Tehnologia reprezintă cheia pentru a depăși multe dintre actualele mari provocări cu care ne confruntăm. De aceea, e potrivit să discutăm rolul important pe care îl joacă o companie precum a noastră în a crea soluții care să stimuleze progresul social și economic.
Astăzi, odată cu publicarea Progress Made Real, raportul nostru anual privind impactul social, ne concentrăm pe viitor și pe rolul pe care îl putem juca pentru a amplifica impactul asupra unora dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă societatea. Tehnologia nu a fost niciodată mai importantă pentru viață, sănătate, educație și muncă. Tehnologia se află în centrul redresării economice mondiale, o redresare care a devenit mai echitabilă și mai durabilă pentru toți.

Ne bazăm pe tehnologia noastră, pe valorile de bază și pe obiectivele noastre pentru a stimula progresul uman. Cei cu care colaborăm – angajați, clienți, parteneri, furnizori, investitori și comunități – așteaptă acest lucru de la noi. Și noi îl așteptăm de la noi înșine.

Anul trecut ne-am concentrat pe răspunsul la cele mai mari nevoi imediate și pe termen lung generate de pandemie. Am sprijinit cercetările pentru tratamentele COVID-19 și am furnizat tehnologie, servicii și asistență pentru a facilita învățarea virtuală și munca la distanță. Echipa și comunitățile noastre s-au unit pentru a combate nedreptatea rasială și a crea un mediu cu șanse egale pentru toți. Am contribuit la demonstrarea beneficiilor muncii hibride, mulți dintre membrii echipei noastre menținându-și performanța într-un mediu majoritar virtual.

Am făcut pași semnificativi pentru a accelera obiectivele noastre pentru 2030, rămânând preocupați totodată de creșterea valorii sociale și economice pe termen lung.

Direcțiile de progres pe care le-am stabilit:
Protejarea mediului și acțiuni pentru limitarea schimbărilor climatice. În acest sens, am adăugat un obiectiv esențial pe întregul lanț valoric – de la propriile noastre operațiuni, la colaborarea cu furnizorii noștri și până la modul în care clienții utilizează produsele noastre. Fiind preocupați de reciclarea deșeurilor și de promovarea economiei circulare, am folosit anul trecut 12 milioane de kilograme de materiale durabile în produsele și ambalajele noastre. Dar pentru a ne atinge obiectivul de a avea 50% din conținutul produsului realizat din materiale reciclate sau regenerabile, trebuie să facem mai mult – inclusiv să reinventăm modul în care fabricăm, preluăm și reutilizăm materialele. Am făcut câțiva pași interesanți, cum ar fi introducerea materialelor bioplastice, extinderea utilizării fibrelor de carbon recuperate din industria aerospațială și utilizarea resturilor de aluminiu.
Crearea de locuri de muncă și comunități mai incluzive în întreaga lume. Ne concentrăm pe grupurile subreprezentate și vrem să creăm un sentiment mai profund de apartenență în rândul echipei noastre globale, care numără 158.000 de persoane. Puteți citi mai multe despre modul în care cultivăm incluziunea aici.
Furnizarea de acces la tehnologie și instruire pentru studenți, astfel încât aceștia să poată prospera în economia digitală. Combatem inechitatea digitală pe care o vedem astăzi în jurul nostru, cu accent pe stimularea inițiativelor de incluziune digitală pentru comunitățile de culoare, hispanice/latino și rurale/tribale care sunt afectate în mod disproporționat de decalajul digital din SUA.

Sporirea utilizării tehnologiei pentru a obține rezultate pozitive în domeniul sănătății. Folosim aceeași tehnologie inovatoare pe care o utilizează și clienții noștri pentru a dezvolta soluții bazate pe date care să intensifice progresul în raport cu obiectivul nostru de a oferi rezultate durabile pentru 1 miliard de oameni până în 2030. Programul nostru Digital LifeCare – o colaborare cu Ministerul Sănătății din India, grupul Tata și alți parteneri – oferă servicii medicale care depistează și gestionează bolile netransmisibile precum diabetul, hipertensiunea și cancerul. Digital Lifecare are acum peste 100 de milioane de cetățeni în India înscriși și promovează asistența medicală publică bazată pe puterea datelor. Și un alt exemplu: am lucrat cu Fundația i2b2 tranSMART în crearea de modele virtuale de pacienți bazate pe AI – gemeni digitali – pentru a studia impactul COVID-19 pe termen lung, un proiect care are potențialul de a ajuta până la 2 milioane de oameni din întreaga lume.

Confidențialitatea datelor clienților noștri este protejată prin centrul nostru dedicat. Toți clienții noștri își pot verifica și gestiona foarte ușor datele personale. Programele de etică, cum ar fi noua aplicație „My Ethics”, vor asigura comunicarea în cazul situațiilor care trebuie verificate. Adoptăm un comportament etic, atât în organizație cât și cu partenerii noștri. Legat de aceasta, 100% dintre partenerii noștri au finalizat anul acesta instruirea în Codul de conduită Dell. De asemenea, colaborăm cu Ethisphere pentru a-i ajuta pe parteneri să își îmbunătățească programele de etică și conformitate, evaluându-le digital politicile, programele și inițiativele și sugerând îmbunătățiri.

Transparența și responsabilitatea au fost întotdeauna importante pentru noi în eforturile noastre pentru schimbări pozitive continue. Rapoartele noastre anuale de impact social indică modul în care îndeplinim aceste obiective.

Mai presus de toate, suntem o echipă care crede în puterea tehnologiei de a impulsiona progresului uman. Angajamentul nostru față de egalitate, încredere și ajutor reciproc va fi catalizatorul pentru impactul activității noastre în anii următori.

Coautori:

Vanice Hayes, Chief Diversity and Inclusion Officer, Mike McLaughlin, Chief Ethics and Compliance Officer

Cine este Jennifer “JJ” Davis

Senior Vice President, Corporate Affairs, Dell Technologies. Lider cu peste 20 de ani de experiență, JJ Davis supervizează toate aspectele legate de comunicarea globală și responsabilitatea socială în cadrul Dell Technologies. Echipa sa globală include specialiști în relațiile cu mass-media, relațiile cu analiștii, comunicarea internă, relațiile cu social media. Ea a fondat de asemenea, în 2010, Dell Women’s Entrepreneur Network, pentru a sprijini femeile antreprenor din întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.