Studioul 5th Column a anunțat Kaidan, un joc de tip extraction-lite inspirat de dark fantasy japonez și cosmic horror. Titlul va fi disponibil pe PC (Steam), iar data lansării nu a fost dezvăluită.
Despre joc
Nemilos și necruțător, Kaidan te aruncă într-o viziune întunecată a Japoniei mitice, coruptă de oroarea cosmică. Fie singur, fie alături de prieteni, trebuie să îți planifici atent pașii și să reziști unei coborâri implacabile în nebunie, unde fiecare clipă este o luptă pentru supraviețuire.
Ești un Seeker, readus din pragul morții după ce ai făcut un pact cu The Envoy pentru o a doua șansă. Reîntors în ținutul odinioară pașnic Ikaiguchi, ești trimis să smulgi glasurile din gâtlejul Chordbearer-ilor, într-o lume sfâșiată de corupție și întuneric.
Exploră temple profanate, sate blestemate și regiuni în care vălul dintre lumi devine subțire.
Caracteristici cheie
- Explorează Ikaiguchi, un tărâm inspirat de mitologia japoneză, pervertit de horror cosmic.
- Luptă împotriva Yokai înfricoșători și a boss-ilor puternici, în confruntări brutale, cu miză ridicată.
- Gestionează un roster de personaje unice, fiecare cu puncte tari și vulnerabilități.
- Planifică-ți misiunile atent, echilibrând proviziile și uneltele necesare cu relicvele prețioase de recuperat.
- Îmbunătățește și personalizează-ți arsenalul de arme și abilități.
- Supraviețuiește… altfel vei pierde totul.
Articol de Phillip Silviu Dănăilă









































