Acasă Festivaluri & Evenimente Caietele spun povești – 18 desene făcute de copii și adolescenți intră...

Caietele spun povești – 18 desene făcute de copii și adolescenți intră în universul filmului „PERICOL” și ajung pe caiete, în librăriile din toată țara

Lucrările selectate vor deveni coperte de caiete școlare în colecția specială „PERICOL - Caietele Care Spun Povești”, disponibilă din luna august în librăriile din toată țara și în magazinele online.

0
2
Listen to this article

Într-o inițiativă inedită de a construi un întreg univers în jurul unui film românesc pentru copii, campania „PERICOL – când un film începe cu tine” a invitat copiii și adolescenții din România să nu fie doar spectatori, ci și creatori. Concursul de desen lansat de echipa filmului „PERICOL” împreună cu SchneiderPen România și European School of Comics, a provocat participanți cu vârste între 6 și 18 ani să ilustreze scene inspirate din cartea „PERICOL” de Raluca Poenaru, și din viitorul film românesc pentru copii cu același nume.

Peste 150 de lucrări din toată țara, înscrise online, au ilustrat din perspective diferite personajul principal: mai curajos, mai amuzant, mai pus pe fugă, pe pescuit, pe aventură sau pe făcut boacăne. Din toate aceste lumi desenate cu creioane colorate, acuarele, emoție și multă imaginație, juriul a selectat 18 ilustrații care vor deveni coperte de caiete școlare.

Colecția PERICOL va fi lansată începând cu luna august și va putea fi găsită în librării și magazine online din toată țara. Numele copiilor câștigători va fi înscris pe coperta interioară a caietelor, transformând fiecare caiet într-o mică premieră editorială pentru tinerii ilustratori. O parte din încasări vor fi direcționate pentru susținerea producției filmului, prin Campania de FUNdraising „PERICOL – când un film începe cu tine”.

Cele 18 lucrări selectate aparțin copiilor: Iulia Mocuță, Eva Maria Marin, Andrei Tudorache, Alexei Istrate, Sara Csordas, Andrei Dacian, Smaranda-Ioana Antonache, Alexandru Bădilă, Ana Rezi, Maria Iordache, Ana-Maria Năstase, Anna Rebecca Stuchlich,  Malina Cristiana Iraida Nicolescu, Alexandru Gudumac, Pavel Mihail, Ioana Anton, Octavian-George Iacob și Sebastian Ioan Dragușin.

De la carte la film, de la film la caiet. Concursul a pornit de la o idee simplă transformată într-o provocare creativă: copiii pot citi o scenă, o pot înțelege, o pot interpreta și apoi o pot transforma în propria lor imagine. În acest fel, desenul nu este doar un exercițiu artistic, ci și unul de lectură, imaginație și înțelegere a poveștii. Participanții au fost invitați să aleagă scene inspirate de romanul „PERICOL”, scris de Raluca Poenaru, apărut la Editura Arthur, și să surprindă un singur moment din poveste.

Juriul a fost format din copii ai European School of Comics, membri ai echipei filmului PERICOL și reprezentanți ai partenerului SchneiderPen România, într-un proces de selecție care a urmărit nu doar calitatea desenului, ci și energia poveștii, inventivitatea și felul în care fiecare copil a reușit să transforme o scenă citită într-o imagine vie.

Personajul principal al poveștii, poreclit „Pericol”, este un puști de 10 ani, isteț, curajos și imposibil de oprit, genul de copil care nu caută neapărat necazurile, dar cumva necazurile îl găsesc pe el. În viitorul film, puștiul vrea cu orice preț să câștige un bilet pentru tabăra la mare. Numai că drumul spre marele premiu se transformă într-o avalanșă de încurcături, prietenii neașteptate, momente de curaj și hohote de râs.

„PERICOL – când un film începe cu tine”

Colecția de caiete face parte din campania de FUNdraising „PERICOL – când un film începe cu tine”, lansată pe 10 mai 2026 și derulată timp de un an prin Asociația Culturală F SPOT Society, având ca scop strângerea fondurilor necesare pentru finanțarea producției filmului românesc pentru copii „PERICOL”

Campania continuă atât online, pe www.pericolfilm.ro, unde sunt prezentate modalitățile prin care publicul poate susține realizarea filmului, cât și în cadrul unor evenimente care includ ateliere, standuri dedicate filmului și activări pentru copii și familii.

Proiectul poate fi susținut atât de persoane fizice, prin donații și achiziția de recompense, cât și de companii, prin sponsorizări, parteneriate sau susținerea evenimentelor din campanie.

Inspirat de romanul omonim scris de Raluca Poenaru, premiat cu Trofeul Arthur la ediția a V-a, și dezvoltat deja în importante contexte internaționale dedicate filmului pentru tineri, proiectul PERICOL își propune să readucă pe marele ecran povești în care copiii din România să se poată regăsi cu adevărat.

Cartea poate fi comandată și de pe site-ul www.pericolfilm.ro, în varianta cu autograful autoarei și al regizorului filmului, publicul fiind încurajat să contribuie astfel și la realizarea filmului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Listen to this article