De-a lungul anilor pot să spun că am jucat cam toate fighting-urile importante, am jucat și dintre cele mai secundare destul de multe și într-un final pot spune că am ajuns chiar să joc și din cele terțiare (a se vedea Mostroscopy). Invincible deși are un background destul de solid cu seria de comicsuri și cu animația care aparent are din ce în ce mai mulți fani în ciuda, aici e total părerea mea, calității care parcă a scăzut, nu a avut tocmai cel mai mare succes pe partea de gaming. A fost un joculeț poate două și acum avem acest joc de tip fighting care este un 3v3. Zic de la început că Invincible VS, dintre toate jocurile de fighting pe care le-am jucat, cu siguranță, este unul din ele. Da.
Un episod mai lung
Povestea din „Invincible VS” funcționează, mai mult sau mai puțin, ca un episod mai lung din animație. Nu neapărat unul cine știe ce, nici unul care îți schimbă percepția asupra universului, dar este suficient de bine produs încât să nu pară pus acolo de dragul de a exista. Are ritmul acela familiar al serialului, cu personaje care intră în cadru, schimbă câteva replici, se acuză, se amenință, se contrazic, apoi ajung inevitabil să se bată rău. Răi cu buni, buni cu buni, răi cu răi, înțelegeți voi. Este, până la urmă, un joc de fighting, iar scenariul trebuie să găsească mereu o scuză pentru următorul meci.
Partea bună este că, în mare, aceste scuze nu sunt chiar atât de jenante pe cât se întâmplă uneori în jocurile de gen. Sigur, sunt momente în care simți convenția, mai ales când povestea trebuie să împingă trei personaje într-un tag team și să le arunce în fața altor trei personaje, dar tonul din „Invincible” ajută mult. În acest univers, violența izbucnește repede, relațiile sunt tensionate, iar drama personală și măcelul sunt de multe ori de câteva secunde.
Fără să intru în spoilere, Story Mode-ul pornește de la o situație care pare familiară, dar care are ceva ușor greșit în ea. Jocul mizează pe senzația aceea că știi lumea, știi personajele, știi cine ar trebui să fie de partea cui, dar ceva este off. Asta îi dă un mic mister și îl face ceva mai plăcut decât un simplu șir de lupte cu dialog între ele. Nu este o poveste profundă pentru că nu are timp să fie.
Problema este tocmai durata. Story Mode-ul este foarte scurt. Îl termini repede, aproape cât ai urmări un episod mai lung din serial, doar că episodul este întrerupt constant de lupte. Pentru ultra fani s-ar putea să fie suficient, mai ales dacă vin aici pentru multiplayer și vor doar o introducere în atmosferă. Dar este un tutorial glorificat. Pentru alții, mai ales pentru cei care sperau la o campanie consistentă, cu mai multe outcome-uri, momente memorabile și universul „Invincible”, s-ar putea să pară cam subțire. Rău. Eu nu pot să spun că m-a deranjat profund, dar nici nu m-a dat pe spate, cred că mai mult m-a surprins cât de scurt a fost. Pumn, picior, specială, ultimată, tac, pac și apoi s-a terminat.
Un fel de Street Fighter mai light
Deci, pe partea asta de gameplay, este un joc mult mai direct. Ai atacuri light, medium și heavy, ai mișcări speciale care se fac destul de simplu, ai super-uri, ai assist-uri și, cel mai important, ai echipa de trei personaje pe care le poți schimba în mijlocul luptei. Din punctul acesta de vedere, da, e un fel de „Street Fighter” mai light. Spun „Street Fighter” mai light în sensul în care intrarea în joc este mai prietenoasă și se aseamănă la câteva aspecte cu un Street Fighter simplificat.
