Toată lumea râde, cântă și dansează – Bușteni 2018
Eroarea organizatorilor a frânt sufletele unor copii
Este lamentabil când unele concursuri sau festivaluri culturale sunt deja aranjate, dar extrem de îngrijorător este atunci când jocurile sunt făcute la nivelul inocenței. Cum să explici unor copii că, deși alte trupe sunt mai bune, doar una singură este favorita juriului, chiar dacă și alți participanți evoluează vizibil de la un spectacol la altul, muncesc din ce în ce mai mult iar rezultatul este același? Ce ar trebui să facem noi pentru a evita asemenea experiențe care-i afectează pe micii actori la început de drum? Mulți dintre ei renunță dezgustați, alții speră că va veni o zi în care vor fi răsplătiți corect pentru efortul lor, că nu vor mai lua firimiturile rămase de la masa unor judecători nedrepți, compromiși de interese la nivel local sau județean. Ce șanse au copiii talentați sau tinerii să se dezvolte sănătos într-o societate bolnavă a cărei scară de valori se degradează pe zi ce trece?
Am asistat trei ani la rând la premierea unor spectacole cu tematică sexuală, spectacole de teatru de revistă pentru copii premiate pentru play-back, pentru bâlbe și interpretări inexpresive sau răcnete pe fond muzical, apreciate ca fiind voci puternice. Este dezamăgitor pentru micuți să asiste neputincioși la promovarea și susținerea unor astfel de reprezentații care n-au nicio legătură cu educația noii generații și nici cu respectarea unor reguli încălcate de însăși organizatorii care le-au inclus în proiectul festivalului de teatru pentru copii.
2018 – juriul a deliberat corect, dar din păcate…
La Bușteni, în perioada 13-15 aprilie 2018, a avut loc Festivalul- Concurs Național al Teatrelor de revistă pentru copii – ,,Toată lumea râde, cântă și dansează!” – festival organizat de Palatul Copiilor Ploieşti şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova cu ocazia Centenarului Unirii.
Aflat la cea de-a XXIII a ediție, festivalul a avut un program încărcat. Au participat trupe din mai multe regiuni ale țării care au susținut o gamă variată de spectacole cu tematică diversă: Păcală – Rămășagul (Palatul copiilor din Brăila); Perfect-Imperfect (Palatul Copiilor Craiova); Ursul păcălit de vulpe – Școala Gimnazială nr. 22, Galați; Mama soacră, poamă acră – Clubul Copiilor din Moreni, Sighișoara, Găești; O altfel de zi – Clubul Copiilor sector 1 București; Păcăliți în viitor (obiceiuri din folclor) – Colegiul Național de Arte ,,Regina Maria” – Constanța; Bona visurilor mele – Școala de teatru și dans Dia Fun; Fantezii umoristice – Năvodari; SOS … Extratereștrii – Palatul Copiilor Ploiești; Vreau rouă pe picioare – Clubul Copiilor Sector 6 București; O zi din viață – Comunitatea Elenă din Prahova.
Am vizionat spectacole bune și mai puțin bune în cadrul festivalului. Pentru mine, copiii, indiferent de forma artistică în care-și manifestă talentul, sunt o bucurie. Spontani, emoționați, unii dintre ei extrem de timizi, alții puternici și responsabili în rolurile jucate, au reușit să mă captiveze, să mă determine să particip și pe viitor la acest festival al bucuriei, al vlăstarelor teatrului de revistă, viitorii artiști care ne vor descreți frunțile cu jovialitatea și talentul lor. Munca în echipă este cheia succesului. Părinți, profesori, copii, s-au implicat în realizarea unor spectacole de excepție.
Sarcina juriului a fost extrem de complicată pentru că aproape toate echipele au fost la înălțime. În cele din urmă a trebuit să delibereze, alegând trupele cel mai bine pregătite.
S-au remarcat echipele de teatru din Ploiești, Clubul Copiilor sector 1 București, Constanța și Craiova.
Voi face referire la două dintre trupele câștigătoare.
Deși unul dintre micii protagoniști a uitat replicile, spectacolul ,,SOS … Extratereștrii” – susținut de Palatul Copiilor din Ploiești – câștigătorul marelui trofeu 2018, a fost excepțional anul acesta, o surpriză pot spune, comparativ cu anul anterior. Am apreciat spiritul de echipă prin ajutorul dat micuțului de colegii săi mai mari care au venit imediat cu replicile în locul lui, salvând momentul. Sunt copii și îi înțelegem. Apoi totul a decurs normal. Trupa de dans, costumele, linia melodică aleasă, prestația dansatorilor din echipă, jocul și atitudinea actorilor, au fost la înălțime. Singura rezervă o am privind inexpresivitatea celor care au cântat. Voci foarte bune, dar interpreții au fost extrem de rigizi în prezentarea pe scenă – mișcarea și impactul vizual cu publicul, inexistente. N-au transmis emoție. În rest, Chapeau întregului ansamblu artistic!
,,O altfel de zi” – spectacolul susținut de Clubul Copiilor sector 1 din București – a fost efervescent, dinamic. Tematica aleasă de profesorul în arta teatrului, actrița Magda Băcescu, s-a impus printr-un joc al comicului de situații. Copiii au intrat bine în pielea personajelor punctând prin jocul lor defectele societății românești: snobismul, grandomania, aroganța, prostia, excesul de zel, minciuna, ipocrizia, educația defectuoasă dată de părinți copiilor, efectul negativ al tehnologiei moderne asupra generației noi etc.
