Jocul ăsta m-a lovit din prima cu ceva ce jocurile mari și vizual spectaculoase uită tot mai des, încrederea că poți gândi singur. Fără hartă, fără obiective marcate, fără prietenul, fie el un companion, un cap zburător sau o armă, vorbăreț care îți șoptește soluția din zece în zece secunde. Ești aruncat într-o țară ruptă de război și trebuie să-ți faci drum cu ochii, cu urechile și, de multe ori, cu telefonul pe Notes lângă tine. E obositor la început, dar și surprinzător într-un fel solicitant pentru că te scoate de pe pilotul automat cu care ești obișnuit și te obligă să fii prezent. Ba chiar mai mult, te obligă să fii atent. Nu e genul de joc care îți vinde reclame. „Hell is Us” miroase a război, are noroi pe cizme și îți pune în față NPC-uri care cară traume mai grele decât orice monstru. Atmosfera e densă, sunetul îți apasă pe ceafă, iar lumea te înghite încet, aproape că te pierzi în ea. Este începutul unui drum care nu îți oferă siguranță, ci te provoacă la fiecare pas să descoperi singur ce se ascunde în spatele misterului unei lumi cum nu am mai văzut de ani buni.
Atrocitățile Războiului
„Hell is Us” te aruncă în mijlocul unei țări fictive, Hadea, devastată de un război civil care a lăsat urme adânci în fiecare colț al societății. Două facțiuni religioase se luptă între ele de generații, iar conflictul s-a transformat într-o spirală de violență, propagandă și ură. În tot acest haos apar și creaturi supranaturale, așa numitele Hollow Walkers, manifestări bizare ale traumei și emoțiilor negative, care complică și mai mult lupta oamenilor pentru supraviețuire. Protagonistul este Rémi, un fost militar care s-a întors în Hadea după ce fusese scos din țară când era copil. El nu este un erou clasic, nici un „ales” menit să salveze lumea, ci mai degrabă un om care caută răspunsuri despre trecutul lui și despre familia sa. Povestea se spune în mare parte prin explorare și conversații, fără explicații lungi sau scene care să-ți dea mură-n gură tot contextul, clasicele „Exposition Dumps”. Ești pus în situația de a reconstrui singur firul narativ din fragmente de dialog, documente găsite și peisaje pline de atrocitățile lăsate în urma războiului.
Ca experiență narativă, „Hell is Us” nu este un joc liniar și ușor de urmărit. În loc să-ți ofere un scenariu clar, te provoacă să te implici, să fii atent și să tragi singur concluzii. Pentru unii asta poate fi frustrant, pentru alții fascinant. Din punctul meu de vedere, exact aici este punctul forte al jocului, în faptul că tratează jucătorul ca pe un adult, capabil să observe și să gândească, și nu ca pe un consumator care așteaptă următorul cutscene sau moment „OP” să distrugă totul. Jocul nu doar că îți spune o poveste despre un război civil și traumele rămase, dar o face prin felul în care lumea există. Ca atmosferă, jocul îmi amintește un pic de „Silent Hill” prin felul în care îmbină realul cu supranaturalul, dar are și un pic de „Death Stranding”, unde singurătatea și spațiile goale spun la fel de mult ca personajele. Există și un aer de RPG în designul dungeon-urilor, doar că filtrat printr-o lume care nu vrea să fie magică, ci traumatizată. De la muzica industrială și până la modul în care sunetele mediului devin indicii de orientare, „Hell is Us” îți dă senzația că fiecare pas făcut este într-o zonă care nu vrea să fie descoperită.
Este un joc care nu-ți oferă nimic spectaculos imediat, ci mai degrabă un fel de neliniște constantă, un fundal de tensiune unde nu știi niciodată dacă ceea ce explorezi este o poveste personală despre familie sau ceva la o scară mai mare, despre cum războiul consumă tot. Îți dă impresia că trăiești într-o metaforă, iar asta îl face să se simtă unic.
