Câștigătoarea ediției de anul acesta a celebrului show tv Dansez pentru tine, Cătălina Grama alias Jojo revine pe marile ecrane și de această dată sub îndrumarea lui Sergiu Nicolăescu, în filmul Ultimul corupt din România, o comedie care va avea premiera în cinematografe din 17 februarie. Odată cu lansarea noului său film, frumoasa actriță va putea fi admirată din nou în piscină, însă spre deosebire de Poker, celebra scenă ne-o va prezenta pe actriță îmbrăcată.
În plină ascensiune profesională, Cătalina Grama reia rolul de succes din Poker, cel al Monicăi Lacusta care de această dată schimbă viața de prostituată de lux pe respectabilul fotoliu de ministru al culturii.
Despre toate provocările întâlnite la filmarea acestei controversate scene, Cătălina Grama declară cu sinceritate:
,,Trebuie să vă mărturisesc că mi-a fost foarte frică pentru că eu n-am sărit în viața mea într-o pisicină, iar domnul Nicolăescu a fost foarte strict, a vrut neapărat să sar eu, nu s-a folosit nici o dublură și într-un final, am sărit ca o adevarată profesionistă. Recunosc că îmi tremurau genunchii ușurel… Monica iubeste piscina aceea, pentru că ați văzut-o și în primul film sărind în piscină. De data asta vine încălzită de la minister și nu mai are răbdare, sare de-a dreptul în piscină cu toate hainele de ministru pe ea.”
Fosta amantă a lui Claudiu, pe care l-a despărțit de soția Margit, a devenit protejata lui Titel. Visul ei de moldoveancă de peste Prut a fost să ajungă prezentatoare la meteo, dar Pangica a preferat s-o plaseze la Ministerul Tineretului. Ajunsă ministru, Monica se întinde la cașcaval, devenind capra ispășitoare perfectă pentru a fi sacrificată pe altarul anticorupției. Disperată că va ajunge la închisoare, se culcă cu Marcel care-i promite să-i dea leapșa lui Titel.
Se baricadează în cabinetul ministerial și intră în greva foamei. Foame pe care și-o astâmpără cu Arcasa, peștele ei, protectorul ei…
Alături de Cătălina Grama, distribuția comediei Ultimul corupt din România, aduce pe marile ecrane interpretări magistrale din partea unor nume cu greutate ale scenei românești precum: Horatiu Malaele, Vladimir Gaitan, Valentin Teodosiu, Ion Ritiu, Mircea Diaconu, Nae Lazarescu și Vasile Muraru.
O producție MediaPro Pictures, Ultimul corupt din România este regizat de Sergiu Nicolăescu și are la bază un scenariu semnat de Adrian Lustig. Din 17 februarie, filmul va fi distribuit de MediaPro Distribution, în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex – Băneasa, Odeon Cineplex Cluj și alte cinematografe.












































