Jack the Giant Slayer – Din 22 martie pe marile ecrane

0
1033
Ascultă acest articol


Un război străvechi este pe cale să izbucnescă din nou, atunci când un tânăr fermier deschide, fără să vrea, poarta între lumea noastră şi cea a fioroşilor uriaşi, din 22 martie, pe marile ecrane, în 3D şi IMAX 3D, odată cu lansarea aventurii Jack şi Uriaşii, un film distribuit de MediaPro Distribution.

jack_the_giant_killer_ver10_xlg

Având acces pe Pământ pentru prima dată după multe secole, uriaşii sunt hotărâţi să recâştige teritoriul care odată a fost al lor, forţându-l pe tânărul Jack (Nicholas Hoult) să intre în bătălia vieţii sale pentru a-i opri. Luptând pentru un regat întreg, dar şi pentru iubirea unei curajoase prinţese, acesta ajunge în faţa unor războinici de neoprit, despre care ştia doar din legende… şi primeşte şansa de a deveni el însuşi o legendă.

Apreciatul producător Bryan Singer regizează în 3D aventura epică Jack şi Uriaşii, care îl are în rolul principal pe Nicholas Hoult (X-Men: Cei dintâi). Din distribuţia filmului mai fac parte Eleanor Tomlinson ca Prinţesa Isabelle, Stanley Tucci (Căpitanul America: Primul Răzbunător) ca şiretul Lord Roderick, Ian McShane (Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi) ca înţeleptul rege Brahmwell, Bill Nighy (Harry Potter şi Talismanele Morţii) interpretând rolul conducătorului armetei de uriaşi, Generalul Fallon şi Ewan McGregor (Războiul Stelelor) drept cavalerul Elmont.

Singer semnează regia după un scenariu de Darren Lemke, Christopher McQuarrie şi Dan Studney, povestea fiind creată de Darren Lemke şi David Dobkin. Filmul este produs de Neal Moritz, David Dobkin, Bryan Singer, McCormick şi Ori Marmur, cu Thomas Tull, Jon Jashni, Alex Garcia, Toby Emmerich, Richard Brenner, Michael Disco şi John Rickard drept producători executivi.

Echipa de creaţie a lui Singer este formată şi din colaboratori permanenţi printre care se numără directorul de fotografie Newton Thomas Sigel (X-Men, Superman Revine) şi editorul John Ottman (X2, Superman Revine).  Scenograful filmului este Gavin Bocquet (Războiul Stelelor Episodul III: Răzbunarea lui Sith).

O producție New Line Cinema, în asociere cu Legendary Pictures, Jack şi Uriaşii este un film Warner Bros. Pictures, distribuit în România de MediaPro Distribution, începând cu 22 martie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Odeon Cineplex (Cluj) și alte cinematografe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.