un fel de „Street Fighter” mai light
Sistemul 3v3 este partea care poate pentru unii îl face atractiv. Îți alegi trei personaje, le combini, le bagi în combo-uri, le scoți din luptă, asta dacă jocul decide să te lase deși apeși insistent pe butoane, le folosești pentru assist-uri și încerci să te distrezi cu roster-ul limitat. Nu toate personajele se simt la fel și asta poate este un plus, o bilă albă, pe care o are jocul ăsta. Omni-Man trebuie să fie brutal și intimidant, Battle Beast trebuie să lovească de parcă ar rupe ecranul, Rex Splode trebuie să fie mai haotic și mai mobil în timp ce Atom Eve trebuie să fie genul de personaj care controlează spațiul sau creează distanța. În mare, jocul reușește să le dea o identitate. Nu doar vizual, ci și mecanic. Problema este simplitatea propriu-zisă a jocului.
Luptele sunt rapide și destul de agresive. Deși 3v3 poate suna ca un format care trage de timp, în practică viața scade repede, nu am înțeles cum că aceleași lovituri câteodată fac foarte mult damage și altădată nu, personajele intră și ies constant din luptă, și se încarcă destul de repede la viață când sunt out, iar meciurile, dacă ești norocos să prinzi câteva combo-uri mișto cu scheme mai „flashy”, poate să pară chiar interesant. Când jocul merge bine oferă o senzație foarte plăcută fighting. Vezi trei personaje, vezi efecte, vezi assist-uri, vezi tag-uri, vezi cineva zburând prin nivel sau dai cu el de pământ și, cumva, ai impresia că e chiar ok.
Ca feeling general, „Invincible VS” nu este cel mai elegant fighting game pe care l-am jucat. Nu are nivelul unui „Street Fighter 6” și nici elementul X din care este făcut „Guilty Gear Strive”. Mișcarea are uneori o anumită rigiditate, un fel de greutate care amintește mai mult de „Mortal Kombat” sau „Killer Instinct” de pe TEMU. Pentru mine nu a fost ceva care să strice jocul, dar se simte. Personajele lovesc tare, impactul este acolo, dar „this isn’t it”, sau cum se zice „nu e ce trebe”.
De ce stop motion?
Din punct de vedere grafic, „Invincible VS” este ok. Doar OK. Nu este un joc care să te minuneze vizual și să spui că ai în față ceva spectaculos, dar nici nu arată chiar ieftin sau făcut în grabă. Modelele personajelor sunt bune, costumele au detalii clare, personajele sunt 1 la 1. Omni-Man, Battle Beast sau Monster Girl au mărimea, iar personajele mai agile, precum Rex Splode sau Atom Eve, au o prezență mai mobilă.
păstrează destul de bine identitatea vizuală a universului „Invincible”
Cel mai important este că jocul păstrează destul de bine identitatea vizuală a universului „Invincible”. Nu copiază perfect serialul și nici nu pare că încearcă să fie un simplu episod interactiv, dar are acea combinație de culoare comic book și violență exagerată care funcționează bine comparativ cu celelalte materiale. Când începe bătaia și vezi sânge, impact, lovituri și personaje aruncate de colo încolo totul se simte „Invincible”. Violent, direct și puțin grotesc, dar într-un mod cartoonish.
Nivelele sunt mai inegale. Unele arată bine și au suficientă personalitate încât să simți că aparțin lumii jocului, mai ales cele care includ distrugeri sau spații mai ușor de recunoscut. Altele sunt cam seci. Nu neapărat urâte, dar lipsite de acel ceva care să le facă memorabile. Pentru un fighting game, asta contează mai mult decât pare, fiindcă petreci mult timp în aceleași locuri, iar un nivel bun poate eleva un joc de la ne batem într-o sală tristă sau e „Dead Pool” din Mortal Kombat. Aici, unele fac treaba decent, altele par de umplutură.
Alegerea mai ciudată vine la cinematicuri. Cutscene-urile folosesc un fel de animație 3D cu senzație de stop motion, un stil sacadat intenționat, care probabil vrea să dea impresia de comic book animat sau de animație stilizată. Înțeleg ideea și nu prea. De ce ar alege cineva așa ceva pentru „Invincible”, când deja avem o animație care e ok așa cum e normală? Alegerea asta dubioasă nu prea m-a convins. Nu este urât, dar din nou, este dubioasă.
