Lumea e a mea – Recenzie

O dramă despre generaţia 2000, pentru care notorietatea se măsoară în vizualizări pe Youtube şi like-uri pe Facebook.

Regizor: Nicolae Constantin Tănase

Scenariu: Raluca Mănescu

Gen: Dramă

Lansare: 23 octombrie 2015

Durata: 104 min

Studio: Libra Film, deFilm

Distribuitor: Transilvania Film

Clasificare: N-15

Actori:

Ana Maria Guran   …     Larisa
Ana Vătămanu    …     Olimpia
Oana Rusu   …     Aurora
Florin Hrițcu   …     Florin

Sinopsis:

Lumea e a mea, o dramă despre generaţia 2000, aduce în prim-plan povestea Larisei, o adolescentă ca oricare alta, din Constanţa. Larisa vrea multe de la viaţă: bani, valoare, influenţă, popularitate şi respect. Şi acum, fiind îndrăgostită, va face totul pentru a le obţine. Lumea e a mea este un film colorat şi amar, viu şi strident, despre revolta inutilă a unei generaţii pentru care notorietatea se măsoară în vizualizări pe Youtube şi like-uri pe Facebook.

Recenzie:

Lumea e a mea, filmul de debut al regizorului Nicolae Constantin Tănase, reprezintă o rupere de la așa numitul nou val și o încercare de aducere spre modernism a filmului românesc. Deși sunt păstrate câteva elemente din acesta, precum bine-cunoscuta farfurie cu ciorbă, care a devenit, în mod sarcastic, un fel de simbol al curentului respectiv, filmul aduce și elemente neexploatate până acum în industria românească, de la secvențele filmate în slow motion, până la motivul apei de care eroina se teme, dus la extrem atunci când eroina se îneacă în visele ei, în secvențe extrem de interesante din punct de vedere vizual.

Cu un buget de nici 200.000 de dolari, scenariul Ralucăi Mănescu pierzând concursul organizat de CNC din cauza limbajului licențios prezent peste tot în film, de altfel deloc deranjant, acesta nefăcând altceva decât să prezinte fidel realitatea, Lumea e a mea spune povestea unei tinere din Constanța, Larisa (Ana Maria Guran), care intră în probleme atunci când, în legitimă apărare, lovește o colegă de liceu (Iulia Ciochină) care o atacase după ce o văzuse umblând cu iubitul ei (Florin Hritcu). Pe lângă viața aproape destrăbălată pe care o duce în goana după faimă și bani, Larisa se confruntă cu probleme familiale grave: bunica țintuită la pat, tatăl agresiv, libidinos, ușor de etichetat prin maioul alb purtat și mama care dă dovadă de nu foarte mult interes sunt doar niște puncte de cotitură în ascensiunea personajului principal spre statutul pe care îl vede împlinit pentru câteva momente, la party-ul care pare a fi, la un moment dat, scopul vieții lui. Totuși, se poate vorbi și despre o dublă personalitate, accentuată de reflexia Larisei în oglinda din camera aflată în renovare: cea ascultătoare, grijulie cu bunica ei, și cea rebelă, pe alocuri cu o atitudine slutty.

Relațiile de du-te-vino dintre Larisa și prietenele ei (interpretate stângaci de către începătoarele Ana Vătămanu și Oana Rusu) sunt conturate mult mai puternic decât relațiile pe care le are cu celelalte personaje, chiar dacă toate au un rol important în formarea ei. Întâmplările se petrec parcă pe repede înainte, lucru susținut atât de cadrele cu personajul principal alergând și de muzica de radio antrenantă, cât și de montajul abrupt, care nici nu lasă o secvență să se termine, că și introduce pe ecran o alta. Atitudinea visătoare poate fi observată atât în momentul din club, menit parcă să inducă o stare de amorțeală care să reducă din intensitatea dramei transformate în plăcere care urmează, cât și în finalul filmului, apa tulbure care-i invadează lumea în valuri colosale infirmând titlul și tot mitul construit de-a lungul filmului, conform căruia lumea e a ei, a Larisei, și ea o poate controla după bunul ei plac.

Poster:

Trailer: