Dacă filmele „de stare” ar dispărea, cinematografia ar fi un loc puțin mai trist. Miroirs No. 3 este genul de film care, pentru o oră și jumătate te face să nu pui mâna pe telefon pentru că asta ar însemna să rupi vraja atmosferii în care ai intrat.
În teorie, Miroirs No. 3 este o dramă veritabilă, dar pentru public se poate simți ca viața. Narațiunea se deschide cu Laura (Paula Beer) care se plimbă. Din mimică și felul în care merge ne putem da seama că nu se simte bine. Întoarsă acasă, dă nas cu nas cu Jakob (Philip Froissant) care o ceartă că a dispărut. Prietenii lor îi așteaptă jos, în mașină. Cei patru pleacă împreună, într-o decapotabilă roșie pe drumurile de țară ale Germaniei. Drumul se simte ca unul inițiatic, spectatorul e deja prins în poveste și nu se mai poate întoarce.
Punctul culminant, pentru mine, este privirea, contactul vizual pe care Laura îl are cu doamna care vopsea gardul. Scena are un aer aproape metafizic. Femeia poartă o cămașă închisă la culoare deasupra hainelor, iar în mână are o pensulă cu vopsea albă pe ea. Oximoronul alb-negru de pe femeie va fi definitoriu pentru forul ei interior, ulterior, când spectatorul este deja imersat în universul creat.
În fine, așa cum știm, are loc un accident în urma căruia Jakob moare, iar Laura este ajutată de femeia care vopsea gardul. Alege să rămână la ea chiar dacă nu o cunoaște. De aici, narațiunea începe să devină și mai interesantă.
Miroirs No. 3 este regizat și scris de Christian Petzold care apelează la o regie a atmosferei, lâsând acțiunea în plan secund. Nu se concentrează pe artificii regizorale, ci pe firul roșu al narațiunii, reușind să lase textul să fie cel care primează.
Christian Petzold reușește să construiască un film pentru foarte multe gusturi. Acțiunea nu este tipică, nu e dinamică. Ba din contră, e statică și încărcată. Filmul se simte asemenea stratului atmosferic de dinainte de ploaie. Spectatorul poate simți încărcătura, presiunea. Cred că cel mai interesant lucru pe care îl face regizorul aici este relația Laura – Betty ( Barbara Auer). Nu e ceva tipic ca protagoniștii să fie de fapt două protagoniste.
Relația dintre personajele făcute de Paula Beer și Barbara Auer este una pe care o întâlnești doar în cărțile de spiritualitate. Una dintre teoriile reîncarnării (walk in) zice că în momentul în care suferi un accident și ești la un pas de moarte, un spirit aflat în preajmă se poate întrupa în corpul tău. Acest lucru poate fi răspunsul pentru relația profundă care se formează între cele două.
La pol opus este dinamica relației dintre Richard (Matthias Brandt) și fiul său Max (Enno Trebs). Cele două tipologii sunt puse în oglindă. Partea feminină dă dovadă de grijă și blândețe, pe când cea masculină este dură și abrazivă.
Distribuția este aleasă foarte bine, fiind cât se poate de armonică. Nicio secundă nu se simte că ar fi vreun personaj intrus. Jocul este atât de bun, încât spectorul simte că se imersează în viața creată de Christian Petzold.
Miroirs No. 3 este un film pentru orice își dorește ca pentru o oră și jumătate să uite de existența telefonului și să trăiască o fărâmă din drama altor oameni. A fost la Festivalul de la Cannes în 2025, iar în România este distribuit de Independența Film.
Recenzie de Sinziana Mocanu
Miroirs No. 3/”Oglinzi #3″ rulează în cinematografe din 25 mai și este distribuit în România de Independența Film.
- Gen: Dramă, Mister
- Regie: Christian Petzold
- Scenariu: Christian Petzold
- Durată: 1h 26m
- Clasificare: AP-12 – Acordul Părinţilor 12
- Distribuitor: Independența Film
- Studio: Schramm Film Koerner & Weber, ZDF, ARTE
- Lansare: 18 septembrie 2025 (Germania), 25 mai 2026 (România)
- Distribuție: Paula Beer – Laura
- Philip Froissant – Jakob
- Barbara Auer – Betty
- Matthias Brandt – Richard
- Enno Trebs – Max
Sinopsis: Într-o excursie de weekend la țară, Laura supraviețuiește miraculos unui accident de mașină. Nevătămată, dar marcată de șoc, ea este primită de o localnică, martoră a accidentului, care o îngrijește cu o afecțiune neașteptată. Curând, și soțul acesteia, împreună cu fiul lor adult, încep să accepte prezența Laurei. Între cei patru se înfiripă o rutină ce seamănă cu viața de familie. Dar trecutul, ascuns sub această aparență de armonie, nu poate fi ignorat prea mult timp.
