cum jocul ar clipi exact când nu trebuie. Copiază mult din stilul Hotline Miami, însă nu e deloc spectaculos, chiar dacă lași numai urme de sânge în urma ta. E un pic neîndemânatic, se simte destul de greoi, dar poate că așa a vrut să fie, un Diablo în mizerie, o izometrie de tipul Hotline Miami, cu temnițe de Diablo neterminate, dar super macabre.
Mișcarea personajului adaugă o altă notă neliniștitoare, dar nu mereu intenționată. Controlul pare greoi, ca și cum protagonistul nu s-ar mișca prin spațiu, ci printr-un lichid vâscos. Uneori, această alegere artistică funcționează, amplificând atmosfera. Alteori, când ești prins între două creaturi și camera nu cooperează, senzația devine frustrantă. Jocul pare că-ți cere precizie, dar nu-ți oferă instrumentele perfecte pentru ea.
„Moroi” nu vrea să te facă puternic – vrea să te facă vulnerabil. Dar vulnerabilitatea nu ar trebui să vină din limitări tehnice. Sau cum ar spune românul, dacă tot i-ai zis Moroi: Dă, bă, jocul, bă borfașule! Joacă-te, bă, nu-mi da produse din astea, borfașule! Dă, bă, banii înapoi, bă, borfașule!
Pe partea de puzzle-uri, lucrurile stau mai bine. Sunt bizare, organice, uneori grotesc de amuzante (da, trebuie să vomiți pentru a deschide o poartă). Ele își ating scopul: nu doar să-ți blocheze drumul, ci să te facă să te întrebi ce fel de logică guvernează acest univers. Aici, clunk-ul dispare, lăsând loc creativității pure. Aș mai spune că luptele de tip boss fight sunt destul de crude, iar acel you died te trimite direct la Dark Souls, copiind mult și din atmosfera rece a souls games.
Jocul este dement și ingenios în egale măsuri. Dacă Dark Souls e dur, Moroi e pur și simplu neliniștitor.
La capitolul grafică, rareori vezi un joc în care estetica te copleșește în mod atât de coerent. Influenețele vizuale includ Bosch, Giger, Zdzisław Beksiński și chiar elemente de folclor est-european reinterpretate în cheia unui delir cosmic.
Fiecare dintre alegerile tale lasă cicatrici. Nu există un „final bun”, ci doar variații ale unui adevăr deformat. Ce lași în urmă – și mai ales, pe cine – modifică subtil textura lumii. Rejucabilitatea nu e mecanică, e emoțională. Nici nu știu unde să încadrez jocul ăsta, ba chiar îți pui întrebarea: Ce rahat am de nu mă opresc? Ce naiba e jocul ăsta? Dar te ține acolo, fir-ar mă-sa a dracului!
Ptiu drace, ucigă-l toaca de moroi!
Fiecare sesiune în Moroi este un dans pe sarmale stricate între alegere și fatalitate. Deciziile tale – de la ce să ucizi, până la ce să lași în viață – influențează subtil, dar ireversibil, cursul poveștii. Finalurile sunt ecouri ale nebuniei tale, nu simple consecințe logice. Ptiu drace, ucigă-l toaca de moroi!
Moroi este disponibil din martie pe PC (Steam)
- Gen: Hack ‘n Slash
- Lansare: 30.04.2025
- Studio: Violet Saint
- Distribuitor: Good Shepherd Entertainment
- Platforme: PC (Steam)
- Clasificare: I.M.
- Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X, Windows 11 Pro.
- Sinopsis: “Moroi este un basm întunecat și sumbru, cu un simț al umorului și mai macabru. Experimentează lupte frenetice, puzzle-uri derutante și o poveste amețitoare, însoțită de un personaj grotesc. Poți să scapi din această eternă nebunie?”
