Vara mult așteptată de toată lumea e aproape aici, iar noi ți-am pregătit o selecție de titluri de care să te bucuri în acest prim capitol inedit al sezonului estival. Cu alte cuvinte, pregătește-te să dai play sezonului 2 din seria Avatar and The Last Airbander, care continuă aventurile tânărului avatar Aang, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente și a reinstaura echilibrul. De asemenea, vei putea urmări și filmul Office Romance, o comedie romantică delicioasă despre o relație ce se înfiripă între CEO-ul unei companii de succes și noul avocat al firmei, cu Jennifer Lopez și Brett Goldstein în rolurile principale, și filmul In the Hand of Dante, care te poartă din America secolului al XIX-lea până în vremea lui Dante Aligheri, în căutarea unui manuscris scris chiar de celebrul poet, cu o distribuție de excepție: Oscar Isaac, Jason Momoa, Gerard Butler, Martin Scorsese, Al Pacino, Gal Gadot, John Malkovich și mulți alții.
În plus, în iunie surprizele nu se opresc aici! Prin urmare, luna aceasta îți aducem și: seria I Will Find You, bazată pe romanul scris de Harlan Coben, care spune povestea unui tată condamnat pe viață pentru uciderea propriului fiu, însă unde lucrurile se schimbă atunci când află că acesta ar fi de fapt în viață; filmul Little Brother, o comedie în care viața perfectă a unui bărbat este dată peste cap atunci când „fratele” său mai mic apare din senin și vine la pachet cu mult haos, cu John Cena și Eric André; seria The Witness și documentarul The Murder of Rachel Nickell, semnat de regizoarea nominalizată la BAFTA Lucy Bowden, care urmăresc dinamica relației tată-fiu după uciderea lui Rachel Nickell în Londra, în 1992, când singurul martor ocular a fost micuțul Alex, dar și detalii din ancheta notorie pe care a desfășurat-o poliția.
Nu în ultimul rând, în iunie vin pe Netflix filmele semnate de Serge Ioan Celebidachi, Cravata Galbenă și Octav, dar și premiatul Anora, alături de comediile It’s Complicated, The 40-Year-Old Virgin și trilogia Night at the Museum – așa că spor la vizionat!
TITLURI ORIGINALE NETFLIX
Office Romance – FILM NETFLIX
Jennifer Lopez și Brett Goldstein joacă în această comedie romantică îndrăzneață despre o relație secretă la birou și încurcăturile în care intră doi dependenți de muncă atunci când încep să-și asculte inima.
- | Regizor: Ol Parker
- | Scenariști: Brett Goldstein și Joe Kelly
- | Producători Executivi: Courtney Baxter și Pamela Thur
- | Distribuție: Jennifer Lopez, Brett Goldstein, Betty Gilpin, Amy Sedaris, Tony Hale, Bradley Whitford și Edward James Olmos
- | Trailer: aici.
- DIN 5 IUNIE 2026
In the Hand of Dante – FILM NETFLIX
Filmul In the Hand of Dante (Mâna lui Dante) urmărește două destine paralele. În secolul XXI, un autor newyorkez este recrutat de un mafiot și pornește într-o aventură periculoasă pentru a fura un manuscris care se presupune că este „Divina Comedie”, scris chiar de mâna lui Dante Alighieri. În secolul al XIV‑lea, Dante își caută inspirația pentru a‑și crea capodopera. Cei doi bărbați, despărțiți de șapte secole, sunt legați fără să știe de aceeași obsesie: căutarea iubirii, frumuseții și a divinității.
- | Regizor: Julian Schnabel
- | Scenariști: Louise Kugelberg și Julian Schnabel
- | Bazat pe romanul omonim scris de: Nick Tosches
- | Producători Executivi: Moises Agami, Justin Ardalan-Raikes, Charles M. Barsamian, Matthew Budman, Moises Chiver, Gregory P. Cimino II, Galen Core, Svetlana Dali, Luke Daniels, Drake, Konstantin Elkin, Tatiana Emden, Simon Fawcett, Ralph Haiek, Matt Hartley, Oscar Isaac, Gena Konstantinakos, Arno Krimmer, Alexander Naas, Michael Paletta, Garrett Patten, Patricio Rabuffetti, Jeff Rice, Leon Salame, Martin Scorsese, Jason Shrier, Arun Thapar și Joyce Zylberberg
- | Distribuție: Al Pacino, Oscar Isaac, Gerard Butler, John Malkovich, Gal Gadot, Jason Momoa, Martin Scorsese, Franco Nero, Sabrina Impacciatore și Claudio Santamaria
- DIN 24 IUNIE 2026
Avatar The Last Airbender: Sezonul 2 – SERIAL NETFLIX
Pentru a pune capăt războiului, Aang trebuie să mânuiască pământul, dar în Regatul Pământului, politica, secretele și alianțele ascunse sunt un câmp de luptă în sine.
În sezonul 2, după o victorie dulce‑amară, în care salvează Tribul Apelor de Nord de invazia Națiunii Focului, avatarul Aang, Katara și Sokka se regrupează și pornesc într-o misiune de a-l convinge pe misteriosul Rege al Pământului să îi ajute în lupta împotriva înfricoșătorului Stăpân al Focului, Ozai.
- | Creator: Michael Dante DiMartino
- | Regizori: Jabbar Raisani, Anu Menon și Hiromi Kamata
- | Producători Executivi: Albert Kim și Brendan Ferguson
- | Distribuție: Gordon Cormier, Kiawentiio, Ian Ousley, Dallas Liu, Daniel Dae Kim, Paul Sun-Hyung Lee, Elizabeth Yu, Momona Tamada, Miya Cech, Thalia Tran, Chin Han, Justin Chien, Amanda Zhou, Dichen Lachman și Lily Gao
- | Trailer: aici.
- DIN 25 IUNIE 2026
LISTA EXTINSĂ CU TITLURI:
3 IUNIE 2026
Michael Jackson: The Verdict – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Michael Jackson: Verdictul
Relatat de persoanele-cheie prezente în sala de judecată, acest documentar cuprinzător analizează în detaliu procesul lui Michael Jackson și moștenirea sa complexă.
The Hot Seat – SPECIAL DE COMEDIE NETFLIX
Titlu localizat: În focul acțiunii
Campionii Franței la Cupa Mondială din 1998 și 2018 și o echipă de comedieni se înfruntă într-un roast fără rețineri, prezentat de Paul de Saint Sernin.
4 IUNIE 2026
Maa Behen – FILM NETFLIX
Titlu localizat: O, mamă!
Când necazul le bate la ușă, o mamă și fiicele ei înstrăinate încearcă să acopere o crimă într-o comunitate indiscretă, unde niciun secret nu rămâne ascuns.
Night Shift For Cuties – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Tura de noapte a fanelor
Două fane pop înfocate ajung din bune prietene rivale când șansa de a-și vedea trupa preferată în Coreea testează limitele dintre devotament și obsesie.
Poldi – DOCUMENTAR NETFLIX
Fotbalist, antreprenor, favorit al fanilor și adevărat erou al comunității, Lukas Podolski își analizează parcursul și ce urmează mai departe, în acest documentar intim.
The Murder of Rachel Nickell – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Uciderea lui Rachel Nickell
O tânără mamă este ucisă în plină zi în Wimbledon Common din Londra, în fața băiețelului ei. Acest documentar examinează cazul crimei, investigat ani la rând.
The Witness – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Tura de noapte a fanelor
Fiul lor de 2 ani e singurul martor la uciderea lui Rachel Nickell, iar partenerul ei luptă să-l protejeze în timpul unei anchete viciate. Bazat pe fapte reale.
5 IUNIE 2026
Mexico 86 – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Mondialul lui Martín
Teach You a Lesson – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Îți dăm o lecție
Când respectul dispare din școli, inspectorii neconvenționali intervin pentru a restabili ordinea cu metode dure și lecții directe, imposibil de învățat din manuale.
The Marked Woman – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Femeia marcată
O femeie amnezică este găsită într-un container maritim, iar doi detectivi se grăbesc să-i afle identitatea și să descopere cine îi vrea moartea.
7 IUNIE 2026
USA 94: Brazil’s Return to Glory – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Îți dăm o lecție
Acest documentar rememorează parcursul Braziliei la Cupa Mondială din 1994, prezentând interviuri și imagini inedite filmate chiar de jucători.
8 IUNIE 2026
Sesame Street: Volume 3 – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE
Titlu localizat: Sesame Street: Volumul 3
Petrece mai mult timp cu prietenii tăi de pe Strada Sesame! De la aventuri în spațiu și până la spectacole, găsesc mereu moduri distractive de a învăța, a se juca și a crește.
