“Pentru toţi cei care spun că PUBG a murit, se înşeală amarnic, iar pentru cei care spun că alte jocuri de gen sunt mai bune decât acesta, nu au înţeles deloc despre ce e vorba în PUBG şi au nevoie de ceva mai soft. “
Gen: Shooter, Battle Royale
Lansare: 7 decembrie
Studio: PUBG Corporation
Distribuitor: PlayStation
Rating: 16
Sinopsis:
Aterizează, adună și depașește-ți adversarii și luptă pentru a rămâne ultimul jucător în picioare în acest joc presărat din plin cu momente pline de adrenalină.
Recenzie:
Player Unknown’s Battleground la aproape un an de la lansarea oficială pe PC şi cam tot atât pe Xbox One, jocul în sfârşit este adus şi pe consolele Sony, PlayStation 4 și PlayStation 4 Pro. Diferenţa sau avantajul cu care vine faţă de PC şi Xbox pe PS4 este că vine exact cum este la ora actuală pe ambele platforme. Vine cu toate hărţile şi cu toate îmbunătăţirile, cu toate cutiile şi cu tot ce avem acum pe PC, platforma de debut și preferată a jocului.
Există două puncte de discutat în legătură cu PUBG pe PS4, pentru că jocul în sine nu mai este o noutate şi având în vedere că a fost lansat în mainstream, de fapt, mai mult de atât, a fost regele Battle Royale-urilor şi jocul principal după care mulţi s-au inspirat, în ciuda faptului că înaintea PUBG-ului au existat şi alte BR-uri mai puţin populare. Acele două puncte sunt lucruri pozitive şi lucruri negative despre varianta PS4. Voi începe cu cele pozitive pentru că adevărul este că merg mână în mână cu cele negative şi sunt cam în egală măsură, din punct de vedere cantitativ.
Ca un lucru important de menţionat, foarte pozitiv, este nu doar că primeşti jocul în totalitate ca pe PC, ci şi controlul îţi permite să faci absolut tot ce poţi face în versiunea originală pentru PC. Nu s-a modificat nimic, nu s-a tăiat nimic din control, toate butoanele fac exact ce poţi face pe PC cu mai multe taste, dar pe limitarea controller-ului de PC. Avem, de exemplu ţintă de aproape pe butonul L2, dar dacă facem tap pune scope. Crouch este pe butonul cerc, dar dacă ţinem apăsat face prone. Inventarul este foarte uşor de navigat din butonul de opţiuni după care L1 sau R1, iar harta este pe butonul mare de pe controller. Controlul este intuitiv şi foarte bine explicat pe ecran, în dreapta (dacă alegi să îl ai pornit). Mai există şi un mod de TRAINING pe care l-am evitat pentru că, personal, nu îmi plac tutorialele şi am preferat să intru direct în acţiune şi să experimentez. Alt lucru foarte pozitiv este că se găsesc meciuri imediat. Am fost plăcut surprins de faptul că serverele se mişcă suficient de bine cât să nu am lag în absolut nici unul din meciurile jucate şi că jocul îşi păstrează intactă carisma şi efectul de pe PC.
Contrar faptului că butoanele sunt intuitive avem partea în care acestea sunt destul de greu de ”dominat”. În unele situaţii mai tenionate te vei încurca şi chiar dacă ştii ca săgeata în sus e pistol vei apăsa poate pe triunghi din nou şi va schimba o armă principală în loc de pistol sau de grenadă, care este pe săgeata din dreapta. Din cauza asta de multe ori bătăliile trebuie să ţi le planifici şi acest lucru te face să pierzi din avântul pe care ţi l-ai luat să intri în bătălie. Din cauza controlului, totul pare să devină mai tactic, lăsând acţiunea să se transforme într-un talent de dobândit aparte. Dacă lag nu am avut, nişte căderi de FPS-uri tot au existat, din cauza faptului că jocul este oprit la 30fps. Şi asta vine a fi cel mai negativ lucru care îl pot spune despre joc. Nu este un joc grafic prea frumos, nici măcar pe PC, unde ai opţiuni grafice (şi ai nevoie şi de o configuraţie pe măsură să ducă totul la maxim ce e drept), dar problema generală este că în 2018, când joci pe un PS4 Pro să nu ai 60fps, este un păcat capital. Nici nu ştiu dacă au intenţia de a-l urca la 60fps pe viitor.
Să nu mă abat prea mult de la discuţie, 30fps este o problemă, cu care ușor ușor te obişnuieşti, dar din moment ce jocul nu este tocmai o capodoperă dpdv grafic şi îţi cere să vezi în jurul tău la distanţe foarte mari alţi jucători, în momentul în care nici frame-urile nu te ajută, intri într-un fel de loterie cu şanse mari să ieşi câştigător doar dacă ai planificat bătălia și poţi pierde ușor chiar dacă eşti pregătit atât anticipat cât şi la tras. Acest lucru se poate întâmpla din cauza faptului că nu o să observi pe cineva stând pe loc un pic mai departe. Şi ultimul lucru negativ – ca un bonus – pe care îl voi aduce acestui joc, sau mai bine spus, acestei variante, este că nu aduce nimic nou. Atât desimplu. Face totul aproape așa cum trebuie, la fel ca pe celelalte platforme, însă nu aduce nimic nou, cel puțin până acum nu am observat nimic. Poate pe viitor vor sosi și exclusivități sau modificări speciale/exclusive pentru platforma celor de la Sony.
Pentru toţi cei care spun că PUBG a murit, se înşeală amarnic
Concluzia este că orice fan PUBG cu un PS4 îl va lua, este inevitabil, şi pot spune că foarte multă lume l-a luat pentru că, în momentul de faţă, se joacă fără nici un fel de problemă. Pentru toţi cei care spun că PUBG a murit, se înşeală amarnic, iar pentru cei care spun că alte jocuri de gen sunt mai bune decât acesta, nu au înţeles deloc despre ce e vorba în PUBG şi au nevoie de ceva mai soft. Aici vorbim de un joc tactic, care a devenit oarecum și mai tactic pe consolă. Precizia şi sângele rece fac diferenţa între tine mort sau chicken dinner-ul de la sfârşitul meciului. Şi chiar dacă a trecut un an şi grafic este un joc uşor “învechit”, la baza lui rămâne un shooter tactic online aproape la fel de bun, sau dacă nu și mai bun, ca oricare joc de acest gen de pe piață.
PlayerUnknown’s Battlegrounds (PUBG) este disponibil acum și pe PlayStation 4 și PlayStation 4 Pro și poate fi achiziționat în format retail și PlayStation Store.
Mulțumim PlayStation România