Mă mut la mama, o comedie despre o familie aproape imperfectă, ajunge din 22 mai în cinematografele din toată țara, cu o poveste plină de umor, emoție și situații în care aproape orice spectator se va regăsi.
Doi frați, o mamă văduvă care abia începe o nouă poveste de iubire și o casă prea mică pentru toate problemele lor. Un context perfect pentru o comedie în care nimic nu merge conform planului.
Adriana, o femeie de 65 de ani, decide să-și trăiască viața din plin, redescoperindu-și feminitatea și dorința de a iubi. Planurile îi sunt însă date peste cap atunci când cei doi fii ai săi revin acasă, fiecare cu propriile crize: Gabriel, un corporatist sigur pe sine, prins într-o căsnicie tensionată și tentații periculoase, și Andrei, un bărbat aflat în pragul eșecului personal și profesional.
Filmul aduce în fața publicului o poveste caldă și autentică despre familie și despre curajul de a o lua de la capăt, indiferent de vârstă.
Filmul îi reunește pe unii dintre cei mai iubiți actori ai scenei și ecranului: Adriana Trandafir, Gabriel Fătu, Andreas Petrescu, Carmen Tănase, Maia Morgenstern, Adrian Păduraru, Paula Chirilă, Doina Teodoru, Ana Odagiu, Ioana Ancea, Bianca Purcărea, Ionuț Ciocia, Tudorel Filimon, Răzvan Oprea și Serghei Mizil.
Actrița Maia Morgenstern spune că filmul are toate ingredientele unei comedii care va cuceri publicul din cinematografe: „Umor sănătos. Replică acidă. Situații comice, dialog încântător. Energie fantastică!”
Paula Chirilă consideră că filmul vine exact într-un moment în care publicul are nevoie de astfel de povești: „Avem nevoie să mergem la cinema și să râdem din tot sufletul. Dar nu un râs gol, ci un râs care vine dintr-un loc familiar, dintr-o situație pe care ai trăit-o sau ai văzut-o în familia ta”, spune actrița.
Ana Odagiu vorbește despre autenticitatea poveștii ca despre unul dintre cele mai importante atuuri ale filmului: „Mă mut la mama este o poveste ruptă din viețile noastre. Are organicitate. Are adevăr”, spune actrița.
Pentru Gabriel Fătu, producător și actor, unul dintre punctele forte ale producției este felul în care transformă o situație aparent banală într-o poveste universală: „Această poveste este specială pentru că reușește să transforme o situație banală de familie într-o oglindă în care aproape orice spectator se poate regăsi”, explică actorul.
Scenariul filmului este inspirat din piesele de teatru de mare succes „Mă mut la mama”, „Mă mut la tata” și „Mă mut sau nu mă mut”, scrise de Andreas Petrescu, care au cucerit deja publicul din întreaga țară.
„Toate poveștile sunt speciale, mai ales atunci când sunt personale. În povestea noastră sigur se regăsesc majoritatea oamenilor. E un film de familie. Îmi amintesc ce mi-au spus spectatorii după ce vedeau spectacolul: îmi vine acum să o sun pe mama, să îmi sun frații,” declară actorul și scenaristul Andreas Petrescu.
Mă mut la mama este regizat de George Buzoianu și Gelu Colceag, după un scenariu semnat de Andreas Petrescu. Din echipa de creație fac parte Alexandru Brendea (director de imagine), Cristian Marin (scenograf), Geanina Pünkösti (designer costume), Sheherezada Kouchaki (make-up artist), Sorina Giurescu (hair stylist), Farhad Hagverdiyev (editor imagine), Sorin Neagu (editor sunet), Pepe Latin Music (muzică originală) și Laurențiu Porumbel (making of).
Producătorii filmului sunt Gabriel Fătu și Mihai Munteanu, iar producători executivi sunt Alexandra Buzoianu și Cristina Poenaru Simion.
Filmul este produs de Fundația Culturală „Teatrul Principal”, cu sprijinul Marivila și Pro Design Tulcea.
Mă mut la mama este o comedie pentru toată lumea, un film în care fiecare spectator va regăsi o bucățică din propria familie. Un film despre iubire la orice vârstă. Și despre faptul că, oricât de complicată ar deveni viața, acasă este întotdeauna loc pentru încă un dezastru.
Filmul Mă mut la mama va avea premiera în cinematografele din întreaga țară în data de 22 mai, distribuit de Follow Art Distribution (Primavera, Napoli – New York, Die my love, My late summer, Profesorul care a promis marea, Imaculat, Spre nord, În numele pământului).





