9 IUNIE 2026
Norway: The Dark Horse – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Norvegia: Echipa-surpriză
După 26 de ani de absență, speranțele Norvegiei de a se califica la Cupa Mondială din 2026 erau aproape nule. Aceasta este povestea unei reveniri impresionante.
10 IUNIE 2026
Colors Of Evil: Black – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Culorile răului: Negru
Când un băiat dispare dintr-un orășel liniștit, procurorul proaspăt transferat începe să descopere legături neașteptate cu un vechi caz similar.
My Family: Season 2 – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Povestea familiei mele: Sezonul 2
La un an după moartea lui Fausto, familia nu reușește să țină copiii împreună, iar revenirea bunicului reaprinde răni vechi.
Outlast: The Jungle – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Outlast: Jungla
Pe o insulă tropicală izolată, 16 concurenți trebuie să supraviețuiască forțelor naturii, să-și întreacă rivalii și să rămână în echipă ca să câștige 1 milion de dolari.
The Rest is Football – SERIAL SPORTIV NETFLIX
Regii fotbalului Gary Lineker, Alan Shearer și Micah Richards oferă doza zilnică de glume, analize și păreri la cald din NYC, în timpul Cupei Mondiale din 2026.
11 IUNIE 2026
Sweet Magnolias: Season 5 – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Dulcile magnolii: Sezonul 5
Bat clopotele de nuntă, iar Magnoliile urmăresc un vis comun, explorează lumea dincolo de Serenity și se susțin reciproc în mijlocul unei veri pline de schimbări.
The Evil Lawyer – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Avocatură vicleană
După ce i se înscenează o crimă brutală, un tânăr avocat își pune viața în mâinile unei avocate nemiloase pentru a-și reabilita numele și a afla adevărul.
Viral Hit – SERIAL NETFLIX
După ce devine viral pentru o încăierare, un adolescent sărac și abuzat creează un canal de streaming pentru a face bani și a găsi o cale de a scăpa din mizerie.
12 IUNIE 2026
I Am Frankelda – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Eu sunt Frankelda
În acest lungmetraj, o scriitoare înzestrată din Mexicul secolului al XIX-lea pătrunde în subconștient, întâlnind personajele din poveștile ei înfricoșătoare.
Maternal Instinct – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Instinct matern
Într-un mic oraș din estul Texasului, o tânără provenită dintr-o familie înstărită se îndrăgostește de un localnic. Relația lor pare perfectă, iar în doar câteva luni ea rămâne însărcinată și își afișează cu mândrie burtica pe rețelele sociale. Însă, când un polițist de patrulare o oprește în trafic și descoperă că tocmai născuse în mașină, povestea ei începe rapid să se destrame, scoțând la iveală adevărul din spatele unei crime terifiante și de neconceput.
The Polygamist – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Poligamul
Joyce, cunoscută pe social media pentru o căsnicie ideală, se prăbușește emoțional într-un mod scandalos după ce infidelitățile soțului ei ies la iveală.
16 IUNIE 2026
AMERICA’S SWEETHEARTS: Dallas Cowboys Cheerleaders: Season 3 – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: AMERICA’S SWEETHEARTS: Majoretele de la Dallas Cowboys: Sezonul 3
De la calificarea în echipă și spectacolele pe stadion la gestionarea faimei și a fanilor pătimași, majoretele Dallas Cowboys revin pentru cel mai intens sezon al lor.
18 IUNIE 2026
I Will Find You – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Te voi găsi
Un tată nevinovat, care ispășește o condamnare pe viață pentru uciderea propriului fiu, primește dovezi că băiatul său ar putea fi încă în viață, așadar trebuie să evadeze din închisoare pentru a descoperi adevărul.
19 IUNIE 2026
Color Book – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Cartea de colorat
Misiunea unui tată proaspăt rămas văduv de a-și duce fiul la primul meci de baseball devine o călătorie de o zi plină de forță și reziliență, în această dramă emoționantă.
Oasis – SERIAL NETFLIX
Când o tânără dispare misterios dintr-un complex de lux, personalul și oaspeții devin deopotrivă suspecți, rămânând captivi până la aflarea adevărului.
Voicemails for Isabelle – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Mesaje pentru Isabelle
Mesajele vocale amuzante și confidențiale ale unei tinere pentru sora ei decedată ajung din greșeală la un străin, care se îndrăgostește de ea de la distanță.
20 IUNIE 2026
The Root Of The Game – SERIAL SPORTIV NETFLIX
Titlu localizat: Originea fotbalului
Brazilia trăiește și respiră pentru várzea. Acest serial explorează poveștile din spatele sportului-rege, care are puterea de a schimba vieți.
