Motorola prezintă noul moto g82 5G, cea mai recentă completare a gamei moto g, care oferă experiențe vizuale și audio impresionante, la viteze fulgerătoare. Dispozitivul este disponibil local începând de astăzi, pe site-ul www.motorola.com/ro, iar din data de 16 mai va fi disponibil online și în magazinele partenerilor, Altex, eMAG și Flanco, la prețul recomandat de 1599 lei.
Noul moto g82 5G este echipat cu unul dintre cele mai performante ecrane încorporate până acum în suita modelelor din gama moto g, cu un format de sunet multidimensional Dolby Atmos® și difuzoare stereo, un sistem de camere triplu pentru capturarea celor mai importante momente și o baterie care să asigure o experiență de utilizare plăcută și îndelungată.
Moto g82 5G le aduce utilizatorilor posibilitatea de a experimenta peste un miliard de nuanțe de culori realiste, cu ajutorul ecranului pOLED Full HD+ de 6,6″. Aceștia se pot bucura acum de contrastul infinit al negrului mai profund și al culorilor mai intense și pot redescoperi divertismentul preferat într-o nouă lumină, datorită adâncimii de culoare de 10 biți, care oferă de 64 de ori mai multe combinații de culori, spre deosebire de afișajele de 8 biți. Setat pe modul Night Light, ecranul dispozitivului menține ochii protejați și permite vizionarea clară a întregii acțiuni a unui film sau a unui joc, cu o estompare redusă a mișcării.
În plus, vizionarea conținutului este fluidă datorită ratei de refresh ultra-rapide de 120 Hz a ecranului. Dispozitivul oferă experiențe audio imersive și captivante, cu o calitate înaltă a sunetului datorită formatului Dolby Atmos® care combină două difuzoare stereo, ajutând utilizatorii să descopere detalii unice ale melodiilor și filmelor preferate. Amplificatorul de putere smart aduce o clarite impresionantă a sunetului, chiar și la volum ridicat.
Distracția nu se oprește cu moto g82 5G. Acesta vine echipat cu un acumulator de 5.000 mAh, astfel încât utilizatorii vor putea rămâne conectați la divertismentul favorit fără întreruperi. În plus, utilizatorii se vor bucura de o încărcare rapidă cu TurboPower™ de 30W.
Captează viața din orice unghi
Dispozitivul încorporează o cameră principală de 50 MP cu tehnologie Quad Pixel, o cameră 2 în 1 de 8 MP, care dispune de un obiectiv ultra wide și un senzor de adâncime pentru a captura două perspective diferite, dar și o cameră Macro Vision de 2 MP pentru surprinderea celor mai mici detalii. În plus, camera selfie de 16 MP poate fi utilizată și în modul Dual Capture, permițând înregistrarea simultană, atât cu camerele din spatele dispozitivului, cât și cu cea selfie. Modul Night Vision oferă o claritate uimitoare fotografiilor realizate, iar stabilizarea optică a imaginii (OIS) ajută la surprinderea cadrelor perfecte, chiar și în lumină scăzută.
Totul la viteze super-rapide 5G1
Echipat cu procesorul Snapdragon® 695, moto g82 5G asigură performanțe cu până la 30 la sută2 mai eficiente față de generațiile anterioare, pentru sesiuni de gaming și apeluri video fără întrerupere, streaming 5G fiabil și fotografii calitative.
Software și securitate
Noul smartphone din gama moto g dispune de Android 12 pentru o experiență de utilizare sigură și lipsită de efort. Panoul de control al setărilor de confidențialitate oferă utilizatorilor o imagine clară și cuprinzătoare a aplicațiilor care accesează locația dispozitivului, camera sau microfonul, facilitând gestionarea permisiunilor. Dispozitivul vine echipat, de asemenea, cu ThinkShield pentru mobil, pentru un grad avansat de protecție a datelor.
Platforma My UX ajută la adaptarea experienței de utilizare a dispozitivului pentru fiecare utilizator în parte, prin personalizarea setărilor de divertisment, schimbarea culorilor și a fonturilor sau utilizarea gesturilor pentru a facilita interacțiunile de zi cu zi.
88% dintre români urmăresc conținut foto-video de pe telefon
Conform unui studiu de piață realizat de Motorola România, alături de compania de cercetare Cult Market Research, 91% dintre români sunt mult mai atenți la calitatea display-ului unui smartphone înainte de achiziție, considerând ecranul important în experința de utilizare a telefonului. Astfel, 59% dintre respondenții studiului și-au exprimat dorința de a cumpăra un telefon cu ecran OLED în viitorul apropiat, pentru care susțin că ar plăti între 1000 RON și 2000 RON. De asemenea, 88% dintre respondenți urmăresc conținut foto-video pe telefon și 53% dintre ei editează, utilizând smartphone-ul, conținutul creat.
*Studiul de piață a fost realizat în perioada 14 martie 2022 – 15 martie 2022, pe un eșantion de 502 respondenți, cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, cu o marjă de eroare de ±4,38%.
Disponibilitate
Noul moto g82 5G este disponibil local începând de astăzi, pe site-ul www.motorola.com/ro, iar din data de 16 mai va fi disponibil online și în magazinele partenerilor, eMag, Altex și Flanco, la prețul recomandat de 1599 lei.