Dead as Disco depinde enorm de starea în care intri când îl pornești. Dacă îl joci pe fugă, fără chef, sau cu muzica jocului lăsată undeva pe fundal, începi foarte repede să vezi toate problemele de Early Access. De fapt, eu am dat de o coreală ieftină, apoi de un hip-hop cu un boss din ăsta grăsuț, parcă n-am rezonat. Asta până când am ajuns la Maniac, superba piesă de la Michael Sembello, cu care am crescut. E excepțională și azi. Când te întorci în joc, observi lipsa de conținut, vezi cât de schematică este structura și realizezi că multe dintre ideile lui încă par neterminate. Dar dacă intri în mood-ul potrivit, bagi ceva agresiv în căști și începi să spargi demoni pe beat, jocul își schimbă complet energia. Dintr-odată începi să înțelegi exact ce încearcă să fie. Dar eu am rămas pe Maniac.
Combat-ul chiar funcționează.
Impactul loviturilor se simte excelent, mișcarea este fluidă, iar ritmul luptelor începe să intre într-o zonă aproape hipnotică atunci când muzica și gameplay-ul se aliniază perfect. Se vede clar că dezvoltatorii au muncit enorm la partea asta, iar diferența dintre demo și versiunea actuală este uriașă. Noile abilități schimbă serios modul în care abordezi confruntările și îți oferă mult mai mult spațiu de expresie decât înainte, nu mai pare doar un gimmick bazat pe ritm și efecte stroboscopice, începe să aibă identitate proprie.
Problema este că aproape tot ce există în jurul combat-ului încă pare în construcție. Momentan, Dead as Disco dă senzația unui demo extins mai mult decât a unui joc complet, chiar și pentru un Early Access. Ai un tutorial rapid, după care ești aruncat direct într-un meniu de selecție a boss-ilor și jocul pare că se așteaptă să alegi pur și simplu pe cine vrei să bați primul. Nu există foarte clar senzația unei progresii naturale sau a unui traseu gândit special pentru player, totul încă pare foarte schematic.
L-aș compara cu Sifu
Aici, comparația cu Sifu vine aproape inevitabil, nu pentru că Dead as Disco ar trebui să copieze formula respectivă, ci pentru că Sifu înțelege perfect cât de important este build-up-ul până la un boss. În Sifu nu intri direct într-o arenă și gata, acolo ai un nivel întreg prin care treci, lupți cu inamici normali, găsești scurtături, vezi mediul în care trăiește boss-ul și începi să-i înțelegi personalitatea înainte să ajungi efectiv la confruntare. Jocul construiește atmosferă și context, pe când în Dead as Disco, mare parte din „nivel” este de fapt o succesiune de arene mici care se schimbă în timpul luptei. Faci suficient damage, decorul se schimbă, poate apare un inamic nou sau boss-ul începe o fază diferită. Funcționează ca spectacol vizual, dar nu oferă senzația unui parcurs real, adică nu simți că înaintezi printr-o lume, ci mai degrabă că treci dintr-o scenă în alta. Și e păcat, pentru că universul jocului are potențial real.
Să vorbim un pic de poveste
Premisa este foarte bună, Charlie Disco, un fel de MF John, moare, face un pact ca să revină pentru o singură noapte și începe să-și caute foștii colegi de trupă pentru a afla cine l-a trădat și de ce. Este genul de setup care poate susține o poveste foarte bună despre faimă, ego, industrie muzicală și compromisuri. Doar că momentan totul rămâne foarte la suprafață.
Boss-ii au concepte interesante, dar rareori trec dincolo de ideea lor de bază. Ai rockerul punk rebel care vrea să schimbe lumea, AI-ul devenit popstar care dezvoltă un complex de zeu după ce ajunge conectat la prea mulți oameni, artistul care jurase că nu va folosi implanturi agresive și ajunge exact ceea ce ura sau rapperul de stradă care se transformă într-un executiv de label. Sunt idei bune, dar jocul nu sapă suficient în ele. Problema este că aproape toate poveștile lor urmează aceeași structură. Charlie moare, iar ei își abandonează valorile ca să supraviețuiască sau să aibă succes în continuare. Conceptual funcționează, dar personajele încă nu au suficiente defecte, contradicții sau momente personale care să le facă memorabile. Nu prea există amintiri specifice despre Charlie, conversații care să sugereze o relație reală între ei sau momente intime care să-i umanizeze. Și mergem la o altă comparație, No Straight Roads. Jocul acela avea o premisă similară despre artiști care și-au abandonat identitatea, dar fiecare boss avea personalitate reală. Îi înțelegeai prin muzică, prin niveluri, prin dialog și prin felul în care arăta lumea lor. În Dead as Disco încă simți că vezi doar schița personajelor, nu versiunile lor finale. Asta afectează și impactul emoțional al luptelor.