22 IUNIE 2026
Rhythm + Flow Italy: Season 3 – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Ritm + rimă: Italia: Sezonul 3
Sezon nou. Provocări noi. Jurat nou. Simbolul hip-hop Guè caută, alături de Fabri Fibra, Geolier și Rose Villain, următoarea legendă rap pe străzile Italiei.
23 IUNIE 2026
Ryan Hamilton: This Just Hit Me – SPECIAL DE COMEDIE NETFLIX
24 IUNIE 2026
Another Self: Season 3 – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Un alt sine: Sezonul 3
Întoarcerea Adei din Spania deschide noi perspective. Sevgi și Leyla încearcă să o ia de la capăt, în speranța că se vor vindeca după o viață marcată de trădări și frică.
The American Experiment – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Experimentul american
Viață. Libertate. Căutarea fericirii. Acest amplu serial documentar istoric urmărește modul în care idealurile fondatorilor Americii au dat naștere unei națiuni.
26 IUNIE 2026
Agent Kim Reactivated – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Agentul Kim reactivat
Tată singur, manager de companie și fost membru al unei unități de operațiuni speciale, agentul Kim ducea o viață obișnuită până când fiica lui, Min-ji, a dispărut. După ce descoperă că aceasta a fost răpită, Agentul Kim devine necruțător și pornește în căutarea informațiilor. Este hotărât să-și salveze fiica prin orice mijloace necesare, chiar dacă asta înseamnă să distrugă totul și pe oricine îi stă în cale.
Chris & Martina: The Final Set – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Chris și Martina: Setul final
Acest documentar prezintă dominația de zeci de ani a Martinei Navratilova și Chris Evert în tenisul feminin și o prietenie pe care nici cancerul nu a putut-o destrăma.
Little Brother – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Fratele cel mic
Viața atent organizată a unui celebru agent imobiliar este dată peste cap când excentricul său „frate mai mic” reapare pe neașteptate.
ÎN CURÂND
BAKI-DOU: The Invincible Samurai: Season 1 Part 2 – SERIAL NETFLIX
Husbands in Action – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Soți în acțiune
Husbands in Action este un film de acțiune-comedie care urmărește misiunea haotică și imprevizibilă a unui fost soț și a soțului actual, care ajung să facă echipă în mod neașteptat pentru a-și salva soția răpită.
Notes from the Last Row – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Notițe din ultima bancă
Un profesor de literatură descoperă talentul unui student și îi oferă lecții de scriere, dar pe măsură ce este acaparat de poveste, ședințele lor degenerează în haos.
TITLURI LICENȚIATE NETFLIX
1 IUNIE 2026
- I Saw the TV Glow
- Jackass: The Movie
- Jackass: Number Two: Unrated Version
- Radio
- You Hurt My Feelings
3 IUNIE 2026
- A Different Man
4 IUNIE 2026
- Smallfoot
- The Disaster Artist
- The King of Queens: Sezoanele 1-9
- Valentine’s Day
5 IUNIE 2026
- Dead Again
- Kick-Ass 2
- The 40-Year-Old Virgin
- The Babysitter
6 IUNIE 2026
- The Alto Knights
- The Boss
7 IUNIE 2026
- Pacific Rim: Uprising
8 IUNIE 2026
- Rachel Getting Married
- The Way Back
10 IUNIE 2026
- Cravata Galbenă
- Octav
- The Swan Princess Christmas
11 IUNIE 2026
- Entourage
- Jack the Giant Slayer
- Keanu
- Zack Snyder’s Justice League
12 IUNIE 2026
- Street Kings
- The Dilemma
- The Last Song
13 IUNIE 2026
- Tarot
18 IUNIE 2026
- Dexter: Sezoanele 1-8
- Finding Forrester
- Head Full of Honey
- It’s Complicated
- Life as We Know It
- Run All Night
19 IUNIE 2026
- Anora
- Dirty Dancing: Havana Nights
- Jerry & Marge Go Large
- The Contractor
25 IUNIE 2026
- American Made
26 IUNIE 2026
- Night at the Museum
- Night at the Museum 2: Battle of the Smithsonian
- Night at the Museum: Secret of the Tomb
29 IUNIE 2026
- Miami Vice
DATELE ȘI TITLURILE SE POT SCHIMBA











