Nu e un Soulslike dar…
Cum am zis la început jocul are curajul să scoată din inventarul jucătorului toate instrumentele de orientare cu care industria ne-a obișnuit. Nu există hartă, nu există markere de quest, nu există un jurnal care să-ți repete de zece ori ce trebuie să faci. Ai un compas, câteva direcții primite în dialoguri și un mediu care ascunde soluțiile în detalii vizuale sau sonore. Asta înseamnă că, de multe ori, vei avea ochii și urechile urmărind indicii, iar uneori chiar poate chiar un carnețel dacă ești „old school” sau telefonul pe Notes, lângă tine, pentru a nota parole, simboluri sau frânturi de informații.
Explorarea este miezul jocului și funcționează pe principiul „te descurci singur”. Zonele sunt mari hub-uri interconectate, pline de ruine, sate părăsite, baze științifice și monumente religioase. Fiecare spațiu ascunde puzzle-uri sau fragmente de poveste, iar recompensele vin sub formă de echipamente, relicve și informații. Dungeon-urile sunt structurate clar și uneori amintesc de cele din „Zelda”, cu chei ascunse, mecanisme de activat și secrete care cer atenție la detalii. Combatul e mai puțin spectaculos decât restul experienței, dar își face treaba. Sistemul e construit în jurul unei bare de anduranță (stamina), atacuri ușoare și grele, parări și dodge-uri. Există o mecanică interesantă, Healing Pulse, prin care poți recâștiga viață dacă apeși la timp un buton după ce lovești inamicul. Armele care variază de la săbii, topoare, halebarde sau mari săbii, se simt diferit și pot fi îmbunătățite cu puteri bazate pe emoții (durere, teroare, extaz, furie). În teorie, asta adaugă profunzime, dar în practică lipsa de varietate a inamicilor face ca luptele să devină destul de repetitive.
Un alt element important este drona, un companion mecanic care poate să distragă, să blocheze sau să atace inamicii, dar și să ajute la puzzle-uri. Ea devine parte din arsenal și adaugă o dimensiune tactică ce diferențiază confruntările de tipul Souls-like standard. Per total, gameplay-ul din „Hell is Us” este un amestec între un survival adventure old school și un action-RPG modern, dar balansul nu e mereu perfect. Explorarea și puzzle-urile sunt partea forte, în timp ce luptele tind să tragă experiența în jos.
Un joc cu ambiții
Fără dar și poate jocul arată exact așa cum ar trebui să arate un joc care vrea să te bage într-o lume murdară și sfâșiată de război. Nu e un spectacol de lumini colorate și efecte grafice, ci un amestec de peisaje întunecate, sate arse, mlaștini pline de ceață și ruine care par că se prăbușesc sub greutatea istoriei. Jocul folosește Unreal Engine 5, iar asta se vede în modul în care lumina cade peste ziduri crăpate, cum ploaia îți lipește mantaua de spate sau cum fiecare bucată de teren pare „grea” și încărcată. Pe partea creativă, direcția vizuală a jocului e semnată de Jonathan Jacques-Belletête, cunoscut de la „Deus Ex: Human Revolution” și se simte clar amprenta lui, un amestec de realism brut cu accente suprarealiste. Hollow Walkers, creaturile care bântuie lumea, sunt neliniștitoare, parcă scoase dintr-un coșmar, cu fețe goale și mișcări sacadate, unele dintre ele aproape dansând înainte să atace. Din punct de vedere vizual clar sunt mult mai aproape de „Silent Hill” decât de orice „Dark Souls”.
Performanța pe PS5 Pro este stabilă. Există două moduri grafice, Quality și Performance. În modul Quality, jocul arată impecabil, cu detalii fine și iluminare care îți bagă în suflet senzația de apăsare. În modul Performance, sacrifici puțin din sharpness pentru 60fps aproape constant, lucru care contează mai ales în luptele cu mai mulți inamici. Am întâlnit câteva momente cu stutter în scenele aglomerate, dar nimic care să strice ritmul general.
Merită menționat și sunetul 3D, folosit inteligent. Pentru că nu există waypoints sau busole care să-ți spună unde să mergi, jocul folosește sunetele din mediu ca indicii, vântul, clopotele, zgomotele ciudate ale creaturilor. În căști, experiența este senzațională (îmi imaginez cu cât sunt mai bune căștile cu atât e mai spectaculoasă experiența sonoră), iar ploaia sau exploziile se simt direct în controller prin feedback-ul haptic. Dacă partea vizuală îți apasă pe retină cu imagini de coșmar, sunetul e cel care îți intră pe sub piele. Jocul nu are nevoie să bage „jump scares” sau „pursuers”, ci doar să folosească un design audio subtil și inteligent. Pașii pe pietriș, vântul care şuieră printre ruine, ploaia care îți mișcă controllerul prin vibrații, toate construiesc o lume vie și apăsătoare. Vocile personajelor, mai ales ale supraviețuitorilor pe care îi întâlnești, au o greutate autentică, ca și cum fiecare cuvânt ar fi scos din ceva trăit. Coloana sonoră nu e una clasică, cu teme ușor de recunoscut, ci mai degrabă un fundal de sunete industriale, coruri distorsionate și pulsații electronice care te țin tensionat chiar și în momentele de liniște. E genul de joc unde îți dai seama că ai stat nemișcat câteva minute doar ascultând. „Hell is Us” nu încearcă să concureze direct cu blockbusterele din industria gaming, ci livrează o lume vizual și sonor concepută să te încarce emoțional. E mai mult un film de război cu elemente horror decât un RPG standard.
Iadul suntem noi
Este clar ca nu e genul de joc care să placă tuturor. Îți cere răbdare, atenție și disponibilitatea de a accepta frustrarea ca parte din experiență. Nu te recompensează ca alte jocuri și nici nu are momente „badass”, dar te răsplătește cu o atmosferă rar întâlnită, cu un sentiment autentic de explorare și cu un mesaj dureros despre război și traumele lăsate în urmă. Jocul nu strălucește prin lupte, care devin monotone sau repetitive după câteva ore, și nici prin varietatea inamicilor. Însă atunci când vine vorba de construcția lumii, de puzzle-urile care îți activează simțul acela de detectiv și de felul în care sunetul și imaginile lucrează împreună pentru a te face să simți greutatea fiecărui povestirii, „Hell is Us” e greu de ignorat.
Este un joc care va stârni opinii opuse, multe Pro da, dar tocmai această divizare îi confirmă valoarea. Îți arată că încă se pot face jocuri care să nu te trateze ca pe un consumator neatent, ci ca pe un participant care trebuie să gândească și să-și asume deciziile. Nu e un RPG clasic, nu e un Soulslike autentic și nici un horror pur get-beget, ci un amestec de mai multe transmis prin atmosferă și detalii nu prin spectacol. Pentru mine, „Hell is Us” rămâne unul dintre cele mai curajoase jocuri ale anului 2025, chiar dacă imperfecțiunile îi limitează potențialul.
Hell is Us este disponibil din 4 septembrie pe PC (Steam, Epic Games), PlayStation 5, Xbox Series X|S.
- Gen: Horror, Adventure, Fantasy
- Lansare: 4.09.2025
- Studio: Rogue Factor
- Distribuitor: Nacon, CD MEDIA SE (România)
- Platforme: PC (Steam, Epic Games), PlayStation 5, Xbox Series X|S
- Clasificare: 18+
- Sistem de testare: PS5 PRO
- Sinopsis: „Dacă războiul este cel mai aproape lucru de iad pe pământ, este pentru că Pământul adăpostește cei mai înfricoșători demoni: omenirea. Într-o țară izolată, devastată de conflicte interne, descoperă secretele trecutului tău și confruntă-te cu repercusiunile unei calamități misterioase.”
