Cel mai nou lungmetraj scris și regizat de Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary.
Filmul a fost inclus în competiția oficială a celei de-a 53-a ediții a prestigiosului eveniment care se va desfășura în Cehia, în perioada 29 iunie-7 iulie 2018.
„”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”. Titlul este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniștri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deși nu este o invitație la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, așa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic. Un “arc peste timp”, cum ar veni”, declară Radu Jude.
Cel de-al 6-lea lungmetraj regizat de Radu Jude îi are în distribuție pe actorii Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Șerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Bogdan Cotleț.
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă.
Regizorul Radu Jude declară: „E un film dens, conține foarte multe lucruri pentru toate gusturile, ceea ce îl face un adevărat film comercial. Iași & Odessa 1941, Namibia 1904. O nuvelă de Isaac Babel. Un comentariu de Giorgio Agamben la un text de Hannah Arendt. Citate și referințe pentru toți: de la Mareșalul Antonescu la Ludwig Wittgenstein, de la dr. Joseph Goebbels la dr. Nicolae Paulescu, de la D.W. Griffith la N. Steinhardt, de la Cioran la Fiara Paloșului-Boldur, de la Raul Hilberg la domnul profesor Gheorghe Alexianu. O secvență din „Oglinda” de Sergiu Nicolaescu. Un preot ortodox jucat cu sensibilitate de Rareș Hontzu. Un haiku recitat de Alexandru Dabija (unde ești tu, George Vraca?). Două fotografii din 1941. Un fragment dintr-un film de arhivă cu armata română (“soldații Crucii și ai dreptății”) intrând în Odessa. Ioana Iacob, o actriță extraordinară. Alexandru Dabija, superb. Ilinca Manolache, Alex Bogdan, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Bogdan Cotleț. Șerban Pavlu râzând ca Beavis & Butthead. Minunați actori neprofesioniști, cum ar fi Gheorghe Mezei sau Dumitru Răducu. Nici iubitorii teatrului de revistă nu au fost uitați: Tudorel Filimon e încântător și doar Alex Bogdan îl întrece în panaramă! Imagine realizată de Marius Panduru pe 16 mm și pe video. Muzică de toate felurile, de la „Raze de Soare” la „Wenn die Soldaten durch die Stadt marschieren”. Nuditate. Fanfară. Împușcături. Umor intelectual (unde sunt invocați Saul Kripke și Rorty, de exemplu), dar și cazon. “Ce să mai spun, cânta și muzica, era ceva extra”, cum scrie Gellu Naum. Un adevărat film pentru întreaga familie!”
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” are imaginea semnată de Marius Panduru (RSC), montajul de Cătălin Cristuțiu, sunetul de Jean Umanski, Camille Barrat, Marco Peron, Sophie Chiabaut, mixajul de Cristinel Șirli, designul de sunet de Dana Bunescu și scenografia de Iuliana Vîlsan.
Producător este Ada Solomon, co-producători Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade. Producător asociat: Holger Stern.
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producție Hi Film, în coproducție cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franța), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susținut de Centrul Național al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center și Eurimages, cu sprijinul financiar al Dr. Oetker, Covalact, Farmacia DONA, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, EXIMTUR – Compania de călătorii, MediaCom.
Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018. Vânzări internaționale Beta Cinema.