Independenţa Film va distribui în România încă trei filme selectate anul acesta la Cannes – mult așteptatul Love, al lui Gaspar Noé, programat în afara competiţiei, în secţiunea Midnight Screening, Trois souvenirs de ma jeunesse (r. Arnaud Desplechin) şi Le tout nouveau testament (r. Jaco Van Dormael), în cadrul Quinzaine des réalisateurs – alături de cele cinci anunțate deja săptămâna trecută și care fac parte din Selecţia Oficială: patru, în Competiție, unul, în deschiderea festivalului ajuns acum la ediţia 68 (13 – 24 mai).
Iată mai jos câteva detalii despre cele trei filme:
LOVE
Regia: Gaspar Noé.
Cu: Karl Glusman.
Născut în Argentina în 1963 şi stabilit apoi în Franţa, regizorul şi scenaristul Gaspar Noé este cunoscut pentru filme precum Irreversible (2002), cu Monica Belluci şi Vincent Cassel, sau Enter the Void (2009). Filme cu care Gaspar Noé a participat deja la Cannes la vremea respectivă. În 2012 a fost selecționat în cadrul Un Certain Regard pentru 7 Days in Havana, un montaj de şapte scurtmetraje la care a colaborat, printre alţii, cu Benicio Del Toro, Elia Suleiman şi Laurent Cantet. Acesta din urmă a rulat şi în România în 2012, distribuit de Independenţa Film (liternet.ro).
[pull_quote_center]“Tot ceea ce se face în numele iubirii transcede întotdeauna binele şi răul”, Friedrich Nietzsche.[/pull_quote_center]
DRAGOSTEA merge dincolo de BINE sau RĂU.
DRAGOSTEA este o necesitate genetică.
DRAGOSTEA o stare modificată a conştiinţei.
DRAGOSTEA este un drog de mare risc.
Este o boală mintală.
Un joc al puterii.
Este despre autodepăşire.
Este o lumină orbitoare.
Este spermă, fluide şi lacrimi.
LOVE / DRAGOSTEA este o melodramă provocatoare/incitantă despre un băiat, o fată şi o altă fată.
Despre Love, cel mai recent film (3D) al lui Gaspar Noé, revista IndieWire spune că este un film „aproape pornografic”. “Filmul pe care tocmai l-am terminat va fi unul foarte neobişnuit, deoarece este o poveste de dragoste în 3D”, a spus recent Gaspar Noé pentru aceeaşi revistă.
Trois souvenirs de ma jeunesse / My Golden Years
Regia: Arnaud Desplechin.
Cu: Mathieu Amalric, Françoise Lebrun, Olivier Rabourdin, Diana Droukarova, Quentin Dolmaire, Lou Roy-Lecollinet
Trois souvenirs de ma jeunesse constituie prequel-ul altui film, al aceluiaşi regizor, proiectat în Competiţia oficială de pe Croisette acum aproape 20 de ani: Comment je me suis disputé… (ma vie sexuelle), din 1996. Acesta din urmă ni-l prezenta pe tânărul Paul Dedalus (numele personajului a fost ales ca un omagiu adus lui James Joyce) aflat în plină criză existenţială: oare să-şi definitiveze masteratul şi să devină profesor cu normă întreagă? Chiar îşi iubeşte partenera sau ar trebui să-şi refacă viaţă alături de una dintre celelalte amante? O întreagă generaţie de tineri actori (Mathieu Amalric, Marion Cotillard, Chiara Mastroiani) se lansa atunci, iar pe unii dintre ei îi vom regăsi acum şi în Trois souvenirs de ma jeunesse.
Mathieu Amalric, actorul care în filmul din 1996 interpreta personajul principal şi care apare şi în cel din 2015, a devenit între timp celebru pentru rolurile din The Grand Budapest Hotel, Quantum of Solace, Munchen, ca să le enumerăm numai pe cele mai recente.
Debutul regizorului Arnaud Desplechin la Cannes a avut loc în 1992, cu filmul La santinelle.
Trois souvenirs de ma jeunesse va fi proiectat la Cannes pe 15 mai şi va avea premiera în cinematografele franţuzeşti pe 20 mai.
Le tout nouveau testament
Regia: Jaco Van Dormael.
Cu: Catherine Deneuve, Benoît Poelvoorde, Yolande Moreau.
Povestea filmului este următoarea:
Dumnezeu există. El locuieşte la Bruxelles, este destul de nepoliticos cu soţia şi cu fiica sa. S-a vorbit mult despre fiul Său, însă prea puţin despre fiica Sa. Fiica Sa sunt eu. Mă numesc Ea şi am 10 ani. Ca să mă răzbun am trimis la toată omenirea prin SMS data morţii fiecăruia…
Câteva imagini making of de la filmările la Le tout nouveau testament, plus un interviu cu regizorul Jaco Van Dormael şi cu actorul Didier De Neck.
Celelalte cinci filme din Selecţia Oficială Cannes 2015, care vor fi distribuite de Independenţa Film în România la final de 2015, început de 2016, sunt:
- La Tête haute / Standing Tall, de Emmanuelle Bercot – va rula în deschiderea festivalului
- La giovinezza / Youth, de Paolo Sorrentino – În Competiție
- Our Little Sister / Umimachi Diary, de Hirokazu Kore-Eda – În Competiție
- The Assassin / Nie Yinniang, de Hou Hsiao Hsien – În Competiție
- Dheepan / Dheepan, de Jacques Audiard – În Competiție