“[…] trebuie să laud filmul pentru ceea ce este, un horror adevărat […]”
Regizor: André Øvredal
Scenariu: Dan Hageman, Kevin Hageman
Lansare: 23 august
Durata: 1h 48min
Studio: Lionsgate
Distribuitor: Ro Image
Clasificare: N-15
Actori:
Zoe Margaret Colletti … Stella Nicholls
Michael Garza … Ramón Morales
Gabriel Rush … Auggie Hilderbrandt
Dean Norris … Roy Nicholls
Sinopsis:
Într-un mic orășel, fiica unei familii înstărite a dispărut misterios cu mulți ani în urmă. Casa familiei e acum o ruină, iar legendele care circulă în oraș despre monștrii care ar bântui proprietatea îi fascinează pe adolescenții locului, care decid să riște și vă vadă cu ochii lor dacă aceștia sunt reali, sau doar o invenție. În casă dau peste o carte ce a aparținut fetei dispărute, un fel de jurnal cu monștri care acum încep să prindă viață și să terorizeze fiecare adolescent din grup. Cu cât frica e mai mare, cu atât monștrii de care se tem devin mai reali…
Recenzie:
La momentul acesta pot spune că vara 2019 începe să ia sfârşit și cel mai bine o închiem cu un film de groază. Unul poate chiar foarte aşteptat. Bazat pe o serie de cărţi cu poveşti de groază pentru copii, cu acelaşi nume, Poveşti de groază de spus pe întuneric vine cu nişte elemente destul de interesante şi stă pe marginea dintre adulţi şi copii, într-un balans aproape perfect.
Filmul spune poveste a unui grup de tineri, în noaptea de Halloween, care se duc într-o casă veche şi părăsită a cărui legenda spune că Sarah Bellows le spunea copiilor povești de groază din pereţii casei. Acest grup de prieteni, după ce găsesc carte, încep să fie captivi unor poveşti al cărora monştrii sunt destul de reali. Pe partea de poveste, în acelaşi timp simt că am mai văzut ceva asemănător în trecut dar totuşi nu cred că am văzut niciodată prezentarea asta. În ceea ce priveşte actorii, doi cei mai cunoscuţi actori din film sunt Şeful de Poliţie, Turner, interpretat de Gil Bellows şi tatăl actriţei principale, Roy Nicholls, interpretat de Dean Norris, cunoscut din Breaking Bad şi mai recent Claws. Am putea spune că în distribuite aceşti doi actori ar fi cei mai grei însă surprinzător copii sunt în totalitate în pielea personajelor. Jocul actoricesc al copiilor, începând cu Stella până Chuck, care este cumva acel personaj mai “amuzant”, din filme, sau chiar şi Austin Abrams care îl interpretează pe Tommy, puştiul ăla nesuferit, din trailer-ul filmului, cu bâta de baseball, sunt excelenţi în film.
Un pic de probleme aş putea spune că apar pe partea de regie. Se vede că este o producţie scumpă, dar în acelaşi timp nu profită la maxim de cadrul în care se întâmplă acţiunea filmului. Cu acţiunea în 1968 totul din jur este într-adevăr corect momentului istoric, însă nu devine niciodată prioritar să fie un pic mai mult prezenţa estetică a anilor ’60 mai mult decât o idee. Mi-ar fi plăcut să fie un pic mai Scooby Doo şi mai puţin realist având în vedere că are monştrii precum “The Jangly Man”. Cealaltă problemă pe care o am cu regia, din viziunea lui André Øvredal, tipul care a făcut The Autopsy of Jane Doe şi sprijinit de Guillermo Del Toro, este că mare parte din film este cu adevărat întunecat, iar felul în care este filmat este uşor bizar. Am ajuns la un punct în care m-a deranjat atât de rău felul în care sunt luate cadrele că am simţit deranjul fizic. Camera filmează de la un punct mai jos decât normal şi câteodată cadrele sunt uşor diagonale, de jos în sus. Nu înţeleg de ce a folosit această perspectivă numită “Low-Angle Shot”. Nu aportă nimic filmului, dar pentru că am observat, m-a deranjat.
Pe de altă parte trebuie să laud filmul pentru ceea ce este, un horror adevărat. Nu la modul gore, nu la modul sperieturi de tip “jump scares”. Este horror pe bun merit, vizual. Aspectul vizual al monştrilor este chiar superb şi nu se fereşte să îi arate, de aproape de departe şi să rămână pe ei, să fie observaţi. La fel cum ziceam, este atât pentru adulţi cât şi pentru copii, adulţii poate vor un film de groază care să nu fie ca celelate șapte apărute în ultima vreme, iar pentru cei mai mic este un bun film de introducere în lumea groazei. Cea mai adevărată. Nu există nici un fel de violenţă sau ceva anume efectiv sau şocant însă groaza o să rămână cu un copil care nu a mai văzut aşa ceva.
De mult timp nu am mai avut o sală atât de cuminte la un film de groază. Toată lumea a fost atentă la film. La povestioară. Nu ştiu şi nu am putut să îmi dau seama dar după felul în care nu s-a vorbit, mai mult ca sigur a fost pe placul publicului şi surprinzător am fost mai mulţumit cu filmul decât m-aş fi aşteptat în ciuda faptului că pe alocuri mi să părut şi un pic cam lung. Este o experienţă horror mult mai diferită pe marele ecran decât ne-am obişnuit în ziua de azi şi poate asta ar avea un impact pe gusturile viitorilor cinefili şi nu pot decât să îl recomand tuturor care caută o scăpare în ultimele zile de vară sau pentru un film de văzut de Halloween.
Rămâne, așadar, să mergeți să-l vedeți și să decideți singuri dacă vă este pe plac sau nu și vă așteptăm să discutăm despre el. Scary Stories to Tell in the Dark/”Povește de groaza de spus pe întuneric” rulează cinema din 23 august și este distribuit în România de Ro Image.
Poster:
Trailer:
