Ascultă acest articol


Miguel Gane, scriitor de origine română, este considerat cel mai bine vândut poet contemporan de limbă spaniolă, un autor ale cărui versuri au depășit granițele literaturii și au devenit parte din cultura pop, din mișcări sociale și din poveștile personale ale cititorilor săi din întreaga lume. Versurile sale au devenit simboluri ale unor mișcări feministe din Spania și America Latină, iar poezia „Arde” a fost inclusă de Isabel Allende într-una dintre cărțile sale. Scrisul lui Miguel Gane vorbește despre vulnerabilitate, identitate, iubire și reconstrucție emoțională, într-un limbaj direct și profund, care a creat o legătură autentică între autor și cititori.

Noul său volum de poezii, „Albastru”, este o carte despre începuturi, iubire, pierdere și vindecare, despre spațiile fragile dintre ceea ce a fost și ceea ce urmează să fie construit. Volumul a apărut în România la Alice Books, în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, și aduce în prim-plan una dintre cele mai sensibile și mature voci ale poeziei contemporane.

„Albastru este un loc nepopulat, nelocuit de vreun trup viu, un spațiu vast în care totul stă să fie construit, în care totul stă să fie născut. Albastru este primul pământ, dar și ultimul: prima dată când se iubește, când se sărută, dar și când se pierde. Albastru este începutul unui drum și este, totodată, cât s-a parcurs până acum”, spune Miguel Gane despre noua sa carte.

Trandafir (poezie inclusă în volumul Albastru)

Am știut ce-i frigul înainte de-a ști ce-i căldura. 

Am aflat de lovituri mult înainte de mângâieri. 

Am fost spin înainte de a fi trandafir. 

Am știut ce-i foamea înainte de a ști ce-i îndestularea. 

Am fost piatră în loc de pământ. 

Am fost pradă, nu lup. 

Dar cu toate astea, tot ce port în suflet e iubire.

Născut în 1993, în satul Lerești, județul Argeș, sub numele de George Mihăiță Gane, autorul trăiește la Madrid din 2002 și este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani de limbă spaniolă. Dublu licențiat în Drept și Administrarea Afacerilor și deținător a două masterate în Proprietate Intelectuală și Avocatură, Miguel Gane a devenit un fenomen editorial prin volumele sale de poezie, vândute în zeci de mii de exemplare în Spania și în America Latină.

Printre cele mai cunoscute titluri ale sale se numără „Con tal de verte volar” (2016), „Ahora que ya bailas” (2018), „La piel en los labios” (2020), „Ojos de Sol” (2022), „Puedes hacerme lo que quieras” (2023) și „Roma ardiendo y tú bailando” (2026). Publicul a primit cu același entuziasm și romanele sale, „Cuando seas mayor” (2019) și „Alguien a quien querer” (2025), precum și cartea pentru copii „Algo más que el bosque” (2024).

La Alice Books, Miguel Gane a mai publicat romanul „Când o să te faci mare” (2025), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari. Prin „Albastru”, Miguel Gane revine în fața cititorilor români cu un volum care transformă poezia într-un spațiu al emoției și al regăsirii, o carte despre tot ceea ce doare, vindecă și renaște sub un cer senin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.