Madre, cel mai recent film al regizorului spaniol Rodrigo Sorogoyen (El Reino / Jocuri de putere), premiat la Veneția pentru cel mai bun rol feminin și realizat după un scurtmetraj nominalizat la Oscar, este lansat în cinematografele din România pe 4 iunie.
O dramă puternică și sensibilă în același timp, Madre o are în centru pe Elena, o femeie din Spania care și-a pierdut fiul în vârstă de șase ani. Ultima oară când a vorbit cu el l-a telefon, copilul era pe o plajă din Franța, speriat că nu-și găsește tatăl. La un deceniu după incident, Elena e pe aceeaşi plajă şi îşi umple zilele administrând un restaurant. E gata să se împace cu trecutul, când, într-o zi, îl întâlneşte pe Jean, un adolescent care îi aduce aminte de fiul ei. Între cei doi se naște o relaţie cu urmări neaşteptate.
”Provocarea pentru cele două personaje principale ale filmului a fost dacă ele acceptă sau nu faptul că sunt prinse într-o poveste de dragoste. O dragoste specială. Dragostea unei mame pentru fiul ei peste timp. O mamă care n-a apucat să-și ia adio de la copilul ei și care acum e pregătită să o facă. Pentru că a trecut suficient de mult timp”, spune regizorul Rodrigo Sorogoyen, care a scris și scenariul, alături de Isabel Peña. ”Madre e o călătorie de la întuneric la lumină, de la moarte la viață, de la vinovăție la iertare, de la frică la iubire”, adaugă cineastul spaniol.
Rodrigo Sorogoyen a construit Madre pornind de la propriul scurtmetraj cu același nume, care a fost nominalizat la Oscar în 2019. De altfel, prima scenă a filmului este chiar acest scurtmetraj, care a mai fost premiat la peste 20 de festivaluri internaționale.
Rolul principal este interpretat de Marta Nieto, a cărei performanță actoricească i-a adus Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Veneția.
”Prestația excelentă a Martei Nieto este un exercițiu stăpânit de devastare care taie în carne vie”, scrie Variety, în ton cu critica internațională care a primit filmul cu cronici elogioase: ”Impecabil filmat și jucat” (The Hollywood Reporter”), cu ”un personaj central puternic, o estetică senzațională și cadre care se mișcă precum baletul” (Cineuropa).
Madre este cel de-al cincilea lungmetraj al lui Rodrigo Sorogoyen, unul dintre cei mai importanți regizori spanioli contemporani. Născut în 1981, Sorogoyen a debutat ca scenarist de televiziune, apoi a lucrat ca regizor de seriale. Filmul care i-a adus faima, Stockholm (2013), a fost recompensat la mai multe festivaluri internaționale, câștigând și Trofeul Transilvania la TIFF. Precedentul lungmetraj al său, El Reino / Jocuri de putere (2018), a avut premiera la Toronto International Film Festival și a fost marele câștigător al Premiilor Goya din acel an, cu 7 trofee, printre care cele pentru cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor.