Prima ediție a competiției naționale Solve for Tomorrow organizată de Samsung Electronics România cu sprijinul Junior Achievement România a ajuns la final. Ieri, 8 decembrie 2021, primii câștigători din România ai competiției au fost desemnați, pe baza voturilor acordate de către juriul format din Simona Panait (Marketing Director România și Bulgaria, în cadrul Samsung Electronics România), Alice Duțu (Director Programe, Junior Achievement România) și Oana Bulexa (Managing Director, MSL The Practice).

“În cadrul primei ediții Solve for Tomorrow din România am avut ocazia să observăm adolescenți dornici să folosească tehnologia și cunoștințele acumulate în program, pentru a produce o schimbare, pentru a îmbunătăți viața comunității din care fac parte. Le mulțumim tuturor participanților. Schimbarea este produsă doar de cei care îndrăznesc să viseze și care fac tot ce este în puterea lor pentru a-și transforma viziunea în realitate, iar elevii înscriși în prima ediție a Solve for Tomorrow au reconfirmat pe deplin acest lucru.”, a declarat Simona Panait (Marketing Director România și Bulgaria, Samsung Electronics România)

Câștigătorii primei ediții Solve for Tomorrow România:

• Premiul I – acordat echipei PartJob din Timișoara, formată din Timariu Florin Gabriel, Vicol Denis, Danciu Denisa, Crăciun Alexandru și Liciu Darius-Ștefan.
Proiectul echipei, înscris în categoria Diversitate și Incluziune Socială, vizează dezvoltarea unei platforme de joburi part-time dedicată tinerilor începând cu vârsta de 16 ani, pentru a-i ajuta pe aceștia pe de-o parte să acumuleze experiență profesională, iar pe de altă parte să aibă satisfacția de a-și asigura o parte din venituri încă din perioada liceului.
Echipa s-a remarcat prin implicarea de care a dat dovadă, prin acuratețea cu care proiectul a fost prezentat în fața juriului, precum și prin îmbunătățirile pe care le-a adus proiectului pe parcursul cele de-a doua etape a competiției.
• Premiul II – acordat echipei mPower din Piatra Neamț, formată din Andronic Darius-Dimitrie, Andronic Maria, Sturzu-Cosma Smaranda, Apostol Alexandru.
• Premiul III – acordat echipei Recycle:GO din Brașov, formată din Cioropariu Eduard, Cojanu Olivia Ștefania, Opriș Liviu Vlad, Sofronie Andrei Alexandru.
• Premiul special Cool Factor Award – acordat lui Andrei Bărăitaru din Constanța, pentru cea mai creativă prezentare, cu elemente de design unice.
• Premiul special Best Speech – acordat Biancăi Badea din Filiași, pentru cel cel mai bun elevator pitch, cu cel mai clar discurs.
• Premiul special Best Teacher – acordat domnului profesor Marius Morar, pentru implicare de care a dat dovadă pe parcursul întregii competiții, ajutând și motivând constant echipa coordonată.

„Sunt impresionată de perseverența finaliștilor Solve for Tomorrow, de încrederea și energia depuse în a convinge juriul că soluțiile lor pot aduce schimbări reale, de mai bine, pentru comunitățile și semenii lor. Îi felicit pe toți și sunt încrezătoare în potențialul lor de a remodela viitorul prin utilizarea tehnologiei.”, a spus Alice Duțu (Director Programe, Junior Achievement România).

Cele 25 de proiecte au fost jurizate pe baza unor criterii atent definite – cea mai bună utilizare a tehnologiei (aplicație, produs sau serviciu) pentru a aborda una dintre temele competiției, calitatea detaliilor și claritatea planului final prezentat în cadrul pitch-ului final, dezvoltarea vizibilă a ideii, inclusiv crearea unui prototip și testarea acestuia în rândul publicului vizat, creativitatea și originalitatea ideii, fezabilitatea soluției în raport cu tehnologia, reursele, legislația și reglementările actuale luate în considerare, potențialul ideii de a avea o influență bună asupra societății și/sau a mediului, potențialul de a ajunge la publicul vizat și demonstrarea metodei Design Thinking.

“Prima ediție a Solve for Tomorrow ne-a dat oportunitatea să cunoaștem adolescenți curajoși și, mai mult, să le descoperim viziunea fascinantă asupra viitorului. Îi felicităm pe toți cei care au participat, le mulțumim pentru că ne-au lăsat să fim să fim martorii determinării și ambiției lor de a schimba lumea și încurajăm toți adolescenții să continue să viseze măreț și să construiască viitorul pe care și-l doresc.”, a transmis Oana Bulexa (Managing Director, MSL The Practice)

Aflată la prima ediție în România, destinată elevilor cu vârsta între 16 și 18 ani, în cadrul competiției Solve for Tomorrow au fost înscrise la nivel național nu mai puțin de 242 de proiecte în perioada 8 septembrie – 8 octombrie 2021. În urma procesului de selecție, juriul a ales 25 de proiecte pentru a merge în cea de-a doua etapă a competiției. Pentru cei 75 de participanți (înscrieri individuale sau în echipă) au urmat 5 săptămâni de pregătiri intense, beneficiind de sprijinul mentorilor din cadrul Samsung România și Junior Achievement România pentru a-și dezvolta soluțiile propuse la problemele identificate în comunitățile în care trăiesc. Elevii au învățat despre metoda Sustainable Design Thinking, au participat la ateliere de pregătire și mentorat – toate acestea având scopul de a-i ajuta pe elevi să își perfecționeze idee până în ziua finalei competiției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.