The Script Contest deschide astăzi înscrierile pentru cea de-a patra ediție a concursului. Organizat de Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc încă din 2016, TSC are de anul acesta o nouă componentă – rezidența – devenind astfel singura rezidență – concurs destinată scenariilor de scurtmetraj din România.
Aceasta va avea loc în județul Brașov, la Ferma de biodiversitate – Cobor, unde timp de șase zile, finaliștii vor avea șansa să-și dezvolte scenariile prin mese rotunde, sesiuni de peer review, sesiuni zilnice de scris și proiecții de filme.
Noua componentă a TSC, rezidența, va fi precedată de o serie de sesiuni one-on-one cu juriul concursului, în cadrul cărora cei 9 finaliști vor primi feedback și îndrumarea necesară pentru a-și îmbunătății scenariile. Etapa finală rămânând PITCHin’ DAYS, când cei 9 finaliști își vor susține proiectele în forma lor finală.
Ca anul trecut, comisia de pre-selecție este formată din Laura Mușat (producător/ fondator ADFR/ project manager TSC) și Alexandra Safriuc (scenarist/ project manager Masterclasses powered by ADFR/ Director Artistic ShortsUp). Membrii juriului au fost și ei anuntați deja pe site-ul TSC, aceștia fiind: Radu Stancu (producător, fondator deFilm), Cristina Haneș (regizor) și Vlad Ivanov (actor).
Premiul constă în suma de 500EUR și producția filmului. Premiul în bani va fi oferit doar acelor scenariști care nu vor să își asume și rolul de regizor.
Înscrierile la The Script Contest sunt deschise anul acesta între 10.12.2019 și 12.02.2020 și se pot face strict pe platforma filmfreeway, iar taxa de participare este de 10EUR. Pe lângă scenariu, participanții trebuie să înscrie și un sinopsis. Regulile și criteriile de selecție se regăsesc atât pe filmfreeway, cât și pe website-ul oficial TSC.
Pentru mai multe informații, urmăriți pagina de Facebook și site-ul The Script Contest.