Este întreg entuziasmul din jurul acestui film doar un ecou al campaniei agresive de promovare și al performanței lui Timothée Chalamet, pe bună dreptate una excelentă, sau povestea are într-adevăr substanță? Răspunsul se află undeva la mijloc.
Marty Supreme marchează prima ieșire solo a lui Josh Safdie, după ce fratele său, Benny, a ales ringul de UFC în The Smashing Machine. În această bătălie simbolică a fraților, se pare că Josh, deși a mizat pe un sport aparent mai puțin spectaculos, a reușit paradoxal să creeze filmul mai dinamic. El mută acțiunea într-un spațiu în care adrenalina nu vine neapărat din victorie, ci din risc, situându-se la granița dintre sport și supraviețuirea urbană. Josh continuă să exploreze stilul caracteristic filmelor sale precedente (Uncut Gems, Good Time printre altele), un stil ce reușește să transmită spectatorului euforia periculoasă a străzii, privită de la o distanță sigură, dar suficient de aproape cât să te mențină captivat.
Marty Supreme te induce în eroare la început, mimând structura clasicului sports biopic despre un underdog care luptă împotriva tuturor pentru a-și demonstra talentul și care pare să merite succesul cu orice preț. Însă, pe parcurs, aparențele dispar și descoperim că Marty nu este victima circumstanțelor, ci cel care, prin propria atitudine, îi forțează pe ceilalți să i se opună. În a doua jumătate, pelicula se transformă într-o fuziune electrizantă între spiritul filmului The Hustler și a continuării sale The Color of Money și ritmul maniacal din The Wolf of Wall Street. Josh Safdie prezintă escrocheriile de pe străzile New York-ului exact în felul în care le trăiește protagonistul: alert, dinamic și mereu cu un pas înaintea celorlalți. Filmul se simte mai mult ca videoclipul „Looking Down the Barrel of a Gun” al celor de la Beastie Boys decât ca un film despre viața unui sportiv.
Se discută mult despre Timothée Chalamet, uneori eclipsând filmul în sine, dar este greu să nu o faci când întregul proiect pare construit chirurgical în jurul lui. Chalamet îi dă viață lui Marty Mauser, un personaj electric și de neoprit, cu acțiuni mai incisive decât orice lovitură de slice. Există o paralelă fascinantă între actor și personaj care merge dincolo de simpla coincidență. Chalamet, crescut în Manhattan Plaza, un complex de locuințe subvenționate pentru artiști din New York, aduce în Marty acea fire rebelă a sportivului venit dintre oameni, acea fire boemă care își elevează munca la rang de artă. Este profilul unui supraviețuitor care a trebuit să se folosească de toate mijloacele pentru a reuși și pentru care publicul devine principala sa sursă de energie, atât pozitivă, cât și negativă.
Marty este un amestec volatil de streetwise și imaturitate, întruchipând spiritul unui copil genial dar niciodată educat emoțional, aceasta fiind atât sursa magnetismului său, cât și cauza inevitabilă a căderii sale. Personajul Marty amintește izbitor de John McEnroe, ca să rămânem cât de cât apropiați de ping-pong făcând referire la sora mai mare a sportului: genul de jucător pe care fie îl venerezi pentru strălucirea sa indiscutabilă, fie îl detești pentru aroganța sa, fie îl compătimești pentru cum fix farmecul acestuia este și cel mai mare obstacol al său.
Chalamet nu doar interpretează un rol, el se interpretează pe sine, sau cel puțin o versiune amplificată a propriei ambiții. Și poate că asta face performanța lui Chalamet atât de copleșitoare, nu încearcă să dispară în rol, ci îl îmbrățișează ca pe o extensie a propriei persoane. A declarat mereu că vânează ceea ce este mai mare, că vrea să fie cel mai bun indiferent de cost. Ambiția lui Marty de a domina mesele de ping-pong oglindește perfect ascensiunea reală a lui Chalamet în industrie, transformând filmul într-o analogie a succesului său, succes care, cel mai probabil, va fi încununat cu un Oscar în martie, după trofeele de la Critics Choice și Golden Globes.
Deși povestea este solidă, filmul nu ar fi atins aceleași cote de intensitate fără interpretarea, și mai ales promovarea agresivă, a lui Chalamet și fără un cast secundar care îi servește drept suport ideal. Toți ceilalți actori sunt complementari, folosiți mai degrabă ca instrumente în drumul lui Marty. Este regretabil că nu vedem mai mult din dinamica lui Marty cu Tyler, the Creator, aflat la primul său rol major și care în duet cu Chalamet transmit publicului o energie pozitivă molipsitoare, din prestația impecabilă a lui Gwyneth Paltrow, una dintre puținele personaje care îi descifrează șiretlicurile, sau din rolul Odessei A’zion, care interpretează un hustler cel puțin la nivelul lui Marty.
Filmului pare să îi lipsească acel moment pe care să îl simți cu adevărat, pe care să îl ții minte și pe care să îl poți „fura” de pe ecran. După cele două ore rămâi cu o poveste despre maturizare, o maturizare care rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să decidă dacă este meritată sau nu.
Recenzie de Tudor Ile (Olanda)
Marty Supreme/”Marty Suprem” din 23 ianuarie la cinema prin Vertical Entertainment.
- Gen: Dramă, Sport
- Regie: Josh Safdie
- Scenariu: Josh Safdie, Ronald Bronstein
- Durată: 2h 29m
- Clasificare: N-15 – Nerecomandat 15
- Distribuitor: Vertical Entertainment
- Studio: A24
- Lansare: 23 ianuarie 2026
- Distribuție: Timothée Chalamet – Marty Mauser
Larry ‘Ratso’ Sloman – Murray Norkin
Mariann Tepedino – Mariann
Odessa A’zion – Rachel Mizler
Ralph Colucci – Lloyd
Tyler the Creator – Wally (as Tyler Okonma)
Gwyneth Paltrow – Kay Stone
- Sinopsis: “Chalamet joacă rolul lui Marty, un tânăr tupeist și versatil pe care nimeni și nimic nu îl poate opri din a-și realiza visul de a deveni campion la tenis de masă. Visul lui Marty este luat în derâdere și bagatelizat, însă acesta se încăpățânează să le demonstreze tuturor că victoria este posibilă. În America postbelică, tenisul de masă nu era recunoscut ca sport, de aceea idealul lui Marty era mai mult un motiv de care alții să-și bată joc. Nici viața reală nu era mai plăcută, pentru că avea o mamă cicălitoare, o iubita însărcinată, un job prost plătit și un sistem capitalist cu care trebuia să se împace.”