Eleganță, rafinament, atitudine, expresivitate în mișcare, sunt doar câteva dintre elementele de succes ale dansului modern oferit de cuplul Toria Drăgulescu și Gabriel Perșinaru, doi tineri care au convins atât publicul, cât și juriul cu poveștile lor în pas de dans – grație și pasiune. Au câștigat premiul I pentru cei mai buni dansatori ai festivalului. Cinste întregii trupe de teatru ,,Joc”, cinste profesorului, dar mai ales părinților care i-au susținut material și moral în alegerea unui drum extrem de anevoios, dar plin de satisfacții.
Din păcate, la această ediție, copiii din trupa de Teatru Joc/ Clubul Copiilor sector 1 din București, nu s-au bucurat ca ceilalți premiați, deși au câștigat locului doi. Au fost dezamăgiți de eroarea făcută de către organizatorii festivalului, aceștia scriind greșit pe diplome numele unei alte trupe din București care a participat la secțiunea de teatru, nu la cea de teatru de revistă. Copiii au așteptat cu emoție decernarea premiilor. După ce au fost anunțate toate trupele câștigătoare, cărora le-au fost înmânate premiile în mod festiv, toți premiații s-au bucurat, împreună cu susținătorii lor, de munca depusă, de împlinirea actului artistic, un vis frumos, acela de a se afla pe scena mare a festivalului, în cadrul căreia le-a fost recunoscută valoarea, fiind aplaudați și ovaționați de public, mai puțin ei, cei care au fost victimele unei erori scriptice – Trupa de teatru Joc.
În zadar doamna Antoneta Trifu, inițiatorul festivalului, a recunoscut eroarea, și-a cerut scuze public și a dovedit că jurații au ales locul doi pentru spectacolul ,,O altfel de zi”. Micii actori au fost șocați de experiența neplăcută prin care au trecut. Au plecat plângând și decepționați. Au fost invitați pe scenă pentru a li se înmâna premiul binemeritat. Sala era goală. Dezamăgirea și tristețea s-au împietrit pe chipurile lor. Au refuzat cu demnitate propunerea organizatorilor de a li se înmâna premiul II într-o sală goală, sau în fața centrului Cultural ,,Aurel Stroe” din Bușteni sau, și mai josnic, în sala de mese unde serveau prânzul câștigătorii marelui trofeu, așa cum și-ar fi dorit tovarășul Silviu Anghel, directorul Palatului Copiilor Ploiești care, probabil nu și-a dat seama de gafa făcută, aceea de a discrimina copiii, luând foarte nervos microfonul din mâna doamnei Trifu care încerca să repare eroarea, anunțând câștigătoarea oficială a premiului II, când încă mai exista public în sală. Părinții s-au revoltat, pe bună dreptate, și au fost acuzați de atitudine nepotrivită de to’așu Anghel, profesor, extrem de irascibil, a cărui atitudine a fost total nepotrivită în acel moment – aroganță și dispreț. Dumnealui, prin funcția pe care o deține, ar fi trebuit să aplaneze conflictul, așa cum, lăudabil, au procedat doamnele Antoneta Trifu , prof. Cristina Petre și domnul Nicolae Oprea, Inspector Școlar General Prahova, trei dintre membri organizatori ai festivalului. Voi, cei care sunteți părinți, ați fi mulțumit acelora care au făcut o asemenea eroare impardonabilă?
Mă întreb și eu retoric, desigur, de ce nu ați făcut eroare când ați înmânat diplomele de merit autorităților pe care le-ați invitat pe scenă, ținând cu sufletul la gură o sală întreagă care aștepta premierea festivalului cu mari emoții, premiere pentru care se aflau acolo? Acest periaj al organizatorilor mi s-a părut cel mai plictisitor și nepotrivit pentru un asemenea eveniment național, nu local. Ca să nu mai vorbesc despre fondul muzical ales, nepotrivit pentru un spectacol unde ar fi trebuit ca ,,toată lumea să râdă, să cânte și să danseze”. M-am simțit ca la un priveghi. Mi-aș fi dorit să auziți comentariile copiilor din sală și ale părinților despre acest moment ,,nașpa”.
Eroarea organizatorilor a frânt sufletele unor copii. Cu toate astea, ei au dat dovadă de caracter și au trecut peste. Totul e bine, când se termină cu bine, spune o vorbă din popor. Copiii și părinții au înțeles că doar cine nu muncește, nu greșește. S-au mobilizat, și, puternici, au trecut peste acest incident, mai cu seamă că doamna profesor Cristina Petre, inspector, le-a promis copiilor că le va aduce personal diploma la spectacolul pe care-l vor susține la Teatrul Elisabeta din București, pe 16 mai 2018 –
,,O petrecere Alan-Dala”.
Felicitări și succes în noile proiecte!
“V-am dat teatru, vi-l păziţi
Ca un lăcaş de muze;
Cu el curînd veţi fi vestiţi
Prin veşti departe duse.
Cu el năravuri îndreptaţi,
Daţi ascuţiri la minte,
Podoabe limbei noastre daţi
Cu româneşti cuvinte!”
(Iancu Văcărescu – 1819)
Un material scris de Claudia Minela