Grafică de discotecă cyberpunk
Vizual, boss-ii arată excelent, design-urile sunt superbe, iar tranzițiile dintre fazele luptelor sunt probabil cele mai stilate momente din tot jocul. L-aș compara cu o discotecă cyberpunk. Problema este că în timpul confruntărilor fețele lor rămân complet rigide, nu există expresii faciale reale nici măcar în cele mai importante momente. În multe scene personajele doar stau nemișcate și vorbesc prin portrete statice. Din cauza asta, deși jocul încearcă să fie foarte emoțional și teatral, multe momente își pierd din greutate.
Inclusiv The Encore, hub-ul principal al jocului, barul în care revii după o luptă, suferă de aceeași problemă. Conceptual este un spațiu excelent, un bar din iad unde foștii colegi și personaje importante se adună după ce îi învingi. Ar trebui să fie locul în care lumea jocului respiră și se dezvoltă, dar momentan pare mai degrabă un meniu interactiv. Personajele stau aproape ca niște manechine, conversațiile sunt destul de mecanice, iar locul în sine nu are suficientă viață. Există chiar și un barman, Stix, ca-n Hades, care aparent a fost apropiat de Charlie, dar jocul nu face mare lucru cu el încă. Nu afli suficiente detalii încât să-ți pese cu adevărat, iar felul în care alegi următorul boss accentuează și mai mult senzația asta de structură incompletă. Literalmente mergi spre o ușă de ieșire care te trimite la boss și atât.
Poate fi un joc special
Dead as Disco are toate ingredientele unui joc foarte special, pentru că are stil, are muzică bună, are combat excelent, are idei tematice interesante. Dar încă nu știe complet cum să lege toate elementele astea într-o experiență coerentă. Inclusiv partea de level design are nevoie de mai multă substanță. Mi-ar fi plăcut să existe niveluri reale înaintea fiecărui boss, să mergi prin scenele lor muzicale, să vezi cum trăiesc, ce fel de lume au construit în absența lui Charlie. Să lupți cu miniboși, să descoperi informații despre ei prin mediu, exact cum făcea Sifu cu Detective Board-ul și storytelling-ul ambiental. Imaginează-ți să traversezi cluburile underground ale rockerului punk sau concertele digitale ale AI-ului popstar înainte să ajungi efectiv la confruntare. Ar adăuga multă personalitate și context, dar, momentan, jocul încă pare că îți arată doar o parte din ceea ce dezvoltatorii vor să devină produsul final.
Și totuși, în ciuda tuturor criticilor, îmi este foarte ușor să recomand jocul. Pentru că se vede clar pasiunea din spatele lui. Combat-ul singur demonstrează asta, evoluția dintre demo și build-ul actual demonstrează asta. Nu pare un proiect făcut fără direcție artistică, ba din contră, pare un joc care are foarte multe idei bune, dar care încă nu a avut timp să le transforme într-un tot complet.
Dead as Disco este genul de Early Access pe care îl cumperi mai degrabă pentru potențial decât pentru cantitatea actuală de conținut. Dacă intri în el așteptând un joc complet, probabil vei ieși dezamăgit, iar dacă însă intri în el acceptând că vezi fundația unui proiect care încă se construiește, atunci există foarte multe motive să fii entuziasmat de viitorul lui.
Pentru moment, direcția încă e neclară, dar energia este acolo. Și când muzica lovește exact cum trebuie iar combat-ul intră în ritm, te ia valul, Dead as Disco reușește pentru câteva minute să te facă să vezi jocul extraordinar care ar putea deveni.
Dead as Disco este disponibil în Early Access din 5 mai pe PC (Epic Games, Steam).
- Gen: Action, Adventure, Rhythm, Beat ’em Up, Music
- Lansare: 05.05.2026
- Studio: Brain Jar Games, Inc.
- Distribuitor: Brain Jar Games, Inc.
- Platforme: PC (Epic Games, Steam)
- Clasificare: 18+
- Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X.
- Sinopsis: “Artele marțiale se împletesc cu energia unui videoclip muzical în Dead as Disco, un Beat ’Em Up scăldat în neoane, unde fiecare lovitură, șut și combo se sincronizează cu muzica. Alătură‑te lui Charlie Disco într‑o misiune de a înfrunta maleficii Idols și de a reuni trupa.”
