“Gameplay fluid, combat fluid, o poveste captivantă, cu un soundtrack şi un stil aparte, Nier Automata: Game Of The YoRHa este varianta definitivă pe care trebuie să o joci şi să o ai în colecţia personală.”
Gen: Acțiune
Lansare: 26 februarie 2019
Studio: Square Enix
Distribuitor: Media Distribution
Platforme: PlayStation 4, Xbox One, PC (Steam)
Clasificare: 16
Sinopsis:
Invadatori dintr-o altă lume atacă fără avertisment – dezlănţuind puterea maşinilor. În faţa acestei ameninţări de neoprit, rasa umană este îndepărtată de pe Pămant şi se refugiază pe Lună. Omenirea formează o armată de soldaţi android pentru a lupta cu hoarda de maşini, dar singurul succes pe care aceasta îl înregistrează este încetinirea acesteia. Pentru a trece peste acest blocaj, o nouă specie de infanterie android este trimisă pe câmpul de luptă: echipa YoRHa. În deşertul părăsit, războiul dintre maşini şi androizi se intensifică. Acest război va dezvălui adevărul, de mult uitat, despre această lume…
Recenzie:
Când vorbim de 2017, unul din cele mai bune jocuri ale anului care nu prea a fost jucat este Nier: Automata. A fost explozia mută din industria gaming-ului care, din punctul meu de vedere, a trecut nepercepută sau nesimţită la noi în ţară, în special. Pentru cei puţini care au jucat jocul la lansare și mulţi alţii care doar au auzit de el şi imediat l-au și uitat, Nier: Automata este continuarea unui joc action-RPG oarecum obscur de pe PS3, NieR, care şi el la rândul lui era un spin-off al seriei Drakengard. Revenim la ce încercam să spun; a fost un joc extrem de popular undeva într-o lume metafizică care nu s-a transferat în realitatea de zi cu zi a gaming-ului modern și a fost, de asemenea, un joc extrem de lăudat de cei care l-au jucat însă nu a atins publicul general aşa cum ar fi trebuit.
Dar acum, nu mai există nici o scuză. Varianta şi versiunea cea mai completă a jocului s-a lansat şi aici vorbim de Game Of The YoRHa, care conţine jocul de bază, DLC-ul numit ”3C3C1D119440927”, skin-uri in-game, avatare şi chiar şi o temă dinamică pentru varianta de PS4 (platforma noastră de test). E cel mai bun mod de a începe acest ”diamant” de joc, iar în ciuda faptului că acesta nu este un review “per se”, o să fac un mic “remember” despre jocul ca atare pentru cei încă sceptici sau cei care încă au impresia că vorbim aici de ceva asemănător cu Final Fantasy X.
Ţin minte la lansare că am auzit mult “RPG! RPG! RPG!”, iar fiind un joc japonez, Platinum Games – companie care este cunoscută pentru total altceva decât RPG-uri, vorbim de jocuri precum MadWorld sau Bayonetta – chiar mă gândeam că oamenii s-au băgat în lumea J-RPG-ului ca în pâine şi asta este. Am auzit lucruri numai de bine din momentul în care a fost lansat, dar nimic concret în afară de “ce joc bun” sau “spectaculos” sau chiar, cum mi-a zis şi un prieten, “Tu ştii ce muzică are jocul ăsta?” şi asta doar mi-a adâncit atât curiozitatea cât şi frica de un J-RPG extrem de pur, în ciuda faptului că sunt fan J-RPG-uri. Dar când ai unul sau două jocuri de acest gen, începute, oricare altul care apare în paralel şi te apuci de el se transformă în picătura care umple paharul, doar că paharul cade, se sparge şi acum vorbim de inundaţii şi taifunuri în emisfera estică iar viaţa ta este complet dedicată unor jocuri de +50 de ore/bucată pe puţin, moment în care îţi iei adio de la familie, de la copii, îţi dai demisia sau în cel mai fericit caz, îţi iei concediu şi îţi faci provizii pentru următoarea lună că nu vei mai scăpa din ghearele RPG-ului japonez.
Lăsând glumele la o parte, Nier Automata nu este un J-RPG. Nier Automata este multe lucruri, sau mă rog, multe jocuri, dar nu un J-RPG în acel sens. Şi o să ştii asta din primul minut de gameplay când te vei întreba dacă urmează să tragi cu nava. Şi o să tragi cu nava. Şi o să vezi că “Stai aşa! Dar parcă trebuia să fie…” şi da, nu este. Deodată este un top down shooter, un side scroll shooter, care se transformă într-un hack and slash care câteodată este un side scroller hack and slash cu top down hack and slash care are câteva elemente de RPG. Nu este, sau nu cred că este, la momentul de faţă un joc care să se asemene la gameplay cu Nier Automata. Iar în momentul în care ai pus mâna pe el, garantat şi din opinia mea medicală cu ani de experienţă de la filme şi seriale cu şi despre doctori, în special Dr. T & the Women, creierul va deschide barajul de serotonină instant şi vei fi copleşit de o senzaţie de euforie şi fericire care te va împinge să continui să joci, lipiciul fiind şi story-ul care este, una la mână, foarte anime – pământul este pierdut oamenii sunt pe lună și trimit androizi pe pământ să recucerească planeta, şi doi la mână, te constrânge să vrei să vezi ce se întâmplă mai departe cu personajele de care te-ai ataşat din secunda 0. Este un joc care arată foarte bine, chiar şi 2 ani mai târziu de la lansare, şi care, cum zicea acel prieten de-al meu, are o muzică superbă, însă toate astea sunt de încercat de unul singur nu de explicat de alţii, motiv pentru care jocul nu a fost la fel de popular cum ar fi trebuit sau meritat. Oricum, cum am zis şi mai sus, nu mai există nici o scuză să nu ai acest joc în colecţia personală acum că varianta completă este lansată şi nu ai nici un motiv să te fereşti de genul ăsta de joc dacă ai impresia că este altceva. Gameplay fluid, combat fluid, o poveste captivantă, cu un soundtrack şi un stil aparte, Nier Automata: Game Of The YoRHa este varianta definitivă pe care trebuie să o joci şi să o ai în colecţia personală sau în library-ul digital, iar cu cele 20 de finaluri diferite, rejucabilitatea este garantată şi ceva nostalgie tot o să stârnească în gamerii old school.
Nier: Automata Game of the Yorha Edition îl găsiți din 26 februarie în format retail pentru PlayStation 4 pe Gameshop și digital în PlayStation Store și Microsoft Store și Steam.
Mulțumim Best Distribution