Nu știu cum să vă mai spun, dar m-am cam săturat, am ajuns să cred, șampionilor, că între provocare și oboseală e un fir de ață, pe care-l rupi cu unghia. În ultimii ani, tot mai multe jocuri aleg să meargă pe această ață subțire, sau cum spunea antrenorul de tenis, ață de tăiat rahatul, mizând pe dificultate, pe mecanici punitive și pe ideea că satisfacția vine doar după eșec repetat. 2nd EVE nu doar că se înscrie în acest curent, ci îl îmbrățișează fără rezerve, uneori cu rezultate excelente, alteori cu un sentiment vag de deja-vu. Și oamenii, jucătorii, tot îți zic de faza aia că nu e de dat în taste, în butoane, păi, stai, prietene, că nu suntem psihopați, dar jocurile sunt despre a te distra, nu de a te chinui de 50 de ori în același loc. Nu suntem testeri de jocuri, gata, închideți-o o dată cu souls-like, acasăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă, băăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!
Bine că sunt doar 3 capitole
Aflat în Early Access, 2nd Eve propune o combinație de side-scrolling 2.5D și influențe souls-like, într-un decor sci-fi sumbru, în care izolarea și degradarea sunt teme centrale. Premisa pornește de la un moment catastrofal, realitatea însăși cedează în clipa în care nava ARGOS face saltul în hiperspațiu. Din acel punct, totul se fracturează, iar în centrul poveștii se află Sister Superior Zola, un personaj prins într-un spațiu care nu mai respectă reguli clare. Adică e o lume cu măicuțe sexy, care dau cu sulița în dușmani, un fel de Andrii Popa porn sci-fi. Coridoarele navei devin un labirint ostil, unde fostul echipaj s-a transformat în ceva de nerecunoscut, mașinile au scăpat de sub control, iar anomaliile par să sfâșie structura realității. În același timp, ultimele rămășițe ale umanității dorm în cryosleep, complet vulnerabile, iar responsabilitatea supraviețuirii lor cade pe umerii tăi. Bine, asta e povestea de marketing, că, în general, e o mizerie fără seamăn. Cu mișcări de Godzilla, filmat în anii ’50, e groaznic, e o rușine masivă. Nu este doar o poveste despre supraviețuire, ci și despre degradare a spațiului, a identității și a logicii în sine. E degradarea gaming-ului, m-ai înțeles?
Când gameplay-ul te respinge
Atmosfera este, fără îndoială, punctul central al experienței. Se simte o grijă evidentă pentru detaliu, pentru ritm, pentru felul în care spațiile sunt construite astfel încât să transmită tensiune. Coridoarele înguste, lumini puține, sunetele ambientale discrete, dar care sună la fel peste tot, astea contribuie la o senzație constantă de disconfort controlat, dar pe mine m-a deranjat gameplay-ul, așa că abia aștept să-i dau uninstall.
Povestea este livrată fragmentat, lăsând loc de interpretare, iar asta funcționează în favoarea jocului. Nu ești ghidat pas cu pas, ci mai degrabă împins să înțelegi singur ce s-a întâmplat și de ce totul a degenerat în acest mod. Și fiind în Early Access, să știți că aveți acces la doar 3 niveluri și basta.
succesul vine din învățare, adaptare și răbdare
La nivel mecanic, jocul este bunuț. Combatul are greutate, impact, și, cel mai important, coerență. Fiecare acțiune pare calculată, fiecare greșeală are consecințe clare. Nu există loc pentru improvizație haotică, succesul vine din învățare, adaptare și răbdare. Adică să o iei pe coajă de 10 ori, că a 11-a oară i-ai dat decisiva. Da, dar nu mai facem din astea din copilărie!
Pe măsură ce începi să înțelegi ritmul jocului, apare și satisfacția, cică. Combo-urile devin mai fluide, reacțiile mai rapide, iar întâlnirile cu inamicii capătă un sens tactic. Varietatea adversarilor, deși nu spectaculoasă, este suficientă pentru a evita monotonia pe termen scurt. Eu deja m-am plictisit și uite, i-am dat uninstall.