Mi-a amintit puțin de „South of Midnight”, doar că acolo stilul stop motion era mult mai intenționat, mult mai prezent, mult mai legat de toată identitatea jocului. Aici pare mai „toned down” tocmai de aceea devine mai ciudat. Nu e suficient de dus în extremă încât să spui că asta este direcția artistică principală, dar nici suficient de natural încât să uiți de el. Rămâne undeva la mijloc și te întrebi de ce de fiecare dată când îl simți.
Beat-uri de pe internet
Pe partea de sunet, „Invincible VS” stă ok. Nu aș spune că este un joc în care coloana sonoră devine personaj principal, dar muzica are energie, cred că ține ritmul meciurilor pentru că nu îmi aduc aminte de nicio piesă dar știu că există. Avem un fighting cu muzică electronică și suficient de alertă încât să nu lase luptele să pară goale.
Voice acting-ul este, probabil, partea mai importantă aici. „Invincible VS” câștigă mult pentru că vocile personajelor păstrează senzația de continuitate cu serialul. Când auzi personajele vorbind, jocul pare imediat mai legit, mai apropiat de materialul sursă. Nu ai senzația aceea ieftină de joc cu licență în care personajele arată vag cunoscut, dar sună ca niște imitații. Aici replicile fură show-ul împreună cu actorii care aduc suficientă personalitate încât să treci mai ușor peste faptul că povestea este scurtă. Replicile dintre personaje sunt distractive. Unele sunt simple, unele sunt strict funcționale, dar măcar confirmă că personajele se cunosc și au chimie sau rivalry sau whatever. Cea mai memorabilă replică care mi-a rămas în cap e când joci cu Rex vs Omni Man și zice la un moment dat „Fuck you Mark’s dad”. Într-un fighting game, aceste mici interacțiuni sunt un plus. Nu transformă jocul într-o experiență narativă profundă, dar e acolo ceva. Îți amintește că nu alegi doar trei avataruri cu statistici diferite, ci personaje dintr-un univers prestabilit.
Bătubil, nici pe departe invincibil
„Invincible VS” nu este un fighting game rău, dar nici nu este jocul care să ridice licența „Invincible” la potențialul ei adevarat. Are personaje bine realizate, voice acting bun, lupte și câteva momente în care sistemul 3v3 chiar funcționează. În același timp, povestea este prea scurtă, gameplay-ul poate părea prea simplu sau rigid, iar cinematicurile cu acel stop motion ciudat rămân o alegere.
un joc decent, poate chiar distractiv în doze mici
Pentru fanii „Invincible”, este un joc decent, poate chiar distractiv în doze mici. Pentru fanii serioși de fighting games, însă, nu cred că are suficientă greutate încât să stea lângă titlurile mari ale genului. Este ok. Are idei bune, are energie, are câteva replici memorabile, dar la final rămâne cu senzația aceea clară ca nu reinventeaza roata pentru ca oricum nici nu face parte din ea, este un element similar din mecanică dar în altă parte complet diferită de marii jucători.
Invincible VS este disponibil din 30 aprilie pe PC (Steam), Xbox Series S|X, PlayStation 5.
- Gen: Action, Adventure
- Lansare: 30.04.2026
- Studio: Quarter Up
- Distribuitor: Skybound Entertainment, Skybound Games
- Platforme: PC (Steam), Xbox Series S|X, PlayStation 5.
- Clasificare: 18+
- Sistem de testare: PS5 Pro
- Sinopsis: “Invincible VS este un joc de lupte brutal, 3 contra 3, cu schimb de personaje, plasat în universul Invincible, în care poți lupta pe viață și pe moarte alături de o echipă formată din personaje îndrăgite, în locații iconice.”