Pentru jucătorii care au trecut deja prin suficiente experiențe similare, senzația de “am mai făcut asta” apare destul de repede. 2nd EVE nu reinventează roata, o folosește ineficient, dar fără să o ducă într-o direcție nouă. Ar vrea ea direcție nouă, mai bine mă duc să bag Ninja Gaiden pe abonamentul de Switch Online. Vreți să vă fac o recenzie la ăla, cât termin aici?
Între provocare și frustrare
Aici intervine probabil cel mai important factor de diferențiere între jucători. Pentru unii, structura souls-like este exact ceea ce caută: dificultate ridicată, progres lent, satisfacție câștigată cu efort. Pentru alții, însă, adică pentru oamenii ca mine, această formulă începe să devină previzibilă și, pe alocuri, obositoare. 2nd EVE nu face concesii majore. Nu încearcă să “îndulcească” experiența și nici să atragă un public mai larg. Este un joc care își cunoaște publicul țintă și rămâne fidel acelei direcții, ceea ce este admirabil, dar și limitativ. Mă bucur că e ieftin jocul, undeva la 13 euro, dar să știți că Morbid Metal e la același preț și e mult mai bine făcut, chiar dacă și acolo mai e de lucrat, dar compar cu titluri în Early Access și care au apărut în perioada asta.
Într-un context în care tot mai multe titluri adoptă aceeași filozofie de design, apare inevitabil întrebarea: mai este suficient să execuți bine o formulă deja consacrată?
Sunet, vizual și coerență artistică
Din punct de vedere tehnic și artistic, jocul reușește să mențină o identitate cât de cât coerentă. Vizual, nu impresionează prin spectaculozitate, dar compensează prin consistență și atenție la detalii. Coloana sonoră, în schimb, nu știu ce să zic, cu o muzica care susține atmosfera, o amplifică subtil ca în același bar unde mergi și nu s-a mai schimbat playlist-ul. Este genul de fundal care nu îți distrage atenția, dar pe care îl simți constant, pe ideea că am mai auzit piesa asta, dar nu știu cine o cântă. Împreună cu designul nivelurilor, aceste elemente creează o experiență care, chiar și în forma actuală, este ușor de recunoscut și, pe alocuri, memorabilă.
Realitatea Early Access
Nu trebuie ignorat faptul că 2nd EVE este încă în dezvoltare. Acest lucru se simte, atât în cantitatea de conținut, cât și în anumite aspecte de echilibru sau finețe. Pentru jucătorii obișnuiți cu Early Access, acest lucru nu va fi neapărat un impediment. Pentru cei care caută o experiență completă și bine finisată, însă, momentul actual poate să nu fie ideal. Există potențial clar, dar și spațiu evident pentru îmbunătățire.
În esență, 2nd EVE este, un joc de nota 5 spre 6, acum. Are o direcție de DN1 aglomerat, cu souls-like-uri, o atmosferă reușită și un sistem de combat identic cu ceea ce vedem azi. Nu este lipsit de calități, dimpotrivă, are suficiente elemente care să-l facă remarcat cât să treacă clasa.
Și totuși, nu reușește să scape de umbra unui gen care începe să fie suprasaturat. Pentru fanii souls-like, este o recomandare ușor de făcut, chiar și în stadiul actual. Pentru ceilalți, experiența va depinde în mare măsură de toleranța la frustrare și de cât de mult mai există apetit pentru acest tip de gameplay. Poate că 2nd EVE nu este jocul care redefinește genul, așa că până atunci, rămâne o promisiune, una care merită urmărită, dar nu neapărat trăită în grabă. La revedereeee, vă spunem la revedereeeeeeeeee.
2nd EVE este disponibil din 14 aprilie pe PC (Steam) în Early Access.
- Gen: Action, Indie, RPG, Early Access
- Lansare: 14.04.2026
- Studio: Gamer Cloud
- Distribuitor: Gamer Cloud
- Platforme: PC (Steam)
- Clasificare: 14+
- Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X.
- Sinopsis: “Realitatea s-a spart în momentul în care ARGOS a sărit în hiperspațiu. Superioara Zola trebuie să navigheze prin coridoare în care propriul său echipaj s-a transformat în monștri, mașinării răzvrătite vânează ființele vii, iar anomalii mortale sfâșie nava. Ultimii supraviețuitori ai omenirii zac înghețați în criogenă, depinzând de tine.”
